In Din mansarda

Ziua în care a murit Regina

Nici nu a trecut bine prima jumătate de an că mă simt deja extenuată. Extenuată de tot ce se întâmplă în jurul nostru, de Brexit, de lovitura de stat din Turcia, de atentatul de la Nisa, apoi cel de lângă Rouen, apoi de evenimentele din Germania, apoi de bâlciul pe care îl oferă campania electorală din Statele Unite. Parcă am trăit prea multă istorie în această jumătate de an. Însă 1 august 2016 m-a adus la apogeul sentimentului de deznădejde în fața istorie la care asistăm neputincioși.

La 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveția a murit o Regină. A murit Regina Ana a României, Prima Doamnă de drept a României. Iar eu stăteam la birou și citeam anunțul pe facebook. Deși la vârstă înaintată și în suferință de mult timp, anunțul tot a fost un șoc. Poate credeam că astfel de oameni ar trebui să fie nemuritori… Apoi m-a lovit furia, auzind și văzând lipsa de respect față de cunoașterea istoriei, lipsa de deschidere și curiozitate față de viața absolut emoționantă și plină de moralitate a celei care a fost Regina Ana a României din partea unor persoane care pretind a fi educate, în special. Apoi am rămas singură și am plâns. Am plâns de furie! Nu că aș mai fi avut speranță în restaurarea monarhiei. Am plâns însă de furie pentru tot ceea ce mi-a fost răpit după ’89.

Nu puțină lume mi-a spus că sunt norocoasă că am crescut în familia în care am crescut. Deasemenea, nu puțini sunt cei care mi-au spus că nu am văzut multe. Sunt de acord și cu una și cu alta. Eh, da!, mă chinuiam în unele nopți să încerc să aud ce ascultau ai mei pe furiș, noaptea. Până la urmă am aflat, ascultau Europa Liberă; după o vreme nu s-au mai ascuns de mine dar mi-au spus că nu am voie să spun nimănui. Apoi curiozitatea copilărească m-a ajutat să descopar multe lucruri pitite prin bibliotecă, cărți și fotografii vechi pe care, îmi dădeam seama și singură că nu ar fi trebuit să le găsesc. Am avut norocul să îmi cunosc și străbunica, care nu de puține ori îmi povestea anumite întâmplări. Nu realizam tot timpul despre ce e vorba, știam doar că e doar secretul nostru. Doar bunicul din partea mamei se crispa uneori la unele întrebări. El copil fiind a trăit însă ororile regimului horthist și prefera să se țină departe de orice putea fi considerat “împotriva sistemului”. Străbunica, la un pas de deportare în Rusia, gândea însă fix pe dos. Pentru ea era o datorie de onoare să aibă grijă să nu uităm cine au fost Regii României. Am înțeles însă că acestea sunt lucruri pe care nu trebuie să le spun niciodată, nimănui. Apoi în ’89 am fost cu toții în stradă, cu străbunica în primul rând împărțind țigări soldaților. Nu puțin după aceea, toată biblioteca s-a deschis, mi se explicau fotografii și cărți. De venirea în țară a Regelui în ’90 și de bucuria și emoția trăită în casă nici nu mai are rost să povestesc! Și totuși, nu pot să nu întreb: alții cum au crescut, ce li s-a povestit? Nu a existat în fiecare familie măcar câte un bunic, străbunic care a făcut frontul?! Nu au fost văzute dramele unor familii cărora li s-a luat totul?! Nu se vorbea despre ele măcar pe șoptite?! Și dacă nu s-a întâmplat nimic din toate astea, nu au avut curiozitatea de a cunoaște istoria, de a săpa, de a înțelege mai mult decât mizeriile care li se turnau pe gât și pe care le înghițeau cu plăcere, multumiți că nu trebuie să facă niciun exercițiu de logică?

Există pe planeta asta nații, generații și țări pentru care un astfel de eveniment ar reprezenta o trezire la realitate. Sunt însă convinsă că nu e cazul nostru. De aici și furia pe care o simt. Furie pentru ce ar fi putut fi dar nu a fost să fie! Cum ar fi arătat România astăzi, dacă în ’90 ne-am fi dezis de această republică fraudulos instaurată? Cu siguranță nu ar fi fost ușor, cu siguranță erau multe gunoaie care trebuiau îndepărtate, cu siguranță ar fi fost nevoie de timp, dar până acum cu siguranță Regele Mihai ne-ar fi pus pe un alt drum, ca pe un tren deraiat ne-ar fi pus înapoi pe șină. Care ar fi fost relațiile noastre cu celelalte țări influente din Europa? Am fi fost priviți la fel ca și până acum? Care ar fi fost reperele morale și modelele pe care le-am fi avut ca societate? Cu siguranță ar fi fost altele! Cu siguranță am fi fost altfel, ca indivizi, ca societate! De 26 de ani însă, în loc să ne ridicăm ne afundăm tot mai mult în mocirlă. Nu pot, deci, să nu fiu furioasă, gândindu-mă la tot ce mi s-a refuzat! Dacă în locul “omului nou” am fi optat pentru “omul drept”, cum ar fi fost? A mai murit o părticică din cei drepți.

Apoi mă gândesc la Majestatea Sa, Regele Mihai, OMUL. Și mă gândesc cu durere la faptul că nu va putea trece peste această despărțire. După o astfel de poveste de iubire, după o astfel de viață în doi bazată pe sacrificiu, prietenie și respect sunt convinsă că se va stinge ușor și repede de dor. Acolo unde au existat astfel de povești, despărțirea nu poate fi lungă. A încasat atât de multe lovituri acest OM, le-a făcut față tuturor încercărilor cu spatele drept.

