In Am fost aici, Din calatorii

Viena – orașul în care muzica e diplomație

Viena întotdeauna a emanat idei politice învăluite în aburi de cafea. Viața culturală a fost întotdeauna strâns legată de politică. Spre războaiele care aveau să aducă sfârșitul imperiului s-a mers în ritmul Marșului lui Radetky. Pacea s-a scurs în amețitoare ritmuri de vals. E ceva în această Vienă, în care s-au semnat nu mai puțin de 13 tratate diplomatice de mare importanță în istoria lumii civilizate. E ceva în acest oraș în care cel de al Doilea Război Mondial s-a încheiat cu 10 ani mai târziu. Austria nu a încercat o politică revizionistă a tratatelor internaționale în urma cărora a rămas cu 10% din suprafața peste care cândva guverna. Iar în ciuda anexării de către Germania Nazistă și a ocupației Aliaților, nu a renunțat nici la spiritul său, în cele mai grele momente lăsându-se “guvernată” de Wagner-i și Strauss-i. A profitat din plin de beneficiile neutralității, devenind una dintre primele scene ale diplomației mondiale.

În vecinătatea grădinii de la Belvedere se află și Ambasada României în Austria. Desigur, relațiile diplomatice dintre provinciile istorice românești și Viena sunt cât se poate de vechi, însă dacă e să ne referim la România modernă, primele legături diplomatice la nivel de legație între cele două țări datează din 1879. După perioada celor două războaie mondiale în care cele două state, atunci în tabere adverse, întrerup relațiile diplomatice, în 1963, legația Românei la Viena este ridicată la rang de ambasadă.

Continuându-ne drumul spre Belvedere inferior, prin grădina franceză și luând-o mai apoi la stânga ajungem la Palatul Schwarzenberg, a cărui construcție a fost începută tot sub îndrumările arhitectului Johann Lucas von Hildebrandt, același care s-a ocupat și de Castelul Belvedere al prințului de Savoia. Iar dacă prințul Eugen a servit ca feldmareșal sub domnia a trei împărați habsburgi – Leopold I, Iosif I și Carol al VI-lea, prințul Karl Philip de Schwarzenberg se va remarca și el ca militar și diplomat în serviciul urmașilor Mariei Terezia. Este cel care va negocia căsătoria lui Napoleon cu arhiducesa Maria Luisa a Austriei. Apreciat de Napoelon, cei doi se vor găsi totuși mai mult în tabere opuse pe câmpul de luptă. Deținut și în prezent de familia princiară de Schwarzenberg, palatul care găzduiește și un hotel de 5* se află momentan în lucrări de renovare. Tot în piața Schwarzenberg se găsește și un monument dedicat celor 17 000 de eroi sovietici din Armata Roșie care au căzut în bătălia pentru eliberarea Vienei. Ridicat de prizonieri de război germani și localnici, monumentul rămâne unul controversat, chiar dacă sovieticii nu și-au permis în Viena atrocitățile din estul Europei. El este întreținut de autoritățile austriece ca urmare a unei înțelegeri între austrieci și sovietici prevăzute în Tratatul de Stat semnat la Belvedere, motiv pentru care nu de puține ori a fost vandalizat.

Peste drum de piața Schwarzenberg se află Ambasada Franței, una dintre cele mai frumoase clădiri Art Nouveau din Viena, construită în 1904 după planurile ilustrului arhitect francez Georges Chedanne, cel după ale cărui planuri au fost realizate și Galeriile Lafayette, Hotelul Élysée Palace sau Ambasada Franței de la Bruxelles. Clădirea își propunea să glorifice atât relațiile dintre Franța și Imperiul Austro-Ungar cât și influența și puterea celei de a treia Republici Franceze. Pe de altă parte, această clădire trebuia să pună punct veșnicei pelegrinări a reprezentanței diplomatice franceze dintr-un palat vienez în altul, începând cu 1535. La momentul începerii lucrărilor de construcție ambasada Franței avea închiriat palatul Lobkowitz (operă a arhitectului Johann Bernhard Fischer von Erlach, despre care vom mai vorbi în acest articol) pentru suma de 40 000 de franci pe an.

