Carnetele de război ale lui Grigore Romalo



În acest moment singura mea teamă este teama de a-mi fi teamă.” (p. 25)

Descendent al mai multor familii boierești românești importante și al unei ramuri care a avut un rol determninant în aducerea Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul României, fiu al lui Eduard Romalo, medicul Curții Regale, Grigore Romalo își va aduce propria contribuție la înfăptuirea României. Deși a fost prieten apropiat al Principelui Moștenitor Carol, și în ciuda faptului că moare de tânăr, suferind de o tuberculoză, propabil contactată pe front, care i-a măcinat rapid plămânii, va ajunge însă să cunoască dezamăgirea în prietenia cu viitorul rege Carol al II-lea, dezamăgire care îi va provoca o amară tristețe.

Un volum de memorii scurt, de nici 200 de pagini, dar foarte intens și, în primul rând, extrem de lucid. Un volum de memorii care a supraviețuit miraculos regimului comunist, cu note adăugate de fiul acestuia, Dan Romalo. O încercare de reconstituire a unei relații, între tată și fiu, care nu a fost să fie, căci boala cruntă și contagioasă l-a împiedicat pe Grigore Romalo (1890 – 1928) să se bucure de anii de pace pentru care a luptat în compania familie.

Scris pe foi volante, volumul acoperă anii 1916 și 1917, până imediat după luptele de la Muncelu, parte din bătălia de la Mărășești, când Grigore Romalo a fost numit aghiotant al generalului Văitoianu și conține și numeroase imagini din arhiva familiei Romalo, desene și schițe de pe front realizate, în creion, de autor, care însoțesc gândurile puse pe hârtie în franceză – pentru a nu putea fi citite de oricine și folosind diverse prescurtări, care ne-au fost clarificate de fiul său -, cu o caligrafie extrem de îngrijită, în ciuda condițiilor vitrege. Mina de grafit s-a ținut strâns de hârtie, încăpățânându-se parcă, și ea, să lase posterității, amintirea acelor zile, în care este atât de uman zugrăvită o întreagă paletă de simțiri, începând cu entuziasmul primelor zile pe front, în numele unui ideal visat de secole și de mândria de a fi o bucățică dintr-o țară care a intrat în luptă de partea celor buni.

“Pentru noi, seara aceasta înseamnă mai mult decât deșteptarea unui popor, este mai mult decât afirmarea drepturilor noastre politice; înseamnă proclamarea solemnă a conștiinței nostre despre bine și rău, este seara marii solidarități în lupta binelui și frumosului, împotriva urâțeniei și minciunii, împotriva mârșăviei.” (p. 22)

Însă, în ciuda oricărei frenezii, încă dinaintea plecării efective pe front, tânărul în vârstă de 26 de ani, Grigore Romalo, simte imensitatea apăsătoarea a realității nerostite.

“Primul batalion al regimentului meu trebuia să plece în noaptea de luni spre marți. Luni, spre seară, tot regimentul este prezent, se adună în careu în curtea cazărmii. După o scurtă slujbă ținută de preotul care ne va însoți, goarnele intonează sunetul de apel regal și Regina, venită pentru a ne vedea înainte de plecare, trece – foarte frumoasă – printre soldați. Ține să strângă mâna fiecărui ofițer. Mina ei tristă mă frapează în acea zi de bucurie. Ea a înțeles ceea ce noi nu înțelegeam încă, ceea ce vom înțelege pentru puțin timp, că mulți dintre noi nu ne vom mai întoarce.” (p 23)

Și regina Maria nu s-a înșelat. Mare parte din batalionul din care a făcut parte și Grigore Romalo nu s-a mai întors. Și totuși, la momentul plecării pe front, în august 1916, atmosfera generală era cea de sărbătoare:

“Oamenii noștri – copii mari, care adora natura și veselia – sunt încântați și se amuză ca la o sărbătoare. Parcă am merge la o bătaie cu flori.” (p. 23-24)

Mizeria vieții pe front și umorul vieții de cazarmă dar și deznădejdea adusă de moartea care nu pare a avea nicio preferință atunci când își alege următoarea victimă sunt punctate cu franchețe și chiar incisiv, atunci când situația a cerut-o. Absurdul războiului, din perspectiva soldatului aflat pe front este simplu și sincer formulat de autor:

“Axiomă: în război îți este mai frică de un glonț izolat decât de o rafală de mitralieră.” (p. 77)

După ce a luptat pentru eliberarea Transilvaniei și apoi pe frontul din Moldova, unde se distinge în bătălia de la Mărăști, fiind decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”, clasa a III-a, impresiile despre modul de organizare al armatei române nu vor menaja pe nimeni. Este evocat și momentul dezertării și trădării colonelului Alexandru Sturdza, precum și alte episoade asemănătoare. Nu în ultimul rând, sunt deosebit de intersante punctele de vedere ale tânărului Romalo despre Revoluția Rusă.

“Un model de dezorganizare, a spus generalul Berthelot! Da, dar și de necinste. Am văzut mulți oameni fugind și i-am judecat cu severitate. Am greșit. Dice să-i ceri ursului să aibă coadă!
Românul nu este fricos. Ceea ce ne lipsește, de sus până jos, este simțul datoriei, o conștiință vizavi de sine. (Și) asta se traduce prin fugă la analfabet și… prin modelul de dezorganizare la cei de sus. Numai soldatul care fuge este împușcat, iar ministrul, causa causans, continuă să-și producă efectul.
Frica la acest nefericit soldat nu este decât explicabilă și justă. La război îți este frică. Așa că este necesar să existe ceva care să o contrabalanseze. Puțini au acest ceva.” (p.76)

Citind evocări ale atmosferei de pe front nu poți să nu te întrebi, totuși, câte stele călăuzitoarea a avut România care până să devină Mare s-a restrâns între granițele celei mai mici dintre Românii?! Înțelegem, desigur, atât din acest volum cât și din altele, că și atunci, la fel ca și acum, au existat și generali de mucava, căci și atunci s-a făcut politică în armată. Însă cei care și-au învins teama de teamă, au fost cu mult mai mulți, înfâptuind, într-un final, ceea ce alții aproape că încetaseră să mai spere. Grigore Romalo, în ciuda disprețului pe care ajunge să îl simtă pentru război, alege să continue lupta de partea aliaților, după ce România este nevoită să încheie umilitoarea pace de la București, alăturându-se misiunii militare a generalului Berthelot, unde se înrolează voluntar într-un regiment francez de chasseurs alpins.

Un volum care merită citit în plin an centenar, cu atât mai mult cu cât și atunci, la fel ca și acum, societatea era scindată. Germanofilii și antantiștii, ambii își apărau cu înflăcărare tabăra, fiecare dintre ei urmărind însă același scop – împlinirea și întregirea României! De la regele de origine germană, un Hohenzollern care va porni împotriva Hohenzollernilor, la regina, care prin formația britanică și pasiunea Romanovilor, nu va înceta, nici în momentele cele mai disperate să spere și să creadă în șansa României Mari.

Abia când citești jurnale și memorii care evocă luptele de la Turtucaia sau cele de la Mărăști, Mărășești și Oituz realizezi cam cât de mult se dorea Unirea. De ambele părți ale Carpaților. Din toate mărturiile simți că a fost vorba de mai mult decât simpla supraviețuire fizică pe front. Totul sau nimic – în lupte purtate cu atât de multă înverșunare încât până și marele general Anton Ludwig August von Mackensen, “spărgătorul de fronturi”, a fost luat prin surprindere; românii ieșind din tranșee în bustul gol în luptele la baionetă, sub soarele arzător al verii din 1917 și punându-i pe nemți pe fugă spre consternarea înaltului comandament german. Cred că doar o furie și o durere pricinuită de secole de asuprire și ingerență în politica internă a țării au putut scoate forța necesară dintr-o armată, altfel necoaptă în lupte, insuficient hrănită și dotată, în care ordine și contraordine ajungeau cu decalaje de ore, în lipsa unei poște militare și a unui sistem de comunicații funcțional, făcând multe acțiuni aproape în întregime lipsite de sens și în care nici nu era nevoie ca soldații noștri să se ascundă de puternica artilerie germană, căci exista riscul de cadă secerați de propria artilerie, nereglată corespunzător. Îmi este imposibil să cred că cineva luptă așa, cu această disperare, după luni de uzură pe front, doar pentru propria viață.

“Pentru viitor luptăm, da, dar o facem prin trecut.” (p. 94)

Carnete de război. 1916-1917, Grigore Romalo, Editura Corint, București, 2017, Colecția Istorie cu blazon, traducere din limba franceză de Lia Decei, text îngrijit, prefată, notă asupra ediției și încheiere de Dan Romalo

Volumul poate fi achiziționat direct de pe site-ul editurii Corint, sau de pe platformele cartepedia sau libris.

*Acest articol conține linkuri de marketin afiliat. Îngroșările din citate îmi aparțin.


Skip to content