Ne-am obișnuit să privim pădurile doar ca pe o sursă de care avem nevoie pentru lemn de foc, lemn pentru mobilier și construcții sau, în trecut, lemn pentru corăbiile care ne-au purtat peste mări și oceane dezvăluindu-ne lumea. Tot mai rar le privim ca pe o casă pentru animale sălbatice, păsări și gângănii iar vremurile în care ne găseam adăpostul și siguranța în inima și la umbra copacilor seculari par o amintire veche de secole. În cel mai bun caz, le privim ca pe un mare parc, de care simțul nostru estetic pare a avea încă nevoie. Cu siguranță însă, nu ne gândim la pădure ca la o societate formată dintr-o multitudine de indivizi, plini de personalitate!
Peter Wohlleben, un pădurar german cu nume parcă predestinat a ne învăța ce înseamnă o viață bună, ne face publică viața secretă a copacilor. Și după ce le descoperi secretele, enții lui Tolkien sau copacii sacri ai inimii din lumea lui George R.R. Martin, inspirați din folclorul scandinav, par tot mai puțin niște creaturi ale unei lumi fantastice îndepărtate și tot mai aproape de noi. Magia e chiar în lumea aceasta iar după ani de experiență, Peter Wohlleben, prezentându-ne cele mai noi descoperiri științifice din domeniu, dar și propriile observații din teren, ne va schimba radical modul în care privim pădurea și ne raportăm la ea. Descoperim că, la fel ca și culturile agricole intensive, și noi suntem muți și surzi. Pădurea însă, în mod constant, vorbește. Ba mai mult, țipă în perioadele de arșiță și secetă!
Un copac nu poate fi mai bun decât pădurea care-l înconjoară, ne spune Peter. Deși există și specii solitare dar și aventuroase și chiar și specii ușor rasiste, copacii sunt ființe sociale, care își împart hrana, se atenționează unii pe alții în caz de pericol și își hrănesc chiar și competitorii, dacă aceștia se află în dificultate, sfidând de multe ori teoria evoluției. De ce? Pentru că doar împreună, formând o comunitate – respectiv o pădure, construind un ecosistem, se vor afla la loc ferit de extremele meteorologice, diversele boli și epidemii sau atacurile unor dăunători. Copacii au învățat, căci la fel ca și oamenii, au capacitatea de a învăța, că o comunitate trebuie apărată cu orice preț, că fiecare copac este prețios pentru comunitate și merită păstrat cât mai mult timp în viață, prin mecanisme de protecție socială extrem de bine puse la punct. Am putea spune și că au o memorie cu mult mai bună în comparație cu noi! Pădurile, la fel ca și țările au aliați și dușmani. Uneori, între ele și dușman, se întâmplă să crească un stat-tampon. Ba mai mult, pădurile au și preferințe politice. În timp ce unele păduri, am putea spune că se ghidează după politici de stânga, găsim și exemplare de dreaptă autentică! Pentru că majoritatea ecosistemelor de pe pământ nu oferă condiții ideale, lucrurile stau mai degrabă invers: există mai multe locuri dificile, iar cine se poate descurca acolo poate cuceri un spațiu uriaș de extindere.
În preumblările mele prin pădure, mi-e dat să văd adesea stejari în suferință. Iar o parte dintre ei chiar suferă foarte mult. Un semn clar sunt micile buchete de crengi de pe trunchi, care răsar din toate părțile și se usucă cu repeziciune. Ele indică faptul că arborele se află într-o luptă continuă pe viață si pe moarte și că intră deseori în panică.[…] Însă stejarii nu au o viață ușoară în pădurile din Europa Centrală, pentru că aici e patria fagilor. Fagul este un copac foarte social, însă numai în relație cu semenii lui. Copacii străini sunt excluși cu cruzime.