Cotind-o prin spatele ambasadei ajungem în Karlsplatz unde găsim faimoasa Karlskirche, statuia lui Brahms și pavilionul Otto Wagner. Karlskirche a fost construită în timpul domniei lui Carol al VI-lea și dedicată lui Karl Borromeo, sfânt patron al luptei împotriva ciumei, ca o mulțumire adresată lui Dumnezeu pentru că a salvat Viena de epidemia de ciumă din 1713. Construcția bisericicii începe în 1716, după planurile marelui arhitect Johann Bernhard Fischer von Erlach, câștigător al concursului organizat de împăratul Carol. Lucrările sunt finalizate în 1737 sub supravegherea lui Joseph Emanuel Fischer von Erlach, cunoscut și ca Erlach cel tânăr, care adaugă piesei monumentale baroce și câteva elemenete de rococo. Cu operele lui Erlach seniorul ne vom întâlni și la Palatul Schönbrunn, Biblioteca Națională Austriacă din Viena, Castelul Klessheim și Biserica Sfânta Treime din Salzburg. În ceea ce-l privește pe tânărul Erlach, arhitect al curții imperiale, ne vom întâlni cu operele lui nu doar la Viena, ci și în Transilvania și Banat. Joseph Emanuel Fischer von Erlach a fost arhitectul Castelului Banffy din Bonțida și al Catedralei Catolice din Timișoara. Revenind la Karlskirche, definitorii pentru acest monumet sunt cele două coloane inspirate de columna lui Traian și decorate cu scene din viața sfântului Karl Borromeo, una simbolizând tenacitatea și cealaltă curajul. Frontonul amintește de templele grecești iar reliefurile arată suferințele vienezilor în timpul ciumei din 1713. Dacă nu aveți norocul să prindeți o slujbă care să vă asigure accesul gratuit, biserica poate fi vizitată contra cost. Un bilet (adult) costă 8 €, dar include și liftul către cupola care oferă o panoramă frumoasă asupra orașului. Informații despre program și prețuri actualizate găsiți pe www.karlskirche.at.

Tot în Karlsplatz ne întâlnim cu un alt mare arhitect al Vienei, Otto Wagner, cel care va contribui la o dezvoltare urbanistică armonioasă a orașului. Membru oficial al curentului Secession din 1889 și consilier imperial al lui Franz Joseph pentru arhitectura Vienei încă din 1894, Otto Wagner este însărcinat cu amenajarea transportului public. Concepe astfel peste 30 de stații de tren (transformate acum, unele, în stații de metrou) dintre care cele mai cunoscute sunt cele de la Schönbrunn și din piața Carol (Karlsplatz), toate având aerul unor mici palate orientale.

În parcul din fața Karlskirche (Resselpark), în apropiere de Universitatea Tehnică și peste drum de Wiener Musikverein sediu al Orchestrei Filarmonice din Viena se află monumentul lui Johannes Brahms, creat de Rudolf Weyr și dezvăluit la 7 mai 1908. Monumentul de marmură a fost plătit de administrația orașului în onoarea marelui compozitor.

Nu degeaba Viena este capitala tuturor muzicilor! Încă din 1489, Maximilian I de Habsburg înființează orchestra Curții, o formație permanentă și cu totul excepțională pentru acea vreme. Nu este deci de mirare că muzica câștigă tot mai mulți prieteni de-a lungul timpului și că în 1809 se pun bazele Societății Prietenilor Muzicii (Gesellschaft der Musikfreunde / Wiener Musikverein) cea care va deveni gazda Orchestrei Filarmonice din Viena fondată în 1842 din instrumentiștii de la Operă. În nici 15 ani instituția își clădește o reputație de necontestat, atrăgând tot mai mulți străini la concertele sale. Primul dirijor al orchestrei a fost Otto Nicolai, un prusac, ales democratic chiar de către muzicieni (tradiție valabilă și astăzi).

