În ultima vreme descopăr tot mai mulți autori români care scriu romane istorice, lucru care mă bucură nespus. Am invidiat întotdeauna Anglia și Scoția pentru abundența de romane istorice și de atmosferă, care îți stârneau interesul de a vizita cât mai curând acele locuri. În opinia mea, literatura poate fi unul dintre cei mai de succes ambasadori ai unei țări. Și deși nu mă simt atrasă de “curentul” Dan Brown – de atfel, încă nici nu am citit vreun roman de-al lui -, nu pot să nu remarc impactul pe care romanele sale le-au avut în turism. Să nu mai vorbim de seria deja fenomen, Outlander, al scriitoarei Diana Gabaldon. Nu există persoană care să fi citit măcar primul volum din seria Outlander și să nu își dorească o vacanță în Scoția! Cumva asta ți se întâmplă și după ce citești romanul istoric “În umbra lui Shakespeare” al lui Walter Übelhart. Vrei să îți faci bagajele și să o pornești rapid spre Baia Mare – să vezi Turnul lui Ștefan, să te plimbi pe străduțele vechilor bresle, să urci pe dealul înfricoșătoarei cetăți a lui Lissibona, să vezi casa părintească și pivnița în care a funcționat laboratorul de alchimie al lui Johannes Banfi Hunyades. Și ce mai personaj a fost Johannes Banfi Hunyades! Argintar, designer de monede, alchimist, om de știință, profesor de chimie la Gresham College din Londra, contemporan cu unele dintre cele mai luminate minți ale acelor vremuri, prieten și/sau cunoscut, se pare, al lui Ben Johnson, Francis Bacon, John Dee, elogiat de marele astrolog William Lilly, viața lui pare nu de puține ori, strict de domeniul ficțiunii. Cu toate acestea Johannes Banfi Hunyades, acest om al Universului, după cum vom descoperi, s-a născut la Baia Mare în 1576, în familia unui pastor lutheran, Benedict Banfi Hunyades, care studiase în Germania, la Wittenberg, chiar cu Martin Luther. O viață începută pe un tărâm al aurului, Baia Mare, continuată într-o permanentă căutare a luminii, dar rămasă totuși în umbră. Ce cale ar putea oare alege un om al științei, într-o Europă în care știința încingea rugurile nu de puține ori în acele vremuri?
Se auziră din nou clopotele Turnului lui Ștefan, care se afla la doar o aruncătură de băț de casa superintendentului, clopote care de data asta anunțau ora de seară la care toți negustorii trebuiau să părăsească orașul printr-una din cele patru porți ale sale. Dacă te-ai fi uitat pe o hartă la centrul orașului Baia Mare, ai fi observat imediat că are forma unei inimi, o inimă care, acum, în ceasul serii, bătea mult mai încet. (p. 40)
Walter Übelhart optează pentru a-și descrie volumul “un roman istoric din Transilvania”, însă la drept vorbind el este și un jurnal de memorii. Aflat la un moment de cumpănă în viață datorită unor probleme de sănătate, autorul, vulnerabil la început, ajunge într-un final “liber de ziduri”. Omul de afaceri și de știință pragmatic, descoperă într-un final, pe măsură ce încearcă să înțeleagă opțiunile de viață ale personajului pe care îl urmărește că “Nu există nicio contradicție între stiință și magie. Magia este știința care se poate dovedi.” (p. 187).
Desfășurându-se pe două planuri temporale – prezent și trecut -, non-ficțiunea este completată de ficțiune doar pentru a încerca o posibilă explicație a unor conexiuni, legând astfel cu ajutorul imaginației, ițele unei vieți trăite acum 400 de ani. Se simte cum o anumită doză de timtiditate și inhibiție din partea autorului, normală însă dacă ne gândim că este primul roman al unui om lipist de o pregătire în domeniul literelor, de formație biolog, antreprenor local cunoscut și care a cochetat uneori și cu politica, se topește pe măsură ce înaintează cu cercetările. Cu toate acestea și în ciuda oricărui neajuns stilistic, romanul se citește cu ușurință și plăcere, fiecare pagină transmițând marea dragoste a autorului băimărean pentru locurile natale. Romanul abundă de detalii despre viața comunităților de mineri băimăreni, intrând puțin și în climatul politic al secolului al XVI-lea și prefigurând viitoarele revoluții fiscale, dar și despre organizarea breslelor, în special a breslei argintarilor.
Plecară împreună spre intrarea în mină. Lângă intrare era o baracă din lemn unde minerii se schimbau de hainele cu care veneau la serviciu. Erau două încăperi, numite pătratul alb și pătratul negru. În pătratul alb își puneau hainele curate într-un coș care era ridicat cu o funie până în tavan după care treceau în pătratul negru și coborau cu o funie coșul cu hainele de lucru în așa-zisul pătrat negru. La întoarcere, minerii, după ce urcau coșul cu haine de lucru, se spălau, după care intrau în pătratul alb. Lui Banfi îi fu atrasă privirea de prosoapele minerilor care aveau un caroiaj alb cu negru simbolizând trecerea de la lumină la întuneric și invers. […] Banfi era fascinat de zgomotele auzite înăuntru. Erau lovituri de ciocan prin care comunicau minerii. Aveau tot felul de parole prin care se înștiința găsirea unui nou filon, anunțarea pauzei de masă, alarmă în caz de accident. Cea mai importantă parolă era ce a găsirii aurului și care, pentru siguranță, se schimba zilnic. La intrare calfa trebuia să depună un jurământ cu un genunchi coborât pe podea, cu o mână pe Biblie și cu una pe cap, jurând să nu dezvăluie secretul localizării aurului, Trebuia să spună cu voce tare: “Prefer să îmi cadă capul decât să dezvălui secretul!”.