Este stejarul un papă-lapte? Cum se face că acest copac slab este simbolul stabiliății și al trăiniciei? Pe cât de slugarnic se dovedește stejarul, în majoritatea pădurilor, în fața fagului, pe atât de dur este atunci când rămâne fără concurență. Cum ar fi la șes, pe terenurile agricole: în timp ce fagul nu poate spera să depășească vârsta de 200 de ani atunci când nu crește în păduri, stejarul atinge fără probleme 500 de ani pe lângă ferme țărănești vechi sau pe câmpuri. O rană adâncă în trunchi sau o fisură lată cauzată de un fulger? Nicio problemă pentru stejar, deoarece lemnul lui este îmbibat de substanțe care protejează împotriva ciupercilor și care încetinesc puternic procesul de putrezire. Taninii alungă și majoritatea insectelor, și, ca un efect secundar involuntar, această substanță protectoare îmbunătățește gustul vinului (“vin baricat”), atunci când copacul devine la un moment dat un butoi de stejar.
O altă descoperire interesantă este că și copacii sunt, am putea spune dependenți, de net, de Wood Wide Web. Un copac sănătos are rădăcini sănătoase, care se întind departe, depășind dublul diametrului coroanei și prin urmare se întrepătrund cu rădăcinile copacilor învecinați. Desigur, și în lumea lor există tot felul de indivizi, care încearcă să practice cenzura, încercând să blocheze anumite informații și semnale de alarmă. Diplomați abili, copacii si-au făcut un aliat din ciuperci, o relație de tip win-win. Ciuperci-intermediar au grijă să transmită informațiile în cel mai scurt timp, conectând păduri întregi. Astfel, dacă substanțele de avertizare pe care le emană pot fi “deturnate” de vânt, rețeaua de ciuperci are grijă ca informația să ajungă la destinație, astfel încât copacii să se poată concentra pe eliberarea unor substanțe otrăvitoare pentru apărare, în caz de atac. Neavând suficient timp la dispoziție pentru a-și grupa rădăcinile în rețele subterane, pădurile plantate de conifere din centrul Europei par a suferi, la fel ca și copiii instituționalizați de aceleași probleme de comunicare și neadaptare. În ceea ce privește copacii din parcurile urbane, copacii din orașe sunt copiii pădurii abandonați pe străzi.
Copacii aplică cu maximă seriozitate și responsabilitate planificarea familială. Reproducerea este planificată în avans cu minimum un an în funcție de specie. Foioasele se pare că se sfătuiesc între ele, înainte de a înflori, ținând cont de porcii mistreți și căprioarele din pădure. Cum înfloritul, fie el anual sau la trei, cinci ani, presupune un consum suplimentar de energie, echilibrul interior al unui copac este deosebit de important și o adevărată lecție de management. Pentru a face față tuturor nevoilor în decursul unei vieți de secole, trebuie să își distribuie forțele și să fie chibzuiți cu resursele pe care le au. Desigur, mare parte din energie este dedicată creșterii, atât în înălțime, cât și în diametru, dar trebuie avute în considerare și eventualele atacuri sau boli, eventualele perioade de secetă și reproducerea. A fost impresionant să descopăr că și copacii au spirit de sacrificiu. Se pare că fagii bolnăvicioși, deși știu că o înflorire le-ar putea fi fatală, nu încearcă să o curme. E cunoscut faptul că, în perioadele cu mortalitate crescută a pădurii, tocmai exemplarele vătămate sunt cele care înfloresc. Apoi, la fel ca în cazul oamenilor, o creștere așezată este garantul pentru o viață lungă, iar în multe cazuri copacilor-bebeluși li se dă să sugă, mamele luând legătur cu ei prin intermediul rădăcinilor și transmițându-le zahăr sau alte substanțe nutritive.