Gesellschaft der Musikfreunde este fondată ca un răspuns la copleșitorul succes al unui concert caritabil organizat de  Societatea femeilor nobile care promovează binele și bunăvoință la Școala Spaniolă de Echitație. Un cor și o orchestră de aproximativ 600 de persoane, în mare parte amatori au cântat oratoriul lui Handel pentru o audiență de peste 5 000 de persoane. Succesul concertului duce la angajarea imediată pentru o a doua reprezentație și, pentru prima oară, este sugerată aducerea muzicienilor Vienei într-un singur loc, sub forma unei asociații. Se pun astfel bazele Societății Prietenilor Muzicii și se colectează semnături pentru sprijinirea inițiativei. Până la sfârșitul anului 1812, 507 prieteni ai muzicii își declară sprijinul pentru această inițiativă, ei devenind membrii fondatori. Acordul imperial este primit în scurt timp și societatea își începe în curând activitatea sub patronajul arhiducelui Rudolf, verișor al împăratului si prieten al lui Beethowen. Societatea nu doar că găzduiește concertele realizate exclusiv de către membrii societății dar pune și bazele unui Conservator privat (până în 1911 când intră în proprietatea statului) care devine prima academie de muzică a monarhiei habsburgice și a unei arhive pentru studiul muzicii care în prezent este considerată cea mai importantă colecție de acest gen din lume. Până în 1914 Musikverein câștigase deja o importanță deosebită în calitate de instituție de concerte. În 1815, interpretează Samson de Handel pentru participanții la Congresul de la Viena.

Succesul de care se bucură este atât de mare încât sălile în care concertează se dovedesc toate mult prea neîncăpătoare. Astfel, în 1829, Musikverein cumpără „Zum Roten Igel“, loc pe care îl închiriase din 1822, plănuind o nouă clădire care să aducă astfel toate activitățile muzicale ale societății, pentru prima oară, sub același acoperiș. Începând cu 1830, Musikverein își învită oaspeții la dans, punând astfel bazele unei alte instituții vieneze cu tradiție, Balul. În 1831 noua clădire proiectată de Franz Lössl își deschide larg porțile publicului. În interiorul ei se află și o sală de concerte pentru cca. 700 de persoane, prima sală construită strict pentru concerte din Viena. Activitatea Musikverein este perturbată de revoluția de la 1848 când, timp de nouă luni, societatea nu oferă nici un concert iar cursurile de la Conservator sunt suspendate. Se confruntă cu o gravă criză financiară dar numărul membrilor continuă să crească, Conservatorul își reia activitatea iar datorită unei noi direcții artistice, concertele sunt date acum doar de muzicieni profesioniști. Muzica corală (Singverein) rămâne singurul domeniu deschis amatorilor. Cu toate acestea, Singverein de la Gesellschaft der Musikfreunde este în prezent unul dintre cele mai bune coruri de concert din lumea întreagă. Totuși, pentru a oferi membrilor instrumentiști amatori o instituție sub umbrela căreia să crească, se formează și Orchesterverein, o orchestră care și în prezent rămâne formată din amatori entuziaști. La concertul celei de a 50-a aniversări a Musikverein participă și împăratul Franz Joseph alături de împărăteasa Elisabeta și alți membri proeminenți ai familiei imperiale și ai guvernului.

