Viburnum opulus Roseum, adevaratul Bulgaras sau Boule-de-neige



Home » Din gradina » Viburnum opulus Roseum, adevaratul Bulgaras sau Boule-de-neige

Daca la Expozitia de flori de la Chelsea mi-e imposibil sa ajung am zis ca macar sa trec pe la Targul de flori al primaverii organizat de Expo Arad! Si tare ma bucur ca am ajuns!

Cautam de cativa ani un Boule-de-neige. Imi ramasese gandul la el, la Bulgarasul de langa poarta casei bunicilor, care din pacate a murit. L-am gasit acum si spre bucuria mea, de data asta nu am ajuns leftera la targ, asa ca m-am intors cu el(si cu alte rasfaturi) victorioasa acasa! 🙂

Intre timp l-am mutat in gradina. Dar iata ce am invatat despre el:

Informatii, crestere si ingrijire Bulgaras – Viburnum opulus Roseum:
  • Denumire latina:  Viburnum, cuprinde peste 150 de specii de arbusti cu frunze cazatoare, semipermanente sau vesnic verzi. Ne vom referi in continuare la Viburnum opulus Roseum( sinonim cu V. opulus ‘Sterile’), adevaratul Bulgaras sau  Boule-de-neige.
  • Denumire populara: Calin, Bulgaras, Boule-de-neige
  • Familia:  Caprifoliaceae
  • Origine: Asia, Europa
  • Aspect: Arbust
  • Inaltime: 1-5m si diametru de 1-4m
  • Perioada de inflorire: mai-iunie
  • Tip frunze: Foioase. Varietatile foioase(cu frunze cazatoare),  cum este acesta se planteaza in special pentru frunzisul frumos colorat toamna.
  • Tip floare: Manunchiuri de flori albe, sterile(nu face fructe), de forma unui bulgare de zapada. Seamana oareum cu hortensia, la inceputut florile sunt usor verzui, apoi albe si spre sfarsit capata o tenta roz.
  • Expunere: soare, semi-umbra
  • Temperatura: Sunt plante rustice, rezistente la temperaturile coborate.
  • Udare: Daca sunt plantate in soare direct au nevoie de udari abundente in timpul perioadei de crestere. In rest nu au nevoie de ingrijiri deosebite.
  • Fertilizare: Plantele tinere, crescute in containere au nevoie de ingrasamant in timpul sezonului de vegetatie.
  • Inmultire: Se pot inmulti prin seminte, toamna, sau prin butasi erbacei, vara. Plantele cu frunzele vesnic verzi se inmultesc prin butasi semilemnosi, vara. In cazul acesta, butasii se vor preleva in decembrie, se vor tine pe timpul ienii in beci, in nisip, iar primavara se vor muta in rasadnite.
  • Substrat: Prefera solurile bine drenate, bogate in humus, cu o aciditate neutra.
  • Transplantare: Inainte de mutarea plantei din ghiveci in gradina, tineti ghiveciul cufundat intr-o galeata sau lighean cu apa cel putin 10 minute. Umpleti bine groapa cu apa, inainte de plantare.
  • Boli si daunatori: Este o planta rezistenta la daunatori. Poate fi atacata de afide(curbarea tulpinilor si a frunzelor); tufele din zonele mai umbrite pot fi afectate de boala alba.
  • Taiere: Nu necesita taieri intense, in afara inlaturarii ramurilor slabe si imbatranite. Forma i se poate da primavara, prin taieri usoare.
  • Estetica: Este o planta care infrumuseteaza gradina atat primavara-vara datorita florilor cat si toamna datorita frunzelor rosiatice. In jurul ei se pot planta alte plante care tolereaza umbra. Arata foarte bine alaturi de ferigi.
  • Bine de stiut! Florile se comporta bine taiate. Pentru prelungirea duratei de viata in vaza, cufundati ramurile proaspat taiete pentru 45 de secunde in apa fiarta. Astfel, florile taiate vor rezista si pana la 2 saptamani in vaza.
  • Simbolistica: Pentru ucraineieni, “Bulgarasul” este un simbol national si un simbol al iubirii, aparand in multe povesti si cantece.

Eu l-am plantat la semiumbra. A fost udat zilnic dupa plantare si s-a prins frumos. Il astept cu nerabdare sa creasca! 🙂

error: Copierea sau utilizarea conținutului de pe acest site, fără acordul scris al autoarei sunt strict interzise în conformitate cu Legea Drepturilor de Autor.
Skip to content