Fructele de aur ale lui J.C. Volkamer și povestea uneia dintre cele mai frumoase lucrări botanice din perioada barocă



“Imaginează-ți splendida întindere de ape și păduri întregi de lămâi și portocali. (…) Dumnezeule mare! Cât de nedrept suntem tratați noi, cei din Nord! Aici, chiar aici e paradisul!”,

scria Hans Christian Andersen despre vizita sa în Italia din 1833 unui prieten. Adevărul e că nu s-au schimbat foarte multe de atunci. Cam ăsta e sentimentul pe care îl ai și acum când ajungi într-o livadă de lămâi, nu departe de mare, în Italia. Iar în Italia niciodată nu ești departe de mare. Mai mult, cred că e imposibil să îți imaginezi Italia fără lămâi sau Sicilia fără portocali.

Îmi amintesc și acum bucuria unui Moș Nicolae din anii ’80 când am primit o ladiță plină cu portocale roșii din Sicilia. Nici că puteai să îți dorești mai mult de vreme ce la noi portocalele și-au menținut statutul de care s-au bucurat timp de secole, acela de fruct al privegiaților! Apoi poveștile mamei cu holurile pline de lămâi din copilăria ei. Sau vechiul lămâi bătrân care ani de zile a fost regele salonului. De frunzele lui crocante pe care le frângeam între degete pentru a-i simți parfumul. Să fie o simplă coincidență că parfumurile mele preferate sunt cele cu note puternice de citrice sau că pentru proiectul final de la cursul de ilustrație științifică botanică pe care l-am urmat acum câteva luni am ales lămâiul? Nu cred. Lesne de înțeles că era imposibil să nu am până la urmă în bibliotecă minunata Carte a citricelor a lui J.C. Volkamer!


În cimitirul Johannisfriedhof din Nürnberg, nu departe de locul de veci al unuia dintre cei mai apreciați artiști și ilustratori științifici ai Renașterii, Albrecht Dürrer (1471-1528), se află mormântul lui Johann Christoph Volkamer. În imediata lor apropiere se află grădinile baroce ale Hesperidelor (Barockgärten-Hesperidengärten), care deși ascunse în spatele unor clădiri, au parfumat aerul zonelor din apropiere pentru multe decenii. Sigur, sunt departe de perioada lor de glorie, când erau centrul lumii lui J.C. Volkamer și nu numai.

J.C. Volkamer (1662 – 1720) se naște într-o familie bogată din Nürnberg. De la tatăl său, Johann Georg Volkamer cel Bătrân – un eminent și cunoscut medic și naturalist, fost președinte între 1696-1693 al Academiei Imperiale de Științe Naturale Leopoldina și al societății literare Pegnesischer Blumenorden (singura societate literară barocă care mai activează și în prezent) în cadrul căreia semna cu pseudonimul Helianthus -, a moștenit pasiunea pentru plante și grădini. Fratele său mai mic, Johann Georg Volkamer cel Tânăr a devenit un medic faimos care era privit pe atunci ca cel mai mare botanist al Germaniei. De la bunicul său, Johann Christoph moștenește fabrica de mătase din Rovereto, Trentino, nordul Italiei. Producția de mătase inițiată de Republica Veneția transformase Rovereto într-unul dintre principalele centre de producție a mătăsii în Europa secolelor XV-XVIII. La fel ca mulți alții, în Italia se îndrăgostește de citrice. 

Primul citric care a ajuns la Marea Mediterană a fost chitra (Citrus medica), în jurul secolelor V-IV î.Hr. Lămâiul (Citrus × limon) a fost introdus cu cel puțin patru secole mai târziu și, împreună cu chitra, era un produs de lux la acea vreme. Fructele originare din nord-estul Indiei, nordul Myanmarului și regiuni ale Chinei au “cucerit” într-o primă etapă zona de sud a Mării Caspice, de unde au migrat mai apoi spre Mediterană în epoca elenistică. Portocala amară, limeta și pomelo sunt introduse în vest de musulmanii care controlau rutele comerciale care ajungeau până în India, probabil prin Sicilia și Peninsula Iberică, trecând prin Nordul Africii, cândva prin secolul al X-lea. Protocala dulce se crede că a ajuns în Europa abia prin secolul al XV-lea, adusă de comercianții genovezi și portughezi. Cam în aceeași perioadă, primele semințe de citrice au ajuns cu Cristofor Columb pe insula Hispaniola și de acolo au cucerit Americile. Mandarinul e ultimul care ajunge în zona mediteranei la începutul secolului XIX.