Iar dacă pentru noi sunt importante hainele, aflați că și în pădure domnește o etichetă nescrisă, prin care este stabilit clar cum trebuie să arate un membru al unei păduri seculare, pentru înfățișarea ideală existând un motiv bine întemeiat: stabilitatea. În ceea ce privește școala, aici domnește o anumită violență, pentru că natura este o profesoară severă. Cine nu e atent și nu se supune regulilor, trebuie să suporte consecințele. Fisuri în lemn, în scoarță, în cambiul extrem de sensibil: mai rău de atât nu se poate pentru un copac.
Dar mai avem și alte puncte în comun! Spre amuzamentul meu am aflat că și copacii pot suferi de mătreață, acnee, pot dezvolta linii de expresie și chiar riduri! Unele specii au chiar riduri timpurii. Nu știm încă dacă e o problemă genetică sau influența unui stil de viață dezordonat. La fel, pot dezvolta calviție. Și pentru că la un moment dat, rădăcinile și sistemul circulator nu mai pot pompa apă sau substanțe nutritive mai sus de un anumit punct, efortul fiind prea mare, se opresc din creștere, și încep să se îngroașe, la fel ca și oamenii trecuți de vârsta mijlocie. Apoi la fel ca și oamenii în vârstă, încep să piardă treptat din înălțime. Știți vorba aceea: cine nu are bătrâni să-și cumpere? În pădure, aportul bătrânilor la viitor este cât se poate de vital.
Copacii bătrâni pot prelua o altă funcție importantă pentru ecosistemul pădurii. În Europa Centrală nu mai există păduri seculare, vârsta celor mai bătrâni copaci fiind de 200 până la 300 de ani. […] Așadar, copacii seculari furnizează îngrășământ pădurii și ajută exemplarele mai tinere să pășească cu dreptul în viață. Aceștia nu pot purta încă mușchi, din cauza evoluției lente și a faptului ca mușchiul prinde rădăcini abia după câteva decenii.
Peter Wohlleben povestește cu pasiune și naturalețe despre domeniul care îl pasionează, fără a abuza însă de un limbaj de specialitate inaccesibil cititorului obișnuit și fără a ne pierde într-o sumedenie de cifre sau grafice. Despre pădurea pentru a le cărui drepturi luptă, vorbește cu seriozitate, fără a recurge la clișee ecologiste și fără isterie. Îl puteți găsi pe websiteul personal, www.peter-wohlleben.de, pe facebook sau twitter, dar și pe wohllebens-waldakademie.de. În cele peste 250 de pagini ni se povestește pe larg despre diversele tipuri de păduri, diversele specii de copaci, modul de organizare socială a acestor giganți care nu pot fugi din calea unui pericol, tot ce pot face fiind să încerce să îl înfrunte, cu un minimum de resurse consumate. Importanța fiecărei părți din acest ecosistem care este pădurea ne va fi prezentată în amănunt și de multe ori, cu un umor foarte sensibil. Adevărul e că după ce ai citit și ultima pagină, te întrebi dacă nu cumva cartea asta e mai mult despre cum ar trebui să fim noi decât despre ceea ce sunt copacii. În ceea ce privește sfaturile privind modul în care putem proteja pădurea, se pare că cel mai bun lucru pe care îl putem face e să nu ne băgăm în orânduiala naturii. Cel mai bine se descurcă fără intervenția noastră. În orice caz, despre cum să ne purtăm în pădure, astfel încât să ne simțim bine atât noi cât și pădurea, cu siguranță vom afla mai multe, din ultimul volum al autorului, proaspăt apărut la Editura Publica – Pădurea. Instrucțiuni de folosire. Viața secretă a copacilor de Peter Wohlleben e o lectură cât se poate de placută pentru orice neinițiat în domeniu și obligatorie pentru orice angajat în silvicultură.
Viața secretă a copacilor. Cum comunică, ce simt. Descoperirea unei lumi ascunse, de Peter Wohlleben, Editura Publica, Co-Lecția de Știință, 2017, traducere din limba germană de Dana Gheorghe
Puteți comanda volumul direct de pe site-ul editurii Publica sau de pe platforma cartepedia.
*Acest articol conține linkuri de marketing afiliat.