Dacă vizitezi Kunsthistorisches Museum Wien, unul dintre cele mai importante muzee de artă ale lumii, știi că dintre miile de lucrări de artă, de la picturi și sculpturi la tapiserii și ciudățenii, curiozități și obiecte din aur, strânse de-a lungul secolelor de către puternica dinastie imperială habsburgică, trebuie să ajungi la unul dintre cele mai importante exponate ale muzeului, un obiect mic din aur, de 26 x 33.5 cm, o saliera care reprezintă o alegorie a pământului și a mării, lucrată cu migală de sculptorul și bijutierul Benvenuto Cellini, în prezent cea mai scumpă solniță din lume, destinată cândva atingerii degetelor celor încoronați. Și e posibil ca acea sare prețioasă care umplea cândva celebra saliera a lui Cellini sau altele asemenea să fi provenit și de pe teritoriul actual al României. Și la noi, de altfel, sarea era la fel de prețuită, tradiția populară românească sintetizându-i importanța prin obiceiul primirii oaspeților cu pâine și… sare, deci cu ceva foarte valoros!
M-am gândit mult la asta în timp ce vizitam, acum câțiva ani, Saline di Margherita di Savoia, de pe țărmul Adriaticii în Puglia, care se prezintă a fi cea mai importantă exploatație de sare marină din Italia și cea mai mare de acest fel din Europa, titlu foarte probabil contestat cel puțin de Croația din imediata ei apropiere. Un peisaj fabulous, greu de uitat, un sanctuar pentru multe pasări și un paradis pentru flamingo, aflat acum sub protecția Convenției Ramsar, un bazin legumicol care se laudă cu cele mai gustoase legume dacă nu din Italia, măcar din Puglia (adevărul e că roșiile pe care le-am gustat acolo erau gata sărate și foarte gustoase) și cu un muzeu local al sării care amintește de munca grea în acest domeniu, de miile de mânuțe si piciorușe de copii roase de sare, pentru a contribui la traiul zilnic împreună cu familiile lor. Iar dacă această muncă era oricum suficient de dificilă chiar și la malul mării, unde te mai atingea măcar soarele și briza marină, cred că ne putem totuși imagina cam cât de grea era în trecut munca la ocnă, atât pentru oameni, cât si pentru animalele condamnate să servească sub pământ o viață în întuneric! Nu degeaba ocnele mai erau numite și locuri ale osândiților.
Cu atât mai mult cu cât cu greu ne putem imagina astăzi locuințe fără măcar o solniță doldora de sare în bucătărie! Găsită la discreție în comerț, de multe ori la prețuri care par derizorii, indiferent că e vorba de sare fină, grunjoasă, iodată, neiodată, de mare, amestecată cu ierburi aromatice sau nu, sarea și-a pierdut din aura de bun de mare preț, ținut sub cheie, iar solnițele nu mai sunt de mult mici opere de artă destinate doar regilor și celor mai potenți nobili ai vremurilor. Astăzi, cu toții ne putem înfige degetele în sare făra a comite vreun act de lezmajestate.
Dar în ciuda abundenței de care ne bucurăm în prezent, sarea continuă să fie o resursă care va scrie în continuare istoria lumii, pentru că sarea e parte din noi. O persoană de 50 kg conține aproximativ 200 g de sare (clorură de sodiu), distribuită în întregul corp, abundentă mai ales în fluidele corporale. Și pentru că pierdem sare de fiecare dată când transpirăm, plângem, sau sângerăm, aceasta trebuie înlocuită continuu. Suntem aproape la fel de sărați ca marea! Acceași mare care ne va asigura această resursă necesară atunci când poate vom epuiza rezervele de pe uscat.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă să nu depășim 5 g/zi (≈ 2 kg/an), pentru a preveni efectele negative asupra sănătății, asociate consumului excesiv de sare, cunoscute încă din antichitate. La o populație a lumii estimată la 8.1 miliarde de persoane, rezultă că am avea nevoie de circa 16,2 milioane de tone de sare anual doar pentru a acoperi necesarul de sare alimentară, deci fără a lua în considerare necesarul de sare pentru animale sau necesarul de sare pentru deszăpezirea drumurilor pe timp de iarnă, de exemplu. În prezent, aproximativ un sfert din producția anuală de sare a Chinei ar putea acoperi necesarul anual de sare pentru consumul uman al întregii populații de pe glob! Sigur, exagerez ușor, nu toată sarea produsă de China e destinată exclusiv consumului alimentar, cea mai mare parte fiind destinată consumului în diferite alte scopuri industriale.
La fel ca în cazul altor resurse, nici sarea nu este distribuită uniform pe glob, îndemnând la comunicare, schimburi și negoț din zorii omenirii. Cu toate acestea, fiecare continent populat are propriile zone bogate în resurse de sare. Sunt zone și chiar țări întregi lipsite sau sărace în această resursă, chiar și dintre cele cu ieșire la mare. Nu orice țară cu ieșire la mare sau ocean poate produce sare de mare, pentru că acest lucru depinde de mai mulți factori, nu doar de prezența apei sărate. Pentru evaporarea apei de mare în bazine și recoltarea sării e nevoie de mult soare și vânt și de putine ploi, la care se adaugă necesitatea unor țarmuri plate care să poată permite amenjarea unor astfel de bazine de evaporare, ape relativ calme în apropierea țărmului și, nu în ultimul rând, tradiție și know-how. În alte locuri, cum e și cazul României, producția de sare din mine de sare este mai ieftină decât construcția și întreținerea de saline marine, desi avem condițiile necesare și pentru astfel de exploatări. De ce extragem atât de puțin sau de ce importăm sare în condițiile în care încă din cele mai vechi timpuri, de voie sau de nevoie, eram furnizorii multor țări din regiune, rămâne însă o întrebare actuală și, cred eu, legitimă. Cu atât mai mult cu cât în anii ’80 producția de sare a României se situa la peste 5 milioane de tone anual, practic din exploatarea acelorași mine din prezent. Foarte probabil ca o producție cel puțin dublă să fie posibilă și în prezent sub o bună administrare.
Departe de a fi măcar în top 20 producători de sare din lume, de altfel chiar și la nivel UE suntem doar pe locul 7, resursele de sare ale României sunt unele dintre cele mai importante din Europa, fiind estimate la peste 12 miliarde de tone după unele surse, la peste 4 miliarde de tone după alte surse, în orice caz suficiente pentru ca timp de câteva secole nimeni să nu mai țină sarea închisă în solnițe cu sertărașe secrete!
Pentru că regi sau plebei, suntem toți dependenți de sare, din momentul în care am încetat să mai fim vânători-culegători și să ne luăm necesarul de sare cerut de organism din sângele animalelor vânate. Societatea agrară la care am evoluat ne-a făcut să conștientizăm că avem nevoie de sare. Animalele pe care am ajuns să le domesticim au fost cele care ne-au învățat, într-o prima etapă, unde găsim sarea necesară atât pentru ele cât și pentru noi. Ierbivorele ne-au arătat izvoarele saline. Ulterior, am învățat să recunoaștem plante halofile care cresc în zonele bogate în sare. Iar de aici, pornind de la monopolul instituit de state asupra sării, s-au ridicat și prăbușit culturi, imperii și civilizații, cum minunat sintetizează istoria acestei resurse, pentru o mare parte din lume Mark Kurlanski, în volumul Salt. A World History pe care l-am citit pe nerăsuflate, acum câtiva ani! Am fost însă dezamagită să nu descopăr mai nimic despre istoria sării în partea noastră de lume, deși știam că avem printre cele mai importante resurse de sare din Europa. Până la urmă ne aflăm pe teritoriul fostei Mări Sarmatice!
E drept, volumul lui Mark Kurlanski a apărut în 2003, înainte de apariția catalogului expoziției nationale Sarea, timpul și omul, în 2006, care rămâne încă, probabil, cea mai extins documentată sursă referitoare “la rezultatele cercetărilor efectuate până în acel moment privind cele mai reprezentative vestigii geologice, botanice, arheologice, etnografice și istorico-documentare privind manifestările naturale ale sării și rolul acestui mineral în cultura și civilizația pe teritoriul României” și cu mult înaintea apariției unor studii prezentate în articole de specialitate disponibile în engleză în jurnalele științifice. Dar despre sarea noastră în bucate și nu numai, într-un alt articol!
Surse și referințe bibliografice:
În cea mai mare parte, articolul se bazează pe dezvoltarea unui articol mai vechi despre cartea lui Mark Kurlanski – Salt. A World History – și pe notițele de lectură aferente. Volumul se găsește cu ușurință în librăriile online care aduc carte în limba engleză. Articolul menționat e disponibil pe blogul personal, aici: Sarea. O istorie a lumii de Mark Kurlansky – Microistoria unei resurse care a schimbat lumea – Din mansardă
Mai multe detalii despre Saliera găsiți pe pagina muzeului de Istoria Artei din Viena: https://www.khm.at/en/artworks/saliera-87080
Mai multe detalii despre Saline di Margherita di Savoia găsiți aici: https://www.salinamargheritadisavoia.it/
Datele despre cantitatea de sare din corpul uman au fost luate din BBC Science Focus: https://www.sciencefocus.com/the-human-body/how-much-salt-is-in-a-human-body
Despre consumul recomandat de sare de către Organizația Mondială a Sănătății, găsiți informații aici: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/sodium-reduction
Pentru condițiile necesare extragerii sării marine, Chatbotul Enciclopediei Britannica vă poate conduce către mai multe secțiuni explicative, precum: https://www.britannica.com/science/salt/Salt-manufacture#ref53238 sau https://www.britannica.com/technology/mining/Dredging#ref81293
Date despre producția de sare a României din anii 1970 până în prezent am reușit sa găsesc pe site-ul British Geological Survey (BGS) aici – https://www.bgs.ac.uk/mineralsuk/statistics/world-mineral-statistics/world-mineral-statistics-data-download/world-mineral-statistics-data/
Datele statistice despre producția de sare folosite în grafice provin de la World Mining Data: https://www.world-mining-data.info/?World_Mining_Data Cel mai recent raport al World Mining Data poate fi consultat online aici: https://www.world-mining-data.info/wmd/downloads/PDF/WMD%202025.pdf
Catalogului expoziției nationale Sarea, timpul și omul (la care voi face referire mai mult într-un alt articol), e o lectură fascinantă și e disponibil aici: https://www.biblioteca-digitala.ro/?tip-publicatie=periodic&pub=1881-sarea-timpul-si-omul-catalog-de-expozitie
Notă: Acest articol a fost publicat și pe cristoiublog.ro.
