Planul pentru a treia zi a fost să ajungem dimineața, în vest, la celebra plajă Porto Katsiki, să tragem o fugă până la Capul Lefkata iar spre după-amiază să ne îndreptăm spre plaja Gialos. Renunțasem la plaja Egremni pentru că ni se atrase atenția că se poate ajunge acolo doar de pe mare, fie cu o barcă din Vasilikis, fie cu una din croazierele care pleacă din Nidri. Drumul de pe uscat se pare că e încă impractibil după cutremurul din 2015 și nimeni nu s-a încumetat să ne asigure că am putea coborâ cele 347 de trepte cu încredere. Nu am ținut morțiș să ne încercăm norocul iar intuiția îmi spunea să ne ținem la distanță de croazieră.
Am ajuns ușor la Porto Katsiki pe un drum recent asfaltat, deși îngust și cu multe serpentine. Pentru parcare se plătește 5€, iar de acolo, până jos la plajă, aveți de coborât ceva mai puțin de 100 de trepte. În continuarea parcării sunt niște scări către un punct panoramic; în 2018 accesul era încă restricționat, parapetul fiind rupt după cutremur. Pe cea mai celebră plajă de pe insulă aglomerația pare să fie o constantă. Pentru un șezlong veți scoate din buzunar 7.5€ dar dacă vă lovește foamea sau setea, partea bună e că din 30 în 30 de minute, vin pe plajă pentru a prelua comenzile, angajați ai restaurantului Bilvi, de sus. Partea proastă e că fac incredibil de multă gălăgie pentru a-și anunța prezența. Nu pot să spun că nu mi-a plăcut celebra Porto Katsiki, dar nici nu m-a dat pe spate. Cu toate acestea e păcat să ajungi în Lefkada și să nu te bucuri de o baie în tihnă acolo. Culoarea apei e spectaculoasă, contrastul cu pereții de stâncă ușor roșiatici este cât se poate de fotogenic, apa devine brusc adâncă iar plaja e cu pierticele destul de mărunte, deci nu uitați de încălțămintea de protecție. Intuiția nu m-a înșelat si ne-am bucurat că nu am optat pentru o croazieră. Toate sunt incredibil de aglomerate, se stă destul de puțin pentru baie iar muzica urlă într-un asemenea hal încât ți-e și frică să nu provoace vreun cutremur. E o “circotecă” gălăgioasă la bordul vaselor de croazieră. Prin urmare dacă aveți de ales, vă recomand să ajungeți la Porto Katsiki cu mașina și să alegeți croaziera doar dacă nu aveți încotro.
Ne-am bălăcit în voie și pe săturate, dar ne-a părut rău că am prins o mare mult prea liniștită și nici urmă de valuri. În jurul amiezii am pornit spre cel mai sudic punct al insulei. În drum spre farul din Capul Lefkata am oprit și la mica mănăstire Agios Nikolaos Niras, construită în secolul al XVII-lea datorită efortului și donațiilor a șapte familii și loc de exil pentru fețele bisericești care “călcau pe bec”. Din 1949 mănăstirea este locuită doar de măicuțe iar în prezent întregul complexul e într-un amplu șantier de renovare. Am nimerit însă la must proaspăt și am întâlnit o măicuță extrem de simpatică și glumeață.
Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru faruri și din momentul în care am aflat din ghid că există unul și pe insula Lefkada am vrut să ajung acolo. Farul de la Capul Lefkata sau Kavo Dukato e cu atât mai special cu cât este situat în vârful unei stânci albe, faimoase încă din antichitate și cântată de Homer. 60 de metri mai jos, valurile se lovesc de stânci iar în depărtare se văd insulele Kefalonia și Ithaka. Cândva, cu mii de ani în urmă, din acest loc se făceau sacrificii umane pentru a îmblânzi spiritele furtunilor însă locul e legendar mai ales datorită lui Sappho, cea mai de seamă poetă a antichității grecești, care conform legendei s-ar fi aruncat în valuri din acest loc, după ce s-a îndrăgostit de Phaon. Din acest motiv, stânca mai este numită și “Kavos tis Kiras” (Stânca Doamnei). Lord Byron a fost și el fascinat de această stâncă pe care o menționează în poemul narativ “Pelerinajul lui Childe Harold”. Farul care acum veghează marea din vârful țărmului înalt și stâncos a fost pus în funcțiune în 1890 și abia din 1986 funcționează pe bază de curent electric.
Am coborât și ne-am întors spre plajele de pe coasta vestică pentru a ne petrece după-amiaza la Gialos Beach. O plajă salbatică, adesea bătută de valuri, îndrăgită de hipioți și de nudiști. Ne-a plăcut mult că aici am auzit doar marea și doar rareori lătratul vreunui cățel bucuros. De altfel dacă vă plac vacanțele cu cortul sau rulota, Gialos Beach e pentru voi! Pentru cei care preferă valurile puternice, plaja Megali Petra e ceva mai la nord, însă din câte am înțeles coborârea e plină de serpentine, cu mult mai strânse și abrupte decât cele până la Gialos. Noi am preferat însă o plajă cu ceva mai puțini bolovani. Mie mi s-a făcut efectiv rău pe serpentine până jos la plajă. Eu însă sunt una dintre nefericiții ăia de amețesc și în sensul giratoriu, dar adevărul e că insula e plină de serpentine și curbe atât de strânse încât nu de puține ori m-am mirat cum au putut să facă drumul. Când am ajuns înapoi la hotelul unde eram cazați, încă îmi tremurau picioarele, iar eu nu eram cea care am condus. Dacă prin absurd aș fi avut permis și aș fi fost la volan de cel puțin 5 ori aș fi oprit în mijlocul drumului, aș fi plâns și l-aș fi sunat pe ăla de ne-a închiriat mașina să vină să mă ia de acolo. Ca să nu mai spun că de vreo 3 ori m-am gândit cum să sar din mașină, fie ce-o fi. Pentru cei care apreciați însă genul ăsta de emoții, insula asta e de vis. Pentru cei ca mine, partea bună e că, pe marginea șoselelor cu multe serptentine, e plin de magazine cu miere, în caz că ne scade glicemia prea tare de la atâtea emoții!