Aflat in peninsula Salento, orasul si stramtoarea careia i-a dat numele(Stramtoarea Otranto) leaga Marea Adriatica de Marea Ionica si desparte Italia de Albania; motiv pentru care orasul nu a avut niciodata parte de o istorie blanda. Originile orasului sunt grecesti, fiind situat pe locul anticului Hydrum, motiv pentru care a fost plasat impotriva Romei in timpul razboaielor cu Pyrrhus si Hannibal. Datorita pozitiei geografice, de pe coasta de est a Marii Adriatice, a fost un port mai important decat Brindisi, deoarece era mai aproape de Apollonia(astazi, Albania), servind deci, deseori ca punct de imbarcare catre est. A ramas mult timp sub Imperiul Bizantin, fiind ultimul oras al Apuliei care se va preda lui Robert Guiscard in 1068, devenind astfel parte a Principatului Taranto. In 1480 orasul a cazut in 2 saptamani in fata invaziei otomane a carei tinta era Roma. 800 de civili care au refuzat convertirea la islam au fost decapitati ramanand in istoria orasului drept “martirii din Otranto” si canonizati in 2013 de Papa Francis. Ocupatia otomana a durat 13 luni, orasul fiind recucerit de o coalitie formata la indemnul Papei, condusa de Regele Ferdinand al Neapolelui caruia i s-a alaturat si Matei Corvinul, Regele Ungariei. In 1537 faimosul corsar turc Barbarossa cucereste orasul pentru scurt timp insa. In timpul razboaielor napoleoniene, orasul este obligat sa gazduiasca o garnizoana franceza. Sub numele francez “Otrante” se creeaza un ducat in Regatul Neapole pentru Joseph Fouche, ministrul lui Napoleon. Familia a folosit titlul de duce d’Otrante dupa moartea lui Joseph Fouche.
Avand in vedere trecutul, nu e de mirare ca “figura” dominanta a orasului o reprezinta Castelul(Castello Aragonese) si Catedrala, care gazduieste ramasitele martirilor.
Intrarea in castel va costa 5Euro/persoana iar o vizita nu va ia mai mult de 1 ora. Castelul este inca in proces de renovare, de fapt intregul oras isi doreste sa devina mai atractiv pentru turisti. Exista totusi cateva incaperi interesante, in special cele cu stampe si ilustratii care prezinta portul traditional, diferite mestesuguri si alte aspecte ale vietii cotidiene. In plus mai sunt cateva incaperi destinate artistilor locali sau celor care au adus faima castelului in operele lor, cum ar fi Horace Walpole, autorul romanului “Castelul din Otranto”, considerat primul roman gotic sau Bram Stocker cu romanul “The Lady of the Shroud”. In ceea ce priveste catedrala, noi am ajuns chiar in momentul in care se desfasura o inmormantare, asa ca am pierdut celebrul altar fomat din cranii.
In plus fiind penultima noastra zi in Puglia, doream sa ne bucram si de o baie in mare. Exista o plaja si in oras dar ne doream ceva mai salbatic, asa ca dupa obisnuita plimbare prin stradutele intortocheate si inguste, si o gustare usoara langa Lungomare ne-am indreptat spre plaja Alimini si Baia dei Turchi.
Am avut parte de o zi cu o vreme foarte schimbatoare. Cand am ajuns in Otranto vremea era destul de mohorata, apoi soarele si-a facut simtita prezernta, nu pentru mult timp insa, iar in momentul in care am ajuns la plaja norii grei deja erau prezenti. Desi era un vant destul de puternic si marea destul de agitata, apa era calda iar faptul ca mai erau si cativa localnici pe plaja ne-a dat curaj sa nu ne abatem de la scopul nostru. O ultima balaceala care, s-a dovedit forte distractiva din cauza valurilor, cel putin pana intr-un moment cand mama s-a cam speriat, nereusind sa iasa singura din apa! Imaginea de final, cu care ne-am despartit de plaja a fost un curcubeu, care ne-a dat de inteles ca mai avem timp sa ne aventuram si pana la celebra Baia dei Turchi. 🙂
Spiaggia Alimini
Baia dei Turchi e la nici 5 minute de mers cu masina de plaja Alimini. Va spuneam de vremea schimbatoare. Dupa norii grei aici ne astepta soarele. Vantul era insa foarte puternic asa ca nu s-a mai pus vorba de baie. Mai ales, cand vedeam ca toata lumea impacheta si se pregatea de plecare. Si probabil stiau ei ce stiau! Pe drumul de intoarcere spre Lecce ne-a prins o furtuna de toata frumuseatea, de abia vedeam la 2m in fata! Oricum ziua a meritat din plin iar la final am ramas cu “albastrul” de Otranto in minte.
