Exista un loc in Bucuresti pe care l-as putea vizita de fiecare data cand am ocazia, fara sa ma plictisesc – Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”.
Joaca preferata in copilarie era construitul. Fie construiam cu piese de lego, fie imi faceam tot felul de “colibe”, pe sub pian, pe sub scari sau din materialele ramase de la pregatitul solarului in gradina bunicii.
Aici, la muzeul satului, imi e greu sa imi aleg o casuta sau un bordei preferat, alerg entuziasmata de la una la alta imaginandu-mi cum ar fi sa am un astfel de locsor undeva mai la deal. Desigur, i-as mai aduce cateva modificari pentru un confort ceva mai adaptat nevoilor zilelor noastre(prin asta se intelege o baie in casa, si nu neaparat termopane!). Dar in rest, cu gradina si animale prin ograda sunt sigura ca m-as simti foarte bine. Eu m-am simtit bine la tara, la bunici si nu pot sa nu incerc un sentiment de tristete cand ma gandesc ca tot mai putini copii vor cunoaste farmecul copilariei la tara. Un alt lucru care ma intristeaza e modul in care satele se transforma sau dispar, casutele acelea frumoase si calduroase, care dispar pentru a face loc, unor constructii noi, fara nicio linie, fara nicio identitate. Nici satul bunicilor nu il mai recunosc! Ma intreb cum poti sa renunti, de exemplu, la o poarta frumoasa maramureseana pentru o poarta de tabla, cu atat de multa usurinta? Cum poti sa inchizi minunatie de pridvor cu termopane? Cum poti sa darami vechea cotarca pentru a face una noua din plasa de sarma? Cum poti sa renunti la curatenia varului pentru tot felul de lavabile(daca se poate cu efecte!)? Cum poti sa inlocuiesti dusumelele de lemn pentru niste “parchet” laminat ieftin? Si lista de intrebari continua….
Cum sa nu iubesti, de exemplu, un astfel de bordei, care pare o casuta de hobbit din “Stapanul inelelor” al lui Tolkien?
Am vazut muzeul satului doar vara-toamna si sunt sigura ca arata senzational iarna, acoperit cu zapada. Tot in scurta escapada de anul trecut la Bucuresti, am trecut si pe aici si mi s-a parut la fel de fermecator ca in copilarie, cand l-am vazut prima oara. Cu o singura mentiune, mi s-a parut ca sunt mai putine case deschise. Desi prietenul meu, care a copilarit pe acolo, ma asigura ca ma insel, sentimentul persista. Cu un lucru insa, sigur nu ma insel. Candva existau supravegetori la fiecare casa deschisa, care iti povesteau despre respectiva gospodarie, fara sa fii nevoit sa intrebi si fara sa ai impresia ca deranjezi. Supraveghetori exista si acum, dar sunt mai degraba ocupati cu crosetatul, impletitul de mici suveniruri pentru vanzare si nu par dispusi a fi “deranjati”. Ah, nu va ganditi, ca ar fi ceva legat de obiecte traditionale. Nu! E strict legat de a aduce un ban in plus in casa. Asa ca daca vrei sa aflii mai multe, te multumesti cu cititul placutelor din fata fiecarei gospodarii. Sau poti sa iti “faci temele” citind mai multe de pe site-ul www.muzeul-satului.ro.
M-am bucurat insa sa vad ca se desfasoara diverse activitati pentru copii: olarit, pictura dar si gradinarit. In orice caz, micutele parcele de aici, care exemplificau plantele din gradina bunicii, aratau cu mult mai ingrijite decat cele de la gradina botanica. Ah, si exista si un magazin cu suveniruri aici! Destul de scump, dar bine aprovizionat.
Iar acum serios, voi ce casuta v-ati alege? Mie, pe langa pe langa cele de “hobbit”, imi sta inima si la cea din Jurilovca, Tulcea, cu obloanele albastre, pictate. Dar si la altele! Le-as vrea pe toate! As vrea ca satul sa fie din nou sat!
