O zi în sudul insulei Lefkada: Kastri – Vasilikis – Agiofili Beach – Sivros



După ce prima zi pe insulă ne-am petrecut-o bucurându-ne de plaja micului golf Mikros Gialos, a doua zi, după ce ne-a fost adusă mașina, am pornit să explorăm sudul insulei Lefkada. Prima noastră oprire a fost în golful vecin, foarte asemănător cu cel unde eram cazați. Văzând că drumul continuă în dreapta, l-am urmat și așa am descoperit o zonă cu multe vile, ascunse ochiului de grădini luxuriante. Ne-am gândit că sigur trebuie să fie o plajă în zonă și nu ne-am înșelat. Există două plaje, din câte am înțeles, ambele purtând același nume – Kastri. Una este cu acces privat, doar pentru cei cazați la vile, iar cealaltă, aflată într-un golfuleț pe care cu greu îl remarci de pe șosea; extrem de intimă și liniștită. Însă despre Kastri, locul nostru preferat de pe insulă, mai multe, într-un alt articol. După ce am hotărât că ăsta e un loc în care merită să ne întoarcem pentru a petrece mai mult timp, ne-am îndreptat spre șoseaua principală și mai apoi spre Vasilikis, practic ultimul golf din sud-vestul insulei.

Nefiind pasionați de windsurfing, nu prea ne-a plăcut aici, așa că ne-am grăbit să ajungem la plaja Agiofili. Intenționam să luăm o barcă din Vasilikis pentru a ajunge la plaja asta, căci știam că se poate ajunge la ea doar de pe apă, însă ni s-a spus că putem ajunge acolo și cu mașina. Am luat-o spre stângă, pe drumul indicat, care în curând s-a dovedit un drum forestier. Am renunțat la un moment dat să mai înaintăm cu mașina căci drumul era mult prea accidentat și ne-am ținut după restul lumii, căci era cât se poate de clar că toți mergeau la plajă. Nu a trecut mult până ce am realizat că practic intraserăm prin efracție pe proprietatea privată și abandonată a cuiva care cel mai probabil a avut niște neînțelegeri cu administrația locală și nu i-a mai fost permis să își dezvolte acolo afacerea. Că altfel nu îmi explic numărul mare de locuri de parcare, frigidere pentru răcoritoare abandonate și indicatoare către plajă. În fine, puteți ajunge și așa la plaja Agiofili. Bucata de drum pe care am străbătut-o pe jos era aproape imposibil de străbătut cu mașina noastră, dar nu e de mers mai mult de 15 minute, iar după ce se va amenaja drumul și se va putea ajunge până la parcare, plaja va fi practic la câteva trepte distanță. Am ajuns foarte obosiți, dar a meritat. Mama era puțin speriată că nu va putea să mai urce și să facă drumul de întoarcere. Dar nu vă panicați! Marea sărată vă relaxează atât de bine încât culmea, drumul de întoarcere ni s-a părut tuturor mult mai ușor! Am stat la Agiofili Beach cât am poftit și a fost excelent că am prins și câteva valuri. Nu foarte puternice, suficient însă cât să ne legene puțin. Pe plajă găsiți răcoritoare și înghețată. Grijă însă să aveți încălțăminte adecvată în picioare. Nu doar că plaja e cu pietriș, dar, în special după ploi, drumul e extrem de accidentat și deși porțiune de străbătut la pas nu are mai mult de 1 km, s-ar putea să vă fie greu să coborâți și să urcați doar în șlapi. Nouă ne-a plăcut plaja de la Agiofili mai mult decât celebra Porto Katsiki. Pentru cei care nu vreți să depuneți efort fizic, bărci din Vasiliki pleacă în fiecare oră spre Agiofili începând cu 10 dimineața. Ultima întoarcere cu barca e la 18:30, iar biletul vă costă 3 €/persoană/sens.

După ce ne-am bucurat de mare și de soare am pornit să descoperim și regiunea muntoasă. Am trecut de valea bogată în culturi agricole și am început să urcăm pe un drum plin de serpentine strânse și abrupte. Am ajuns în sătucul de munte Sivros, un sătuc plin de farmec ai cărui locuitori trăiesc din agricultură și mai puțin din turism. Drumul principal din sat e lung și îngust, cu câteva magazine, cafenele si restaurante și dă într-o piață pavată care oferă o panoramă frumoasă până spre mare.  Pentru cei interesați, există o fabrică de ulei de măsline cu muzeu. Noi l-am sărit, pentru că am mai văzut muzee și făbricuțe de acest gen și am preferat să ne plimbăm ceva mai mult prin sat. Cel mai mare regret e că nu am mai avut timp să stăm la cârciuma din sat la un pahar de ouzo cu localnicii! Acest sat acoperit de verdeață e plin de izvoare și mori de apă. Ne-am luat și noi după sunet și așa am ajuns la izvorul Kerasia. În apropiere de Sivros e și peștera Karoucha, cea mai celebră de pe insulă și despre care se spune că ar fi conectată, printr-o rețea de tuneluri cu o altă peșteră, sitaută mai sus. Nu am mai avut timp să ajungem și acolo căci soarele deja se pregătea să apună, iar până la Rouda Bay ne aștepta un drum plin cu serpentine. Nu evitați însă regiunea muntoasă; satele sunt pitorești, iar spre seară sunt cel mai frumos loc pentru a admira apusul.

 


error: Imagini și conținut protejate!
Skip to content