Cred că de fiecare dată când, până nu demult, se vorbea despre automatizare, digitalizare, inteligență artificială, robotizare se spunea că meseriile creative vor rămâne ale oamenilor. Că ARTA va rămâne a oamenilor, ca în definiție:
ÁRTĂ, arte, 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități.
Când a apărut fotografia, probabil că ea a fost văzută ca o amenințare de pictori și ilustratori. Și totuși, pictura a rămas, grafica a rămas, ilustrația a rămas, iar fotogafia și-a continuat drumul.
După ce DSL-urile au devenit tot mai accesibile, dar mai ales după ce telefoanele au început să fie dotate cu camere foto tot mai performante, au apărut puzderie de “fotografi”. Cred că fiecare dintre noi știm cel puțin un pompos “Xulescu Photography” care n-are nicio treabă cu fotografia. De artă fotografică nici nu mai vorbesc!
Probabil că și pentru fotografii pe film, adepții digitalului au părut niște impostori. Ochiul nu mai era la fel de format, momentele își pierdeau parcă ceva din unicitate de vreme ce puteai apasă rapid de mai multe ori pe buton pentru a le surpinde, spațiul pe film avea o altă dimensiune decât cel de pe digital, nu mai vorbim de developare, ce mizerie non-ecologică! Și totuși, avem în continuare fotografie pe film, chiar dacă pare mai exotică, elitistă, rezervată inițiaților. Dar avem și fotografie digitală de mare clasă!
Pentru că indiferent de cum o luai, nu se putea nega faptul că OMUL era cel care era în spatele unui cadru surprins cu un aparat foto, fie el chiar și digital, el era cel care a surprins ceva, el a ales să surprindă acel ceva, el era cel care voia și alegea să transmită o anumită emoție, o anumită stare, un anumit mesaj, să imortalizeze o anumită clipă un anumit moment. Și, până la urmă, chiar și editarea foto a ajuns să fie privită ca o artă în sine. Să fii artist digital, să stăpânești PhotoShop și toată suita creativă de la Adobe la un nivel înalt era ceva ce necesita ani de studiu – compoziție, cromatică și tehnică – și de practică!
Deci, până să apară marea de “artiști” – “AI artist” sau “prompt artist”– care se “deosebesc” de restul artiștilor (care rareori își adaugă “artist” la numele afișat pe rețelele de socializare), prin faptul că mai tot ce “produc” ei cu ajutorul Dall-E, Midjourney sau Stable Diffusion arată, mai mult sau mai puțin, înfricoșător de la fel, nu știu dacă ne-am gândit vreodată serios că arta ar putea fi cedată roboților!
Curios lucru, deși “intelegențele” astea au rumegat aproape toate imaginile care populează/poluează internetul, de la operele marilor maești ai picturii și graficii din toate timpurile și muzeele lumii, la orice imagine mega-optimizată pentru motoarele de căutare, adică în special alea de sunt insoțite de descrieri pentru persoanele cu deficiență de vedere si portofoliile online ale tuturor artiștilor, fără a ține cont de vreo lege a drepturilor de autor sau de vreun criteriu de utilizare cinstită, eh, dacă le lași de “capul” lor, în sensul că le dai un prompt simplu, fără a interveni cu reglaje fine, fie ușor tehnice, fie care țin de stil (pentru care s-ar putea să ai nevoie de niște cunoștințe de istoria artei), dovedesc o înclinație spre kitsch. Kitsch-ul ăla digital, regăsit cel mai adesea în grafica pentru jocurile video. Bine, dacă stau mai bine să mă gândesc, probabil că nu e nimic curios în treaba asta: majoritatea lumii de astăzi are o înclinație spre kitsch. Deci, kitsch la kitsch trage, fie că e vorba de domeniul graficii și designului, al muzicii, literaturii sau arhitecturii.
Ba, dacă mă gândesc și mai bine, AI “art” se încadrează în definiția kitsch-ului!
KITSCH [pr.:kici] kitschuri n.1) Produse cu caracter de pseudoartă, caracterizate prin platitudine, imitație superficială a operelor de artă; lipsă de originalitate. 2) Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere artistice, multiplicate și valorificate comercial. 3) Obiect (tablou, carte etc.) de proastă calitate. [Monosilabic] /< germ. Kitsch
Și totuși, mai sunt și momente în care imaginile generată de AI (cred că e mai potrivit decât AI generated art) poate să surpindă nu neapărat neplăcut, de exemplu cu o copertă de revistă care chiar transmite, electrizează… Doar că transimte și electrizează tocmai pentru că în spatele ei e un grafician adevărat și nu un impostor! E un grafician care știe ce să ceară de la AI și știe cum să editeze rezultatul ales primit.
Rămân însă întrebările referitoare la aspectele legate de etică și drepturi de autor, originalitate și creativitate; tot mai multele procese deschise de artiști vor trebui să fie soluționate și motivate de instanțe și, cel mai probabil, vor apărea reglementări pentru aceste… nici nu stiu cum să le spun, cred că am să optez totuși pentru instrument. Apoi mai e chestiunea locurilor de muncă… A fraudelor și a furtului de date care poate fi mult facilitat de niște portrete generate realiste de AI. Dar să fie astea singurele motive pentru care imaginile generate de AI ne sperie?
Adevărul e că se nasc atât de multe întrebări, acum că s-a deschis această cutie a Pandorei, încât e imposibil să găsești răspunsuri mulțumitoare în timp util. Dar prima și cea mai importantă întrebare pe care toți trebuie să ne-o punem e ce e arta pentru noi? Apoi cum ar putea să arate o lume în care arta nu mai e a oamenilor ci a roboților? A cui ar fi lumea asta? Ce emoții ar mai exista într-o astfel de lume? Cum am mai explica meritocrația, autenticul, inovația, alegerea, libertatea, seriozitatea, valoarea, munca într-o astfel de lume? Și dacă din comoditate nici nu vom realiza cum vom renunța la exercițiul gândirii și al creației ne vom mai putea numi oameni? Dacă vom ceda arta roboților vor deveni ei mai umani? Vom ajunge noi instrumentele lor fără ca măcar să ne dăm seama? Vom ajunge noi ai lor, crezând că ei sunt ai noștri?
În ideea în care totuși nu vom renunța și la cărți, ai prefera ca prima carte pe care o dăruiești unui copil să fie ilustrată de un artist sau de un robot, ai prefera ca textul să fie scris de un om sau de ceva ca ChatGPT? Și, că tot am ajuns la cartea pentru copii, cred că abia de aici înainte editorii de carte pentru copii au o datorie imensă în a salva educația estetică a viitorilor adulți, prin alegerea atentă a ilustratorilor. Sigur că și selecția de text e importantă dar, până la o anumită vârstă, eu cred că cea mai importantă parte dintr-o carte pentru copii e ilustrația.
În fine, lista de întrebări e deschisă! Însă, ne place sau nu, imaginile generate de AI sunt aici pentru a rămâne! Și va trebui să învățăm să lucrăm cu ea. Va rămâne aici la fel ca aparatele foto digitale, la fel ca AutoCad-ul permițându-ne să greșim mai mult, mai ușor, fără costuri mari. Totul e mai rapid. Mai rapid înseamnă mai mult. Rămâne de văzut dacă mai mult înseamnă și mai bine, chiar dacă pare mai profitabil. Rămâne de văzut și cât mult e prea mult. Un viitor cu mai puține gânduri pe cap; rămâne de discutat dacă chiar si gândești mai puțin! Și dacă nu cumva toate gândurile care mai rămân sunt negre.
