Povestea liliacului

Apr 29, 2017

—

in Din gradina, Fise plante, Plante perene

Există oare vreo grădină în care să nu existe măcar un arbust de liliac? Greu de crezut! Însă acest arbust, pe care îl considerăm atât de comun, în zilele noastre, a reprezentat pasiunea de o viață pentru un francez, pe nume Victor Lemoine, horticulor care ne-a lăsat o impresionantă moștenire; pe lângă hibrizii de liliac și nenumărați hibrizi de hortensie, geranium, deuția, gladiolă, astilbe, degețel, bujor, penstemon, weigela și altele. Un adevărat erou al horticulturii! Problema este că Lemoine nu a ținut cele mai meticuloase înregistrări, iar horticultorii din întreaga lume speculează în prezent despre varietățile pe care le-a introdus în diferite momente ale timpului.

Lemoine s-a născut în octombrie 1823, în Lorena, într-o familie cu o o istorie bogată în grădinărit. Atât tatăl său cât șî bunicul său au condus grădinile unor proprietăți mari. După terminarea studiilor universitare, călătorește în Europa, și pentru o perioadă lucrează alături de maestrul horticultor Louis Van Houtte, la pepiniera acestuia din Gent, pentru a deprinde această artă meticuloasă a hibridizării, adică crearea de noi soiuri de plante din cele preexistente. În 1849 își va deschide propria pepinieră în Nancy. În 1870, pentru a-și distrage atenția de la suferințele și turbulențele pe care ocupația militară a Nancy-ului în timpul războiului franco-prusac le implica, începe cel mai mare experiment al carierei sale. Împreună cu soția și fiul său, începe să lucreze cu o varietate de liliac comun, Azurea Plena, un liliac albăstrui deloc deosebit, descoperit într-o pepinieră din Belgia la începutul anilor ’40. A început o hibidizare a acestuia cu Syringa vulgaris cu înflorire unică. Singura problemă a fost ca munca cu banalul Azurea Plena s-a dovedit a fi o adevarată provocare, pentru niște mâini tremurânde și o privire slăbită, deoarece multe dintre flori nu aveau stamine și pistilii erau adesea răsuciți și deformați. Soția sa, dotată cu ac, foarfecă, pensetă și pensulă a preluat o mare parte din această sarcină, deschizând florile pentru a poleniza pistilii, prima oară cu polen adunat de la Syringa vulgaris și apoi cu polen adunat de la specia chineză, Syringa oblata. Liliacul a devenit marea sa dragoste, iar el și soția sa, Maria Louise, au ajuns de la doar șapte semințe hibride în primul an, la aproximativ 70 de soiuri până înainte de 1900. Conform ultimelor estimări, luând în considerare și soiurile la care au ajutat fiul și nepotul său, ar fi vorba de 214 soiuri de ceea ce astăzi numim, hibrizi francezi.

Contribuția sa în domeniul horticulturii nu a trecut neobservată, el devenind primul străin care a primit Medalia Victoriană de Horticultură a Societății Horticole Regale din Londra iar cu câteva săptămâni înainte de moartea, în 1911, Societatea Horticolă din Massachusetts i-a acordat Medalia de Onoare George R. White.

Lilieci Lemoine pot fi găsiți în grădinile botanice din întreaga lume, însă Parcul Lilacia din Lombard, Illinois, în apropiere de Chicago găzduiește peste 1500 de arbuști din peste 300 de varietăți de liliac. Parcul a fost proiectat de unul dintre cei mai renumiți peisagiști din America, Jen Jensen, pornind de la doar doi butași. Colecția de flori a parcului a aparținut inițial colonelului William Plum și soției sale, Helen Maria Williams Plum. Aceștia s-au îndrăgostit de liliac după ce au vizitat celebrele grădini ale lui Victor Lemoine din Franța, de unde s-au întors cu doi butași de liliac, unul de Syringa vulgaris, “Doamna Casimir Périer”, un alb dublu, iar celălalt din Syringa vulgaris, “Michel Buchner”, un purpuriu dublu – soiurile inițiale ale colecției astăzi. La moartea soției, colonelul și-a pierdut interesul pentru colecția de flori, astfel că în 1927 a donat comunității parcul, cu condiția ca acesta să fie un parc public, iar casa de pe această proprietate să fie tranformată într-o biblioteca publică în memoria soției sale.

Însă dacă o vizită în SUA vă pare imposibil de realizat, nu disperați, moștenirea lui Lemoine e foarte probabil să trăiască chiar în grădina voastră. Din comerț puteți achiziționa, de exemplu Syringa vulgaris Mme. Lemoine, varietate cu flori albe, numită în amintirea doamnei Lemoine.

Denumire latină: Syringa.
Denumire populară: Liliac.
Familia: Oleaceae.
Origine: Sud-estul Europei și Asia Orientală.
Aspect: Arbust.
Înălțime: Până la 6 metri.
Perioada de înflorire: Primăvara-vara. Florile sunt parfumate, reunite în ciorchini conici sau piramidali, de culoare, alb, roz, albăstrui sau violet.
Expunere: Plin soare.
Udare: Abundentă.
Tundere: Iarna se vor tăia de la bază ramurile slabe. După înflorire, pentru un aspect compact, se efectuează o tundere de ajustare. Plantele bătrâne pot fi tunse drastic iarna pentru revigorare, deși nu vor înflori primăvara următoare.
Înmulțire: Prin marcotaj, butășire artificială sau prelevare de butași erbacei sau semilemnoși, vara. Altoiri se pot face iarna. Prin semințe, în ghivece, primăvara sau toamna, după ce s-au copt semințele.
Substrat: Preferă terenurile fertile, bogate în humus, bine drenate, neutre sau ușor alcaline.
Boli și dăunători: Poate fi atacat în general de coșenile, de tripside și alte insecte care provoacă decolorarea, deformarea sau perforarea frunzelor. Toamna mai poate fi atacat de ciuperci, în special de o varietate parazită a ghebelor, Armillaria.
Estetica: Plante rustice și rezistente la îngheț dar și la poluare sunt apte pentru mediul urban, adecvate pentru borduri de arbuști, fundal pentru erbacee perene sau ca arbust decorativ izolat.
Specii des întâlnite: După cum spuneam, Syringa vulgaris este cel mai des întâlnit; poate ajunge la înălțimi de 5-6 m, înflorește în aprilie-mai, având ciorchini conici de flori violete foarte parfumate. Au fost selecționate și îmbunătățite numeroase varietăți cu flori simple sau duble, de culoare violet(“Monge”), roz(“Marechal Foch”) sau alb(“Mme. Lemoine”). Syringa pubescens patula “Miss Kim este deosebit deoarece este înalt de aproximativ 2 m și înflorește primăvara-vara, având flori violete în formă de ciorchine iar toamna frunzele devin purpurii.
Simbolistică: Simbol al primelor emoții ale iubirii, al timidității și al purității.