Un deliciu, probabil, pentru pasionații de numismatică dar mai ales pentru cei pasionați de istoria societăților secrete – precum rozacrucienii sau masonii -, și domeniul alchimiei. Peste 4 ani de documentare și cercetare, corespondență cu diverse case de licitații, colecționari și pasionați de numismatică, traducerea din latina veche a corespondenței lui Hunyades, gasită în arhivele orașului natal, un detectiv particular trimis la Londra pentru a studia arhivele de acolo, totul pentru a reface drumul și viața lui Johannes Banfi Hunyades, de la Baia Mare la curtea de la Praga a împăratului alchimist Rudolf al II-lea de Habsburg al Sfântului Imperiu Roman, la monetăria regală situată în Turnul Londrei, catedra de chimie de la Gresham College, laboratorul renumitului farmacist și chimist Johann Rudolph Glauber din Amsterdam și până în criptele bisericii St. Leonard din Londra, celebră pentru legătura sa cu lumea teatrului și a actorilor care au interpretat piesele celebrului bard englez. De altfel, există acum teoria că William Shakespeare s-ar odihni și el, sub lespezile acestei biserici.
Probabil vă întrebați, văzând titlul cărții, care este totuși legătura dintre Lebăda de pe Avon și băimăreanul Johannes Banfi Hunyades. Deși nu se poate spune că Walter Übelhart lansează teoria conspirației conform căreia Shakespeare era doar un paravan pentru a proteja identitatea unui autor sau colectiv de autori, care din motive încă doar speculate nu au dorit să semneze cu numele real, mai multe teorii în acest sens apărând încă de la mijlocul anilor 1800, fascinat de similitudinea unor vechi legende din zona Baia Mare cu unele dintre piesele lui Shakespeare, Walter Übelhart lansează totuși o ipoteză nouă, aceea că Johannes Banfi Hunyades ar fi fost una dintre vocile care și-au semnat textele cu numele celui mai celebru acum, dramaturg al lumii. V-ați fi gândit vreodată că Romeo și Julieta s-ar fi iubit la Baia Mare, sau că piesa Regele Lear ar avea la bază legenda regelui dac Ler(da, chiar cel care apare și în colindele românești cu celebrul refren Leru-i Ler!) sau că piesa Visul unei nopți de vară a fost inspirată de obiceiurile din zona Maramureșului legate de Noaptea de sânziene? În orice caz, se pare că Walter Übelhart nu este singurul care crede în aceste ipoteze, oricât de nebunești ar putea părea, poate, pentru unii.
Există mai multe modalități de a spune un adevăr. Astăzi, credem doar în ceea ce ne povestește știința, deși, la fiecare cinci ani, ea revizuiește tot ce se credea până acum și afirmă exact contrariul. Însă atâta timp cât ceva poartă ștampila științei suntem dispuși să credem fără pic de critică. Odinioară nu exista știință. În acele vremuri, ceva era credibil, fie dacă era foarte vechi, deci transmis din vremuri imemoriale, fie dacă era susținut de Biserică. Nu văd de ce una din variante este mai corectă decât cealaltă. (p 167)
Nu fugiți de roman doar pentru că teoriile conspirației vă par niște nebunii! Romanul are suficiente ingrediente pentru a fi o lectură plăcută, de vară, cu ajutorul căreia să descoperiți o parte din istoria și legendele unui oraș frumos precum Baia Mare. Pentru alții, pe alocuri, romanul poate fi citit chiar și într-o cheie motivațională. Iar acțiunea detectivistică și misterul din jurul personajului este suficient de bine întreținut încât să ne dorim să citim și continuarea care urmează să apară, într-un nou volum. Un roman pentru cei care, deseori, în viață, au simțit anumite chemări pe care poate nu și le-au putut explica și care iată, vor descoperi că nu sunt singuri.
Johannes se ridică și-și privi prietenul drept în ochi.
– Sunt alchimist! spuse el serios. Cred doar în lucrurile care pot fi măsurate și descrise. Știu că, cunoașterea are asupra lumii un efect de luminare, în timp ce magia reprezintă vremurile de odinioară, întunericul. Magia funcționează doar dacă rămâne un mister, ea poate acționa doar în ocult. Cunoașterea are însă nevoie de lumină. (p.191)
Și totuși, la 400 de ani distanță, lui Johannes i-a ieșit o vrajă. A (re)pus inima cuiva în funcțiune!
Recenzie publicată și în varianta print în „Mărturii maramureșene”, an 1. nr.1, 2019
În umbra lui Shakespeare. Un roman istoric din Transilvania, de Walter Übelhart, Editura Maestro Tip, 2016
Îl puteți comanda direct de pe www.in-umbra-lui-shakespeare.ro sau de pe platfoma libris.
*Acest articol conține linkuri de marketing afiliat.
