Sudul Italiei. Ghid de vacanta in Puglia



Home » Din calatorii » Sudul Italiei. Ghid de vacanta in Puglia

Cateva chestiuni practice pentru o vacanta in sudul Italiei, cand sa mergeti, buget, transport, recomandari de cazare, ce e musai de vazut, ce sa cititi inainte sau dupa o vacanta in Puglia…

Puglia a devenit o destinatie tot mai cautata de romani, in special o destinatie pentru city break, probabil si datorita preturilor foarte accesibile ale biletelor de avion pe aceasta ruta. E o destinatie foarte, dar foarte fotogenica, iar clima o favorizeaza, fiind numai buna de vazut in orice perioada a anului. Totusi, cele mai bune perioade din an in care poate fi vazuta o reprezinta lunile aprilie-mai-iunie si septembrie-octombrie(in special pentru balaceala). August, e de evitat, atat datorita temperaturilor foarte ridicate dar si datorita aglomeratiei. Noi am fost la inceputul lunii octombrie, 2-9 octombrie si ne-am bucurat de plaje aproape goale si de o mare calda, desi practic, sezonul litoral se incheie la ei pe data de 15 septembrie.

Ajungeti usor in Bari, capitala regiunii, cu wizzair, la niste tarife mai mult decat rezonabile, care pornesc de la 39 lei/segment de zbor. Mai departe, depinde de fiecare cum “se impacheteaza”. Noi am optat si pentru un bagaj mare de mana, astfel ca am ajuns la 460 lei costuri de transport(pentru 3 persoane).

Recomandabil sa va ganditi ce anume va doriti sa faceti in Puglia inainte de a va rezerva cazarea. Daca optati pentru un city break, cel mai comod ar fi sa va cazati in Bari, desi preturile sunt ceva mai ridicate fata de localitatile din apropiere. Bari insa va ofera avantajul de a va putea misca in voie, oferindu-va legaturi de transport(tren sau autobuz) catre alte localitati pe care e musai sa le vizitati. Rome2Rio va poate ajuta mult in planificare, prezentandu-va toate legaturile si preturile biletelor. Daca optati pentru o vacanta mai lunga, e indicat sa va inchiriati o masina iar in acest caz e recomandabil sa optati pentru cazare in afara Bari. Mare atentie in acest caz, la optiunile de parcare, inainte de alegerea cazarii!

Despre cum si de unde puteti inchiria o masina fara card de credit embosat, de ce sa alegeti o masina micuta, parcari, taxe, amenzi si zone cu acces auto limitat am povestit pe larg aici. Noi am optat pentru un Renault Twingo, pentru care am platit 315 €/7 zile(asigurari, remorcare inclusa) iar pe card ni s-au blocat 250€(in caz de furt al masinii). Am fi preferat un Fiat 500, dar se pare ca asta prefera toti turistii! 🙂

Circuitul nostru pe zile a fost urmatorul:

road trip Puglia 2015

Ziua 1: Aeroport – Bari – Monopoli

Ziua 2: Monopoli – Alberobello – Locorotondo – Ostuni – Monopoli

Ziua 3: Monopoli – Matera – Polignano a Mare – Monopoli

Ziua 4: Monopoli – Lecce

Ziua 5: Lecce – Gallipoli – Lecce

Ziua 6: Lecce – Otranto – Lecce

Ziua 7: Lecce – Bari

Ziua 8: Bari – Aeroport

Ne-am invartit cam 700 km iar pentru benzina am platit 80 €. 

Noi am optat pentru trei nopti in Monopoli, trei nopti in Lecce si o noapte in Bari. Va recomand cu multa caldura Casa Rebecca din Monopoli; apartamente recent amenajate in 2015, cu atentie la cele mai mici detalii, foarte curat, amplasat in centrul vechi si aproape de doua parcari(una gratuita, alta cu plata), cu o terasa minunata si niste proprietari foarte simpatici si prietenosi.

casa-rebecca-monopoli-13

Am optat pentru cazare in Monopoli din urmatoarele motive: preturile sunt considerabil mai mici fata de Bari(noi pentru acest apartament am platit 738 lei/3 nopti/3 persoane), se ajunge usor la Arbelobello si Matera.

