Îți aperi bunul tău, nu sărăcia și foamea. (…) De aceea eu vreu să întemeiez un oraș, nu, mai multe orașe. Si vreau să încep cu cel de aici, la picioarele castelului nostru. E o răscruce mare, pe aici trec călători, negustori care vin tocmai de la mare și se îndreaptă spre Flandra. Aduc mătăsuri din Veneția și sticlă din Bizanț și se întorc cu pânză și lemn de construcție. Vin din Răsărit și se îndreaptă spre Aquitania și spre insula cea mare a britanicilor. Aduc piele din Cordoba și arme din Toledo. Sare, vin, argint, totul trece prin această vale a Rinului. Să facem aici, la poalele muntelui nostru, un oraș bogat. Să le îngăduim oamenilor să ajungă la bunăstare, să le dăm legi generoase. Să facem din acest colț de lume un ținut înfloritor, astfel încât toate capetele încoronate care vor să poarte război și să încheie pace să alerge la noi pentru a ne cere sprijinul. Atunci noi vom fi cei care dictează condițiile, atunci ne vom putea înarma ca să ne putem apăra. Atunci prinții electori vor trebui să ne recunoască, să ia cunoștință de prezența și de puterea noastră. Acesta e drumul spre putere. Un drum podit cu lanuri de grâu, cu mine de argint și cu oameni sănătoși și îndrăzneți, nu podit cu sânge, cu lacrimi și mizerie. (p. 25-26)
În 1120, Conrad, fratele lui Bertold al III-lea, prinț de Zähringer, dă orașului Freiburg (am Breisgau) dreptul de târg. Deși actul original de constituire a orașului Freiburg ca libera civitas s-a pierdut, există numeroase copii după care el a putut fi reconstituit, confirmând astfel renumele de “întemeietor de orașe” al prinților de Zähringer, dar mai ales renumele de mari vizionari ai acelor timpuri.
În regiunea Breisgau, la marginea vestică a părții de sud a munților Pădurea Neagră, din zona istorică numită Suabia, prinții Zähringer oferă orașului de la poalele colinei pe care se găsea castelul lor, considerat de mulți, cea mai frumoasă construcție romanică a vremii, cel mai liberal act de constituție. În Freiburg-ul prinților de Zähringer, conducătorii orașului și preoții sunt aleși de cetățeni și mai apoi confirmați în funcție de către duci. Se garantează siguranța călătorilor care vin în Freiburg; cei care vin să viziteze orașul, negustorii și clericii orașului ca și cei care locuiec în afara zidurilor cetății sunt scutiți de dări. Și ca și cum toate aceste drepturi nu ar fi fost suficiente pentru a scandaliza societatea feudală de atunci, constituția Orașului Liber recunoaște pentru prima oară dreptul de moștenire al femeilor și de administrare a averii lor. Prin urmare, la egalitate cu bărbații, femeilor li se recunoaște dreptul la proprietate. În plus, fiecărui om i se asigură apărarea proprietății.
Odată cu declinul Franciei Orientalis, familia de Zähringer a fost prima pregătită să succeadă la putere asupra Germaniei de Sud-Vest. Suabia (sau Șvăbia; germană Schwaben), unul dintre cele patru ducate ale Franciei Răsăritene sau Regnum Teutonicum, cum mai era numită, alături de Franconia, Saxonia și Bavaria care includea Moravia și Carintia a reprezentat unul dintre centrele de putere principale ale Germaniei Medievale; ducii care guvernau Suabia fiind printre cei mai puternici magnați ai Germaniei și, prin urmare, pretendenți la titlul de Împărat (ai Imperiului Roman de Națiune Germană).
Cu toate acestea, familia cea mai notabilă care a stăpânit Suabia a fost cea a Hohenstaufenilor, înrudiți prin căsătorii cu Zähringerii și rivali ai acestora. În cea mai mare parte în care Hohenstaufenii (sau Staufen) au fost duci ai Suabiei, ei au fost și împărați romano-germani, iar uneori și regi ai Siciliel sau ai Ierusalimului, iar dintre aceștia, probabil, cei mai notabili au fost Frederic Barbarossa și Frederic al II-lea.
Zähringerii, pragmatici și vizionari, rămân însă “întemeieorii de orașe”, cei care au înființat pe lângă Freiburg, numeroase orașe în Germania și Elveția, precum Bräunlingen, Neuenburg am Rhein, Offenburg, Villingen, Weilheim an der Teck, Berna, Fribourg, Thun și altele.
Evenimentele din jurul semnării constituției orașului reprezintă baza pe care Lidia Stăniloae își construiește romanul istoric care urmăresțe viața lui Bertol al III-lea, duce de Zähringer, cavaler războinic, tragic răpus, cel mai probabil, într-o vendettă la Molsheim și a fratelui său, vizionarul Conrad I, cavaler strălucit și luptător nebiruit, căruia însă nu-i face plăcere să tragă spada și care îi va urma la conducerea ducatului. În lipsa unor informații istorice, intriga este completată de personaje fictive care întregesc tabloul acelor vremuri și încearcă să ofere o posibilă explicație a deznodământului istoric, în același timp în care ne oferă dimensiunea relațiilor de politică externă din jurul celor doi frați în plină perioadă a Cruciadelor. Nori negri par să îl însoțească pe Simeon din Bizanțul “plin de intrigi și crime misterioase” până la gura de vărsare a Dunării, unde locurile sale natale au fost atacate de tătari și de acolo până la izvorul fluviului unde destinul său se va intersecta cu cel al familiei Zähringer. În același joc periculos, intră și interesele Veneției, “întotdeauna credincioasă prietenilor ei” și necruțătoare cu dușmanii dar și ale bancherilor bogați din Zürich, care “cu sipetele lor pline de aur pot schimba mult mai mult fața lumii decât o întreagă armată flămândă și prost înarmată” în timp ce de pe Rin, pe Zähringeri îi ajunge invidia rivalilor din casa Staufen dar și a Împăratului din Dinastia Saliană, incapabil să uite vreodată că “prinții Zähringer au fost întotdeauna aliații credincioși ai Sfântului Părinte de la Roma”.
Le e de nesuportat gândul că ne vom întinde autoritatea și asupra burgunzilor. Ne-am împins granițele domeniilor din ce în ce mai departe și de fapt suntem mai puternici decât împăratul. Se tem că vom pretinde coroana, blestemații! (p. 149)
Deși pornește greoi, romanul istoric cu ușoare note de tragedie shakespeariană se dovedește captivant, și chiar dacă nu reușește foarte convingător să redea atmosfera de epocă, compensează prin bogăția notelor istorice. Recomandat și amatorilor de povești de dragoste, dar mai ales pasionaților de istorie și, de ce nu, celor care iubesc călătoriile literare. Dacă plănuiți un sfârșit de săptămână în Germania, în Baden-Württemberg, Moștenitoarea Lidiei Stăniloae va fi companionul perfect, indiferent dacă aterizați pe aeroportul Basel-Mulhouse-Freiburg, pe Karlsruhe / Baden-Baden, pe Friedrichshafen sau chiar Memmingen.
Moștenitoarea, de Lidia Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2012
Volumul poate fi aciziționat direct de pe site-ul editurii Humanitas sau de pe platforma cartepedia.
*Acest articol conține linkuri de marketing afiliat.