După o perioadă petrecută în Italia, deja comerciant avut și, la rândul său, botanist amator, J.C. Volkamer se dedică cultivării elaborate a lămâilor și portocalilor după modelul italian, în special modelul faimoasei grădini de citrice a puternicei familii Medici și sub influența lucrării lui Giovanni Baptista Ferrari (1584 – 1665), considerat primul om de știință care a oferit o descriere completă a limetelor, lămâilor și rodiilor și a evidențiat rolul lor în tratarea scorbutului.

Își construiește o seră în acest scop în grădina sa din Gostenhof, Nürnberg pe care continuă să o extindă între 1693 și 1702 pâna când ajunge una dintre cele mai mari din oraș și stabilește un adevărat exemplu de bune practici în domeniu. Atât oranjeriile cât și colecțiile de citrice și bizzaria (o himeră, un fruct ciudat care apare uneori când doi hibrizi de plante citrice sunt grefati unul pe altul și țesutul portaltoiului se combină cu cel al altoiului multiplu) deveniseră deja o modă nu doar în rândul aristocrației, ci și în rândul burgheziei, dornice a-și arăta puterea de a îmblânzi iernile și de a evoca căldura Mediteranei după care tânjea. Acesta este contextul în care Nürnbergul, oraș bogat și unul dintre cele mai importante centre comerciale care legau Italia de Nordul Europei, ajunge să aibă peste 300 de grădini.

Din 1695 începe însă să lucreze la ceea ce va rămâne în istorie drept una dintre cele mai frumoase lucrări botanice din perioada barocă și o lucrare de referință chiar și în prezent pentru clasificarea plantelor care aparțin genului Citrus. Contribuția sa a fost recunoscută în lumea botanicii prin Citrus volkameriana.

În splendid ilustrata sa monografie intitulată “Nürnbergische Hesperides, Oder Gründliche Beschreibung Der Edlen Citronat, Citronen, und Pomerantzen-Früchte, Wie solche, in selbiger und benachbarten Gegend, recht mögen eingesetzt, gewartet, erhalten und fortgebracht werden : Samt einer ausführlichen Erzehlung der meisten Sorten, welche theils zu Nürnberg würcklich gewachsen, theils von verschiedenen fremden Orten dahin gebracht worden ; Auf das accurateste in Kupffer gestochen, in Vier Theile eingetheilet und mit nützlichen Anmerckungen erkläret. Beneben der Flora, Oder Curiosen Vorstellung Verschiedener raren Blumen, Samt Einer Zugabe etlicher anderer Gewächse, und ausführlichem Bericht, wie eine richtig-zutreffende Sonnen-Uhr im Garten-Feld von Bux anzulegen, und die Gärten nach der Perspectiv leichtlich aufzureissen, Wie auch einem Bericht von denen in des Authoris Garten stehenden Colvmnis Milliaribvs / Herausgegeben von J. C. V.”, Volkamer își documentează știintific propria colecție de citrice – dar și alte plante exotice precum ananasul sau nuca de cocos, flori populare în grădinile germane precum specii de primule sau alte flori din grădina fratelui său -, dar oferă și descrieri ale modului în care și-a integrat în grădină cadrane solare, ornamente romane și un obelisc din Constantinopol plus numeroase vedute asupra grădinilor, palatelor, conacelor din Nürnberg și nordul Italiei, mai ales din zonele Verona și Bologna, dar și din Asia sau America de Sud, împreună cu o cronică a aristocrației preocupate de arta gradinăritului.

Desenele sale botanice sunt fidel reproduse prin gravuri în cupru, colorate manual, pe aceeași planșă alături de desene arhitecturale și vedute, făra a exista însă o corelare între fruct și loc, oferind astfel o lucrare de mare valoare documentară care rămâne de referință nu doar în domeniul botanicii, ci și în domeniul arhitecurii și istoriei grădinilor.

Imaginea obținută este aceea a unor fructe cu un aer celest, suspendate deasupra unor lumi în miniatură. Sentimentul transmis este acela de uluire și măreție, iar efectul obținut este unul aproape oniric.

Celestele fructe sunt grupate de J.C. Volkamer în trei categorii – citron; lămâie și limetă; portocale dulci, amare și grapefruit -, prezentata fiecare sub egida uneia dintre cele trei Hesperide, nimfele care îngrijeau grădină zeilor și merele de aur din mitologia greacă, amintind astfel de prețiozitatea acestor fructe, rezervate timp de secole aristocrației.

Bazându-se pe anii de experiență în cultivarea lor, Volkamer prezintă pe larg – pe lângă descierea detaliată a fiecărui soi în parte – de la dimensiune, formă, miros, culoare a trunchiului, frunzelor și fructului și comentarii referitoare la țara de origine -, și modul de plantare, îngrijire și înmulțire cu success al acestora în Nürnberg și regiunile învecinate, alături de indicații asupra modului de construire a oranjeriilor și serelor necesare pentru supraviețuirea acestora la nord de Alpi.

