În a cincea zi ne-am îndreptat spre nordul insulei. Ziua se anunța foarte aglomerată căci intenționam să ajungem în pitorescul sătuc de munte Karia apoi, ceva mai jos, la mănăstirea Panagia Faneromeni, de acolo în capitala insulei și la celebrele mori de vânt din apropiere și, nu în ultimul rând, mai doream să ne bucurăm și de o baie în mare.
Karia este faimos pentru țesăturile și broderiile locale și pentru micul muzeu folcloric al Mariei Koutsohero, cea care a pus bazele unei școli locale de broderie deși avea o mână amputată. Această școală de broderie, cu începuturi modeste, s-a dovedit a fi atât un refugiu cât și o sursă de venit pentru localnici, căci a oferit o ocupație multora dintre bărbații care au rămas cu o formă de handicap fizic după război, fiind astfel incapabili de a mai practica munci agricole. Intrarea la muzeu costă 2.5 €/persoană, iar accesul copiilor mai mici de 12 ani este gratuit. Pe lângă diferitele modele de broderii și țesături tipic locale, veți putea vedea și o locuință tipic lefkadiană. Micuțul muzeu este privat, iar tururile sunt asigurate de un bunic simpatic și nepotul său. Sătucul păstrează arhitectura tradițională și în fiecare an, pe data de 11 august, readuce la viață o nuntă tradițională la care sunt invitați să participe toți turiștii. Nu părăsiți locul fără a admira și piața centrală
Panagia Faneromeni este cea mai mare mănăstire de pe insulă, închinată Fecioarei Maria, protectoare a insulei. Găsiți aici o mică grădină zoologică, un muzeu al istoriei maritime a insulei, unul de carte veche (cel mai interesant exponat, un ghid de călătorie pentru Ierusalim de pe la 1750) și unul de artă și obiecte bisericești. O bisericuță cu icoane fabuloase și o incredibilă panoramă spre Lefkada Town. Noi l-am prins și pe preafericitul lor în vizită. Vizita la mănăstire este inclusă în turul insulei, excursia opțională pe care o oferă majoritatea agențiilor de turism.
Fundația mănăstirii a fost pusă la începutul secolului al XVII-lea, dar clădirile pe care le vedem în prezent și a căror arhitectură este de influență zakynthiană, datează din secolul al XIX-lea, când complexul monahal a fost refăcut după ce a fost distrus de două incendii. Copacii care înconjoară mănăstirea au fost plantați de Episcopul de Lefkada între 1940 și 1960. Ultima renovare a complexului a avut loc în 1968, iar datorită grijii călugărilor, mănăstirea este foarte căutată de pelerinii ortodocși.
Mi-a plăcut foarte mult Lefkada Town și nu înțeleg de ce mulți turiști spuneau că e urât. Străduțe mici și încântătoare, cu puțină renovare ar arăta excelent. Orașul e colorat, sărat și cu străduțe înguste. Cele mai multe clădiri au etajul “tencuit” cu tablă vopsită în culori pastelate. Cum în apropiere de oraș încă mai există bazine pentru acumulat și extras sare de mare, iar vânturile sunt puternice aici, tabla a fost cea mai ieftină soluție pentru a proteja lemnul. După ce am străbătut străduțele am avut o urmă de regret pentru faptul că ne-am lăsat induși în eroare și nu am planificat o vizită mai lungă în acest oraș în care se găsesc mai multe obiective mici și interesante, precum Muzeul Fonografului, Muzeul de Arheologie sau Biblioteca Publică din Lefkada. E drept că orașului îi lipsește eleganța Zante-ului sau atmosfera venețiană, căci podul de peste Canalul Venețian nu e ceva spectaculos, dar are un rustic aparte care compensează, motiv pentru care aș putea locui în ultima casuță, cubul ală de culoarea caisei.
Am renunțat la vizitarea Castelului Sfânta Mavra, vechea fortăreață defensivă a insulei, acum gazdă a unui important festival de muzică în luna august, pentru a ne bucura de plaja bătută de vânturi de la Gira, o continuare a plajelor Agios Ioannis și Mili din laguna din jurul orașului Lefkada, plaje care se întind până spre ruinele fortificației. Aici se află celebrele mori de vânt din Lefkada, inițial 12 la număr, despre care umblă vorba că vor fi în curând restaurate. Plaja este căutată mai ales de pasionații de windsurfing. Cum noi ne doream ape ceva mai liniștite pentru o ultimă bălăceală în mare, am încercat plaja de la Agios Ioannis care ne-a părut mai ferită de vânturi. Dar ne-am înșelat, așa că ne-am întors în golfulețul liniștit unde eram cazați pentru o ultimă baie înainte de apusul soarelui.
