Cu siguranta multi dintre voi v-ati cumparat sau urmeaza sa va cumparati in aceasta perioada, una dintre cele mai indragite plante de interior – Poinsetia(Steaua Craciunului).
In cazul in care sunteti din Arad v-am recomandat deja de unde sa o achizitionati si de ce. Pentru ca nu am insistat anterior pe modul de ingrijire al plantei ci pe povestea familiei care o cultiva, revin acum cu completarile de rigoare.
- Denumire latina: Euphorbia pulcherrima;
- Denumire populara: Euforbia, Poinsetia, Steaua Craciunului, Craciunita;
- Familie: Euphorbiaceae;
- Origine: Mexic;
- Aspect: stufos. Planta decorativa prin bracteele in culori vii. Aceste bractee sunt de fapt frunze colorate(rosu, alb, crem, galben, caramiziu, roz) care se dezvolta la varful tulpinilor. Pentru a spori ramificarea ciupiti planta de 2-3 ori/an;
- Inaltime: 40-130cm;
- Perioada de inflorire: iarna;
- Expunere: lumina multa, putin soare direct;
- Udare: moderata. Mare grija! Udarea se va face pe deasupra si nu in farfurioara! Se va folosi apa la temperatura camerei iar excesul din farfurie se va arunca! Substratul trebuie mentinut umed iarna si primavara iar dupa inflorire udarile se reduc. Daca frunzele se ofilesc si cad inseamna ca planta este udata in exces;
- Temperatura: 16-21°C sau mai scazuta cand frunzele nu sunt colorate. Este sensibila la diferentele mari de temperatura si la curentii de aer. Daca frunzele cad fara sa se ofileasca temperatura este prea mica sau lumina este inadecvata;
- Cultivare: dificultate medie;
- Inmultire: prin seminte sau butasi de 10-15cm din varful tulpinilor, prelevati la mijlocul verii. Literatura de specialitate recomanda sa plasam in apa fierbinte capetele taiate si apoi sa le lasam 24h la uscat inainte de a le introduce in subtratul de cultura;
- Substratul: sunt preferate amestecurile pe baza de muschi de turba si nisip cu un pH de 6-6.5 care stimuleaza cresterea si inflorirea;
- Fertilizare: de toamna pana primavara, din doua in doua saptamani se poate adauga un ingrasamant lichid diluat;
- Transplantare: in fiecare an, la mijlocul verii, intr-un ghiveci mai mare cam cu 10 cm;
- Daunatori: poate fi infestata de paianjeni rosii sau paduchi lanosi;
Planta perena, Steaua Craciunului este tratata la noi, ca o planta anuala, fiind aruncata dupa perioada obisnuita de inflorire. Ce puteti face insa pentru a va bucura de ea mai mult timp? Teoria spune ca primavara, dupa ce planta iese din perioada de inflorire, sa-i reducem dimensiunea tulpinilor la 10-15cm si sa o pastram la un loc calduros, cu substratul aproape uscat. Cam dupa 2 luni se va observa aparitia unei vegetatii proaspete. La inceputul verii se intensifica udarea iar in momentul in care incepe perioada de crestere poate fi trasplantata intr-un substrat proaspat. Chichita insa este urmatoarea! Pentru a aparea frunzele colorate, planta trebuie tinuta, inca de la inceputul toamnei, 14h/zi in intuneric total! Dupa aproximativ 2 luni, cand bracteele incep sa se coloreze planta poate fi scoasa la lumina. Succes! Personal, recunosc ca nu am avut norocul de ma bucura de ea mai mult de un sezon(poate din cauza ca in mansarda e fie prea cald, fie prea racoare), dar stiu persoane care au reusit sa o pastreze si mai mult de 3 ani! 🙂
Atentie! Din tulpinile rupte curge o seva laptoasa care poate pata hainele. Evitati contactul cu seva, aceasta poate provoca iritatii.