Nu de puține ori a permis anumite libertăți artistice gravorilor săi în cazul vedutelor, sau chiar a cerut adaptarea unor clădiri pentru o mai bună integrare a fructelor sale, însă în cazul propriilor desenelor, realizate la scară 1:1, de cele mai multe ori după exemplare din propria grădină, dar și al comentariilor referitoare la culoare realizate pe marginea lor, a încercat să fie cât de precis posibil.

170 de soiuri de citrice sunt incluse în cele 256 de planșe cu ilustrații luxuriante la care au lucrat mai mulți desenatori și/sau gravori: Paulus Decker cel Bătrân și cel Tânăr, (Johann) Ludwig Christoph Glotsch, Benjamin Kenckel, C.F. Krieger, Joseph de Montalegre, W. Pfan și Johann Christoph Steinberger.

Lucrarea este publicată în 2 volume, în 1708 și 1714. Din păcate atât desenele originale, cât și mare parte din corespondența sa cu alți naturaliști (printre care și Maria Sibylla Merian, prietenă și apropiată a familiei), botaniști și alți desenatori care au contribuit la volum s-au pierdut. Per total o lucrare foarte scumpă în timp, efort și bani, care a depășit cu mult limitele și ambițiile unui simplu proiect personal, devenind într-un final un adevărat omagiu adus Nürnbergului și culturii germane.

J.C. Volkamer se adresează în primul rând germanilor care, la fel ca el, erau horticultori amatori înstăriți și, spre deosebire de tatăl și fratele său care și-a scris lucrările științifice în latină – deși vorbea latina la fel de fluent ca italiana -, el își publică lucrarea în germană, contribuind astfel la dezvoltarea limbii germane ca limbă a științei. Fără îndoială, s-a bucurat de success încă de la început, o a doua ediție apărând în același an și, la cererea specialiștilor străini, a scos și o ediție tradusă în latină pentru aceștia. Deși există diferențe de la o ediție la alta și există diferențe de la un volum la altul în cadrul primei ediții, J.C. Volkamer asistând tipărirea și aducând în permență modificări, e de remarcat că lucrarea nu e dedicată vreunui patron, semn că J.C. Volcamer era un comerciant de succes.

Cartea citricelor, publicată de Taschen, reproduce planșele din primele două volume, dar și alte câteva planșe destinate unui al treilea volum care nu a mai ajuns însă să fie publicat înainte de moartea lui J.C. Volkamer în 1720, alături de comentariul bogat în informații al editorului Iris Lauterbach, doctor în istoria artelor, membră a departamentului de cercetare al Institutului Central pentru Istoria Artei din München și profesor de istoria arhitecturii grădinii la Universitatea Tehnică din München. Volumul are la bază volumele colorate manual din prima ediție, aflate în arhiva municipal a orașului Fürth din Schloss Burgfarrnbach.

L.E.: Volumul publicat de Taschen pune accentul pe ilustrații. Nu veți găsi în el textul complet publicat de Volkamer și nici transcrierea lui. Veți găsi însă un index al plantelor și al locurilor. Pentru cine dorește să consulte textul, mai sus în articol există un link către un exemplar digitalizat.

J. C. Volkamer. The Book of Citrus Fruits

Clothbound, 27.6 x 39.5 cm, 4.28 kg, 384 pages

ISBN 978-3-8365-3525-0, Edition: Multilingual (English, French, German)

Volumul este disponibil direct pe websiteul editurii Taschen (recomandat mai ales dacă aveți răbdare să prindeti una dintre cele câteva promoții anuale) sau pe platforma books-express.ro* (recomandat pentru soluția de plata în rate sau ramburs)

* link de marketing afiliat

Alte recomandări de lectură:

Citatul din H.C. Andersen e luat din volumul Helenei Attlee, Tărâmul lămâilor, traducere de Adriana Bădescu, Baroque Books & Arts, București, 2014. Tot aici găsiți mai multe informații despre bizzaria, dar și istoria fascinantă a citricelor în Italia.

Mai multe informații despre modul în care citricele au ajuns din Asia în Europa puteți citi în articolul semnat de Langgut, D. (2017). The Citrus Route Revealed: From Southeast Asia into the Mediterranean. HortScience horts 52, 6, 814-822, available from: < https://doi.org/10.21273/HORTSCI11023-16> [Accessed 10 February 2024]

*Acest articol conine linkuri de marketing afiliat.


error: Imagini și conținut protejate!
Skip to content