This article is available in English on Substack.
Unde ai putea merge pentru ceva nou, dar nu complet străin, când îți lipsesc azurul Greciei, arhitectura italiană și ruinele romane, căldura sudului combinată cu arome orientale, și toate acestea să fie aproape de vestul României?
Slavă Domnului pentru Balcani! Am continuat să explorăm Balcanii și anul acesta, așa cum am făcut și anul trecut. Acestă dorință de a descoperi Balcanii a început cu mult înainte de pandemie și s-a intensificat de atunci, evenimentele politice recente și respingerea nedreaptă și repetată a României din Spațiului Schengen, alimentând cumva nevoia de a rămâne nu doar mai aproape de casă, în cazul în care ne găsim cumva târâți în războiul de lângă granița noastre, dar și nevoie de a fi lângă oameni cu un trecut și fundal cultural similar, oameni care pot râde la aceleași glume la care râdem și noi.
Adevărul este că din ce în ce mai des, mă simt ca scriitoarea croată Slavenka Drakulić în Café Europa: Viața după comunism, o carte pe care o am pe lista mea scurtă de lectură:
“Faced with their confused glances and naive questions, I saw that there indeed was, between the writers and that public, however benevolent and sympathetic, a visible barrier. The audience simply did not have enough background information to comprehend what the writers sitting in front of them on the podium were saying.
Confronted with such a lack of understanding, I felt that I had no other choice but to hang on to ‘my’ group, the writers from Eastern Europe. At least they knew what I was talking about; at least we understood each other’s problems, if that was of any comfort to a single one of us. And in any case, even if I had loudly screamed that I didn’t want to belong to any group at all, the audience would have put me with them. Perhaps for the first time I became aware of how tired I was of constantly being pushed back into ‘my place’ every time I made an attempt to break out of it.”
Vezi traducerea
„Confruntată cu privirile lor confuze și cu întrebările naive, am văzut că există într-adevăr, între scriitori și acel public, oricât de binevoitor și de simpatic, o barieră vizibilă. Publicul pur și simplu nu avea suficiente informații de fundal pentru a înțelege ce spuneau scriitorii care stăteau în fața lor pe podium.
Confruntată cu o asemenea lipsă de înțelegere, am simțit că nu am altă soluție decât să mă agăț de grupul „meu”, scriitorii din Europa de Est. Măcar ei știau despre ce vorbesc; cel puțin ne înțelegeam problemele unul altuia, dacă asta putea fi vreo mângâiere pentru unii dintre noi. Și în orice caz, chiar dacă aș fi țipat cu voce tare că nu vreau deloc să aparțin niciunui grup, publicul m-ar fi pus cu ei. Poate că pentru prima dată am devenit conștient de cât de obosită eram să fiu împinsă în mod constant înapoi, la „locul meu”, de fiecare dată când încercam să ies din asta.
Așa că, într-o dimineață foarte devreme de la sfârșitul lunii septembrie, am pornit în sfârșit motorul și am condus spre fosta Iugoslavie, lăsând în urmă nori grei și gri și alerte de inundații. Aproximativ nouă ore mai târziu, am ajuns la Kaštel Lukšić din Croația, baza noastră pentru a explora împrejurimile Splitului pentru următoarea săptămână.
Amplasat chiar în mijlocul Rivierei Kaštela, Kaštel Lukšić este situat la jumătatea distanței dintre Split și Trogir. Practic, vă aflați la 20 până la 30 de minute de mers cu mașina de Cetatea Klis, Salona, cele două situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO din orașele Split și Trogir și la o plimbare de cel mult 45 de minute până la celelalte Kaštel-e. Departe de orașele aglomerate de turiști chiar și în afara sezonului estival, cele șapte așezări care formează orașul Kaštela sunt destinația perfectă pentru călătorii care nu se grăbesc și pasionații de înot în mare. Există multe plaje mici cu pietriș — multe cu ape puțin adânci — una lângă alta în golful generos. Și, spre deosebire de celelalte Kaštel-e, în apele albastre ale Adriaticii de la Kaštel Lukšić se oglindesc două castele medievale — Vitturi și Rušinić — unde Miljenko și Dobrila au împărtășit o poveste de dragoste asemănătoare cu cea a lui Romeo și a Julietei.
Zona fertilă și locul de origine al lui Crljenak kaštelanski, o specie croată veche de struguri, aproape uitată, mai cunoscută ca Zinfandel în Statele Unite, este păzită de Muntele Kozjak, și a fost de mare interes încă din timpuri străvechi atât pentru grecii antici care au folosit-o pentru porturi, cât și pentru romanii care au construit aici primele docuri plutitoare. Aceste așezări s-au dezvoltat pe terenul unor fortificații medievale târzii și renascentiste, construite după căderea Bosniei în mâinile otomanilor în 1463. Parte a Republicii Veneține la acea vreme, Dalmația se confrunta cu pericolul frecventelor incursiuni ale otomanilor, în special după căderea cetății Klis în 1537. Familiile nobile și bogate din Split și Trogir, dar și călugărițele benedictine, au construit șaptesprezece forturi și douăsprezece sate fortificate, de la sfârșitul secolului al XV-lea până în secolul al XVII-lea, pentru a proteja oamenii și producția agricolă. Șapte dintre acestea au rezistat până astăzi, începând din Est cu cel mai vechi și puternic industrializat acum Kaštel Sućurac, urmat de pitorescul bastion benedictin Kaštel Gomilica, Kaštel Kambelovac, Kaštel Lukšić, Kaštel Stari, Kaštel Novi și încheind cu Kaštel Štafilić în apropierea Aeroportului Split, în Vest.
Ne-am planificat o zi pentru o plimbare la Kaštel Kambelovac – Kaštel Gomilica – Kaštel Sućurac, dintre care Kaštel Gomilica este, probabil, cel mai popular. Fortul benedictin foarte pitoresc, numit Kaštilac, a fost construit pe un recif numit Gomilica. Nu e greu de înțeles de ce a fermecat și echipa HBO Game of Thrones, care l-a folosit ca decor pentru Orașul Liber Braavos. Așadar, dacă vi se pare familiar, e pentru că s-ar putea să vă amintiți de Arya Stark mergând pe acel pod, vânzând stridii. Din păcate, astăzi, întregul Kaštilac este într-o stare proastă de conservare. Cu toate acestea, e grozav să îl admiri în timp ce înoți în mare și lenevești pe plaja din apropiere. Am petrecut o după-amiază minunată acolo, sărind până la urmă peste plimbarea până la Kaštel Sućurac și un prânz târziu în Kaštel Kambelovac, pentru a ne bucura în schimb de priveliștea spectaculoasă și de marea calmă.
Într-o altă zi, ne-am bucurat de o altă plimbare în apropiere, la Kaštel Stari și Kaštel Novi. Cu un șir lung de restaurante și cocktail-baruri situate imediat lângă mare, cele două așezări, fortificate de puternica familie Cipiko din Trogir, sunt probabil foarte animate în timpul sezonului de vârf. Totuși, noi le-am găsit odihnindu-se în liniște într-o zi fierbinte de septembrie, după luni de expoziții, concerte, întreceri sportive, petreceri și carnavaluri. Pe de altă parte, în absența aglomerației, lucrările începute și neterminate din port și de pe faleză par un pic dezolante. Ca norocul că nimic nu reușește să știrbească đin farmecul locului! Aceeași situație și pentru Palatul Cipiko (Cippico)!
La întoarcere din excursia noastră de jumătate de zi la Trogir, ne-am oprit pentru o după-amiază la Kaštel Štafilić. Cu Kula Nehaj străjuind o parte a portului, ne-am amintit de turnurile de apărare împotriva saracenilor din Apulia, plasate strategic de-a lungul țărmului, cu alura lor maiestuoasă, dar tristă, și care amintește de poveștile cu cavaleri în armuri strâlucitoare, de mult uitați. Cu plaje de-a stânga și de-a dreapta lui, acesta este un alt loc fermecător, numai bun pentru a vă răcori.
Dar din toate aceste Kaštel-e, cel care ne-a topit inimile rămâne Kaštel Lukšić. Și am găsit, de asemenea, că acest Kaštel este și cel mai bine conservat din toate cele șapte. Ne-a plăcut atât de mult Kaštel Vitturi încât l-am vizitat în fiecare zi în care am stat acolo! Mai ales dimineața, după ce ne-am savurat cafelele alături de localnici la cafe-barul din fața intrării principale. Cu curtea sa interioară romantică și poarta către mare, expozițiile permanente ale muzeului și expozițiile artiștilor locali, acest loc este o mică bijuterie! Nu ratați nici Parcul Vitturi în stil clasicist de lângă castel! Plus că tot aici am avut și cele mai bune locuri pentru înot, chiar în față la Kaštel Rušinić, care din păcate nu este deschis publicului!
Adevărul este că Kaštela este umbrită de Split și Trogir, ceea ce e păcat, deoarece acest loc oferă câte ceva pentru toată lumea, de la iubitorii de istorie la iubitorii de plaje și mare, de la pasionații de sporturi nautice la cei de drumeții montane, de la gurmanzi la iubitori de grădini. O săptămână este insuficientă pentru a descoperi și savura toate secretele încă bine păstrate ale acestui loc unde puternicele influențe venețiene (și asemănarea izbitoare cu sudul Italiei, după părerea mea) se întâlnesc cu ambianța austro-ungară (familiară pentru noi)!
O Mediterană puțin mai înnorată decât cea care spală țărmurile grecești, poate puțin mai încordată și mai rigidă, cu mai mulți porumbei decât pescăruși și aproape fără pisici vagaboande, cu mulți tineri asistând la Liturghia catolica de duminică și persoane în vârstă citindu-și zilnic ziarele tipărite în timp ce își savurează cafelele în centru, cu linia sa de hoteluri de lux cândva glorioase, acum abandonate în favoarea spațiilor de cazare de tip Airbnb, Marea Adriatică croată a Rivierei Kaštela rămâne întipărită în memorie.
Câteva sfaturi practice în Kaštel Lukšić:
- Pentru cine excelente, încercați restaurantul Mala Mora. Nu am regretat nimic din ce am încercat acolo! În plus, te poți bucura de niște apusuri perfecte de pe terasă!
- Pentru un mic dejun bun și ieftin, chiar dacă nu extravagant, încercați Fast Food Vitturi. Faceți comanda și bucurați-vă de cafea la Skipper Caffe Bar în timp ce așteptați.
- Cazare bună, cu apartamente spațioase, parcare privată gratuită, vedere la mare și la pitorescul Kaštel Rušinić la Apartmani Olga. (link de marketing afiliat)