Urmatoarele trei nopti le-am petrecut in Lecce, de aici fiindu-ne usor sa ajungem la Gallipoli si Otranto. Luna Piena B&B din Lecce insa ne-a lasat un gust amar, mai ales dupa apartamentul dragut de care ne-am bucurat in Monopoli. Apartamentele sunt la nici 5 minute de mers pe jos de centrul vechi al orasului Lecce, curatenie se facea zilnic si gazda era foarte amabila, dar baia arata ingrozitor, mobilierul din camere era foarte vechi si peste tot domnea o impresie de neingrijit, realitatea fiind foarte departe de imaginile de prezentare de pe booking. Am apreciat insa mult albumele si multele pliante si harti puse la dispozitie si care ne-au fost de folos, scutindu-ne de un drum pana la punctul de informare turistica. De costat, ne-a costat tot 738 lei.

Ultima noapte ne-am petrecut-o in Bari. Nu am avut norocul sa gasim un apartament central la preturi rezonabile asa ca intr-un final am optat pentru o camera tripla la B&B Melo, lucru pe care intr-un final nu l-am regretat. Camera a fost spatioasa, dragut amenajata, vesela si colorata, totul foarte curat, relativ aproape de parcarea din port si de centrul vechi al orasului. O noapte aici ne-a costat 402 lei.

b&b-melo-bari

Daca ajungeti intr-un city break in Bari atunci e musai sa ajungeti si la Alberobello, Matera si Poligano a Mare(unde e musai sa mancati inghetata). De la Alberobello puteti sa dati o fuga si pana la Ostuni, pe care ar fi pacat sa il ratati. Exista legatura si pentru mijloacele de transport in comun iar o zi va este suficienta pentru ambele localitati. Daca va hotarati sa stati mai mult, ceea ce va recomand, atunci e musai sa ajungeti si in peninsula Salento, a carei plaje sunt superbe si nu degeaba multi le compara cu plajele din Caraibe. In acest caz, Lecce trebuie sa fie pe lista voastra de prioritati.

Puglia e categoric una dintre destinatiile care ne-au mers direct la suflet, atat de mult, incat deja ne gandim la urmatoare vacanta acolo, in special pentru ca nu am reusit sa ajungem la Castel del Monte, pe care, l-am lega de data aceasta de Gargano. Ah! Si de data asta am opta pentru cazare la o masseria, adica la o ferma pugliesa. 🙂

Inainte sau dupa – dar mai degraba dupa vacanta – iti recomand si urmatoarele lecturi:

Carlo Levi – Christos s-a oprit la Eboli, in care vei gasi un portret al Materei si vei intelege mai usor istoria zonei si Anna Comnena – Alexiada, pentru ca te va ajuta sa intelegi rolul porturilor Bari, Brindisi si Otranto in istoria cruciadelor si nu numai.

Intr-un final, vacanta noastra s-a incadrat intr-un buget de 1450 Euro, cu tot cu transportul din Arad pana la aeroportul din Timisoara si retur, bilete de de avion, cazari(7 nopti, 3 persoane), masina inchiriata, benzina si parcari, bilete de intrare la obiectivele turistice, suveniruri, mancare.

Impresii din fiecare loc pe care l-am vizitat gasiti aici:

Vacanta cu masina in Puglia. Monopoli

Bello Alberobello, acasa la strumfi

Pe “platoul de filmare” in Matera

Ne invartim in cerc in Locorotondo

Zidurile albe din Ostuni

“Volare” la Polignano a Mare

Lecce, perla peninsulei Salento

Povesti pescaresti in Gallipoli

Albastru de Otranto – Vizita la castel si baie la plaja Alimini

Ultima oprire din vacanta in Puglia, Bari

Pentru alte opțiuni de cazare, comparați mai ușor ofertele Airbnb și Booking:

Sper sa va indragostiti si voi de Puglia! 🙂

*Acest articol conține linkuri de marketing afiliat!

error: Copierea sau utilizarea conținutului de pe acest site, fără acordul scris al autoarei sunt strict interzise în conformitate cu Legea Drepturilor de Autor.
Skip to content