Construcția Ringului care va transform fața Vienei se dovedește o ocazie de neratat pentru Musikverein de a se muta într-o clădire mai spațioasă. Împăratul donează un teren de construcție generos pentru noul Musikverein iar pentru planurile de construcție este contractat arhitectul Theophil Hansen, un mare admirator al stilului grecesc, care de altfel se regăsește și în clădirea Parlamentului din Viena. Finanțarea este asigurată atât de statul austriac cât și de donatorii privați. În 1870 noua clădire a Musikverein se deschide publicului iar pe 6 ianuarie are loc primul concert în Sala mare de concerte a Musikverein – cea în care se ține anual și celebrul Concert de Anul Nou și are o capacitate de aproximativ 2000 de locuri -, care va dezvăui auditoriului multiplele avantaje acustice ale noii săli, testate inițial de frații Strauss. Ghidul de la Musikverein ne-a asigurat că această acustică aproape perfectă a sălii a fost obținută absolut întâmplător și că nici până în prezent nu se cunosc toate motivele pentru care s-a atins această performanță. Sigur, e posibil să fie lemnul, căci în sala totul este construit din lemn. Sau poate tavanul, care nu se sprijină de pereți ci atârnă de acoperiș. Poate spațiul de depozitare de sub sală, în care se strângeau scaunele pentru baluri. Sau poate toate aceste motive și încă altele nedescoperite.

Joahnn Strauss deschide balul de inaugurare cu cu un vals dedicat Societății Prietenii Muzicii. În Sala mică de concerte, cunoscută mai apoi ca Sala Brahms, primul concert este dat de Clara Schumann. De altfel, Clara Schmumann este singura femeie care are un bust omagial în Musikverein. La noua orgă din Sala mare de concerte efectueaza improvizații pentru public Anton Bruckner. Johannes Brahms devine director general al Societătii și dirijor șef în 1872. Nu se simte însă comfortabil în această funcție și demisionează. Legat însă de Societate, după moartea sa în 1897, lasă moștenire acesteia, întreaga sa proprietate artistică – manuscrise, biblioteca sa, scrisorile sale. Colecția Brahms din Arhiva Gesellschaft der Musikfreunde este declarată parte a patrimoniului cultural mondial UNESCO în 2005.

La începutul secolului XX, în 1900 este fondată prima orchestră profesionistă din Viena – Wiener Concert-Verein -, ca răspuns la interesul tot mai crescut al publicului pentru muzica simfonică cântată la cel mai înalt nivel. Wiener Symphoniker ia naștere în 1907 prin fuziunea dintre Wiener Concert-Verein și Vienna Tonkünstlerorchester, o orchestră secundară formată în același an. În 1911, clădirea trece prin renovări și reproiectări care să permită o mai bună vizibilitate a podiumului dar mai ales o mai ușoară evacuare a sălii în caz de incendiu. Aceste măsuri de sigurantă sunt luate cu gândul la incendiul catastrofal de la Ringtheater din 1881 când o mulțime de spectatori și-au pierdut viață datorită ușilor care se deschideau spre interior. După ce Conservatorul se mută într-un sediu nou, utilizarea spațiului din Musikverein suferă modificări care vor fi pe plac marilor chiriași ai societății, Filarmonica din Viena, editorul de muzică Universal Edition și producătorul de piane Bösendorfer, care închiriază birouri și spațiu de vânzare la parterul clădirii.

Primul Război Mondial nu va lăsa urme adânci asupra Societății. Anexarea Austriei de către Germania nazistă va avea însă consecințe imediate. Echipa de conducere este înlăturată, unii dintre membri ei din motive rasiale și este impusă o echipă de conducere autoritară subordonată ideologiei Partidului Nazist.

În 1939, pe 31 decembrie, Clemens Krauss dirijează un Concert special; în program dinastia Strauss, simbolizează naționalismul austriac și spiritul vienez care sfidează Anschluss-ul. Acest spectacol al Orchestrei Filarmonice este considerat actul de naștere al Concertului de Anul Nou, chiar dacă ea a avut loc în ziua de Silvestru. Primul Concert de Anul Nou este organizat ca atare în 1941, pe 1 ianuarie. La pupitrul dirijoral este același Clemens Krauss. Titlul acestui concert – Concert Johann Strauss. Viena rezistă anexării prin muzică și barbariei prin vals. Anul trecut se înscriseră peste 900 000 de persoane la loteria pentru un loc la Concertul de Anul Nou!