"O imagine cat romanul unei vieti." Alexandru Petria sursa - https://www.facebook.com/QueenMarieofRomania/

“O imagine cat romanul unei vieti.”
Alexandru Petria
sursa – https://www.facebook.com/QueenMarieofRomania/

Până pe 13 august când sunt programate funeraliile Reginei Ana vor fi două săptămâni de chin. Două săptămâni în care vom asista la o rafală de injurii din partea “boborului” îndobitocit, a “omului nou”. Vom avea dispute și explicații… Da’ de ce slujba ortodoxă dacă era catolică? Da’ de ce îi spunem Regină? Da’ de ce doliu național? Da’ de ce onoruri militare? Da’ de ce una, da’ de ce alta. Mare minune dacă nu ne vom face din nou de râs în fața întregii lumi, dacă vom reuși să organizăm aceste funeralii regale la înălțimea personalității Reginei Ana.

Da’ ce e atât de grozav la Regina Ana? Până acum sper că au auzit cu toții că am avut o Regină, pe nume Ana! Dar să vă răspund, pe scurt, la prima întrebare. Lăsând deoparte descendența Majestății Sale, strănepoată a regilor Danemarcei și Portugaliei, e bine să știm că Regina Ana a participat (nu de pe margine!) activ în cel de al Doilea Război Mondial. S-a înrolat ca soră medicală și șofer de ambulanță în armata franceză, participând la război pe fronturile din Italia, Africa de Nord, Luxemburg, Germania și sudul Franței, fiind decorată cu “Crucea de Război” a Franței. O pasiune pe care o vor împărtăși amândoi, mașinile, motoarele. Avea 19 ani, ar fi putut alege siguranța Statelor Unite, în schimb a ales să servească pe front țara în care s-a născut. Cu ocazia unui dineu oferit de ambasada Luxemburgului la Londra îl cunoaște pe Regele Mihai.

Am văzut-o pe regina Elena, pe ducesa de Aosta, pe sora ei și pe mama, iar de vorbă cu ele, în picioare, era un tânăr în uniformă, regele Mihai al României… Cum nu ieșisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverență, am luat poziție de drepți și l-am salutat lovind călcâiele, ca un soldat! M-am simțit atât de umilită de mine însămi, încât am ieșit imediat.

Logodna celor doi a avut loc la Londra, iar căsătoria in exil, la Atena. Fiind de religie catolică, Principesa Ana avea nevoie de dispensă papală pentru a se căsători cu Regele Mihai care era de confesiune ortodoxă. În ciuda tuturor insistențelor pe lângă Papă, dispensa nu a fost obținută. Papa dorea o asigurare că viitorii copii vor fi botezați după ritul catolic, asigurare și promisiune pe care Regele Mihai a refuzat să o facă. În plus, la cererea Papei, părinților Principesei le-a fost interzis să participe la nuntă, familia fiind reprezentată doar de un unchi matern al principesei. Nu e nevoie să precizăm că această căsnicie nu a primit nici “binecuvantarea” guvernului comunist Petru Groza.

Principesa Ana a cunoscut de tânără exilul, iar pentru a-și finanța studiile școlii de artă Parson’s School of Design, a lucrat ca vânzătoare la celebrul magazin Macy’s. Munca fizică nu a speriat-o niciodată. Și-a urmat soțul în exil, au crescut gâini, au tâmplărit, a cultivat cu mâinile ei o grădină din care se întrețineau, a născut și crescut cinci fete. Mama, care a avut norocul să o întâlnească îmi povestea că era nonconformistă, plină de umor, modestă, fermă, fuma pe ascuns. Oricât de puternic ar fi Regele Mihai, Ana l-a întărit de fiecare dată când a avut nevoie. Peste 65 de ani împreună! Fără scandaluri, 65 de ani bazați pe încredere, prietenie, respect. 92 de fapte in 92 de ani.

Faptul ca presa noastră, în mare parte, a evitat să prezinte aportul pe care Casa Regală l-a avut în integrarea României în Uniunea Europeana nu înseamnă că acesta nu a existat și nu a fost important. Apoi să nu uităm numărul imens de oameni care i-a întâmpinat în anii ’90 la întoarcerea în țară. Peste 1 000 000 de oameni! Ce om politic a fost vreodată aclamat în România de atât de multă lume? Ce om a mai fost atât de așteptat?

Datorită verticalității, moralității și modestiei Casa Regală nu are cum să nu sperie o lume – politica sau nu – care s-a dezis cu totul de aceste valori.

Scria astăzi un prieten, pe unul dintre websiteurile pe care le administrez, că de astazi mai avem un simbol. Poate acum, după ce s-a transformat brusc în simbol, vom avea capacitatea să învățăm de la ea ce înseamnă dragostea. Dragostea pentru un bărbat, pentru o țară pe al cărei pământ avea să pășească doar după zeci de ani de exil, pentru oameni.

Articol publicat în volumul “Ana, Regina. Acasă pentru totdeauna“, editat de istoricul Alexandru Murarau, Editura Curtea Veche, 2016.

One Response to Ziua în care a murit Regina

  1. Superba Regina Ana in acest interviu. Eugenia Voda, pe de alta parte… A avut si zile mai bune. Gesticuleaza prea mult, arata cu degetul, o intrerupe pe Regina, ocupa prea mult spatiu… Pacat. Regina, in schimb … magnifica!

Lasa un gand:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: