Ce sa faci in Zakynthos Town?



Pentru ca in a patra zi ne facuseram deja o idee despre ce vrem sa facem si sa vedem in continuare, ne-am inchiriat o masina si am pornit-o pe cont propriu sa descoperim cateva plaje si capitala insulei. Dimineata am petrecut-o in Zakynthos(Zante) Town. Nu am sa iti povestesc acum istoria insulei, o gaseti pe wikipedia. Am sa iti povestesc despre doua dimineti frumoase petrecute in Zakynthos Town, iar despre plajele din Zakynthos intr-un alt episod.

zante-town
Biserica Sfantului Dionisos

Un eveniment trist marcheaza insa istoria tumultoasa a insulei. Cutremurul din 12 august 1953(7.2 scara Richter), care a distrus aproape toate cladirile din capitala si regiunea de campie, urmat apoi de un incendiu de 10 zile. Orasul a fost reconstruit aproape in totalitate, dar victimele si pagubele materiale au fost imense, iar vechiul oras mai traieste doar in amintirile si povestile batranilor. Nu e de mirare deci, ca in muzeele din Zante Town va veti intalni cu tristele amintiri ale acestui moment.

Ca sunteti sau nu fani muzee, cred ca ar fi pacat sa le ratati. Sunt micute, deci nu va vor lua mult timp. Cel mai interesant mi s-a parut Muzeul Solomos si al intelectualilor din Zakynthos.  Dionisios Solomos este autorul “Imnului spre libertate”, actualul imn al Greciei. Veti gasi aici o colectie de blazoane a celor mai importante familii din Zakynthos, marturii ale vietii din inalta societate zakynthiana si alte documente interesante.

Si Muzeul Post-Bizantin este interesant, in special datorita machetei vechiului oras expusa aici.

Nu rata nici bisericile, in special Biserica Sfantului Dionisos, simbol al orasului si cea mai importanta cladire care nu a fost afectata de cutremur.

Biserica Sfantului Dionisos, face parte dintr-un ansamblu format din clopotnita, Manastirea Strofadon si Biserica Sfantul Dionisos iar intr-o aripa noua se gaseste un muzeu sacru, cu multe exponate religioase.

Pentru suveniruri, va recomand o plimbare prin zona comerciala a Zante Town. Veti gasi suveniruri de calitate mai buna, la preturi nu intotdeauna mai mari.

In a cincea zi dimineata inapoi spre Zante Town, cu o oprire la Tsilivi, unde voiam sa vizitam Muzeul Maritim Milanio, care adaposteste colectia celui care este considerat cel mai bun pictor de nave din Grecia. Colectia in sine, prezinta picturi ale navelor din fiecare perioada de transport maritim grecesc, din epoca minoica si pana in prezent. Din pacate muzeul era inchis. Nu tu orar, nu tu informatii! Am plecat destul de infuriati pe timpul pierdut, semn ca ziua avea sa ne fie cumva potrivnica.

Ajunsi din nou in Zante Town, ne-am invartit ceva ca bezmeticii, pana am gasit calea de acces spre dealul Bohali, unde voiam sa vedem ruinele cetatii venetiene, folosita ultima oara sub dominatia britanica, inainte de a fi parasita cu totul.

Dealul Bohali si fortareata
Dealul Bohali si fortareata

Putine cladiri au mai ramas din orasul din cetate in urma cutremurului, inchisorile, o parte din biserica veche, si cladirii in care se tineau butoaiele cu pulbere. Pana in anii ’20 dealul castelului a fost lipsit de copaci, plantarea pinilor inalti care astazi acopera intreaga zona realizandu-se in anii ’30. Frica de foc se poate vedea peste tot. Greu reusesti sa faci o fotografie fara a include un stingator in cadru.

O privire asupra orasului din punctul de observatie de pe dealul Bohali:

zante-town-31

La coborare, am avut bafta, sa vad intr-o curte o orhidee ionica(Limonium Zakynthium), cred, una dintre cele 42 de orhidee inregistrate in Zakynthos.

zante-town-55
Ce vad eu aici, oare?
zante-town-56
Sa fie o orhidee ionica?

Pe langa plimbarea pe faleza, Zante Town, capitala insulei Zakynthos ofera multe alte lucruri de vazut si facut.Intr-un sejur de 7 zile e greu insa sa acoperi tot ce iti doresti sa vizitezi. 🙁


error: Imagini și conținut protejate!