Se încearcă chiar și eliminarea operelor compozitorilor evrei din arhiva, biblioteca și colecțiile Musikverein, fără succes însă, căci prietenii muzicii se dovedesc niște nobili păzitori ai moștenirii muzicale. În 1944, Richard Strauss își sărbătorește cea de a 80-a aniversare la pupitrul dirijoral al Filarmonicii. Ca urmare a bombardamentelor care se intensifică, obiectele de valoare din arhivă, bibliotecă și colecții sunt depozitate într-un loc mai sigur. Concertele continuă însă să aibă loc pe toată durata războiului, ridicând, pe cât posibil, moralul vienezilor. Chiar în ultimele zile ale războiului o grenadă distruge însă părți din Sala mare sau Sala aurie. Din fericire, nimeni nu este ucis. De menționat însă că bilanțul bombardamentelor aliate se ridică la 12 000 de persoane decedate. 20% din locuințele din Viena sunt distruse. Imediat după încheierea războiului Gesellschaft der Musikfreunde își recuperează rapid statutul de instituție democratică iar primului concert care a avut loc în Sala Brahms s-a numit “Cântecele din Austria”.

În 1954, Musikverein renunță la, probabil, cea mai macabră piesă a colecțiilor sale; craniul lui Joseph Haydn care se întoarce alături de restul rămășițelor pământești ale compozitorului în urma unei ceremonii solemne aproape la nivelul funeraliilor de stat. Colecția de instrumente muzicale a Societății rămâne însă deosebit de importantă, căci nici o altă instituție de concerte din lume nu posedă o asemenea comoară. Incredibil este însă faptul că la aceste instrumente se cântă și în prezent. Am avut ocazia să le auzim pe câteva în cadrul unei repretiții din Sala de sticlă, una din cele patru noi săli de la subsol. Din explicațiile ghidului am aflat că atunci când au loc repetiții se respectă întocmai aranjamentul orchestrei din Sala aurie. Jocurile acustice sunt permise datorită panourilor mobile aurii. ( Și mai multe date din istoria Societății Prietenilor Muzicii găsiți în următorul material în format pdf, aici. )

Am ajuns din întâmplare la Musikverein. Eram programați pentru o vizită la Operă, însă din cauza unei premiere, ghidul nostru a fost nevoit să schimbe planul în ultimul moment. Turul Musikverein a fost asigurat de un ghid austriac și a inclus Sala Brahms, Sala Aurie și o sală de repetiții. Fotografiatul este permis doar în sala de repetiții. Cei care aveți norocul să vizitați Sala mare pe 31 decembrie, o veți găsi împodobită cu flori. Personal, am găsit această sală mult mai puțin spectaculoasă față de cum arată la TV. Ba chiar mi s-a părut că pălește, oarecum, în comparație cu Ateneul Român. (Comparația se referă strict la considerentele de ordin vizual între cele două săli de concert). Profesionalismul muzicienilor este însă de necontestat iar întreaga istorie din jurul acestei Societăți a Prietenilor Muzicii este una cât se poate de impresionantă. Ca să nu mai vorbim de faptul că zilnic se dau cel puțin 3 concerte aici iar vacanța de vară este aproape inexistentă căci muzicienii părăsesc doar Viena pentru Salzburg și Festivalul Mozart!

Biletul ne-a costat 7€ / adult, nu mai țin însă minte dacă am avut o reducere pentru grup sau nu. În orice caz bilete și informații se pot găsi pe www.musikverein.at/en/guided-tours. Iar dacă doriți să asistați la un concert al Filarmonicii din Viena, detalii găsiți pe www.wienerphilharmoniker.at. Indiferent cum faceți – că optați pentru Operă sau Musikverein -, o vizită la Viena e incompletă fără componenta ei muzicală.

, , , , , , , , , , , , , , ,

One Response to Viena – orașul în care muzica e diplomație

  1. […] va deveni reședința preferată a Mariei Terezia. Din planurile inițiale ale arhitectului Johann Fischer von Erlach a rămas foarte puțin, iar ceea ce vedem astăzi, acest rococo austriac sau baroc târziu, poartă […]

Lasa un gand:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: