Acuarelă Kuretake GansaiTambi & White Nights pe hârtie Hahnemühle, presată la rece, 300g/mp, 24x32cm


Ce scoici avem în Mureș? Cert e că au reapărut de mai bine de un deceniu, după ce multe alte decenii au fost dispărute, semn că apa Mureșului e mai curată. Și chiar e! Bun.
Unii specialiști afirmă că în zona asta a Mureșului avem două specii de scoici.
Scoica mică de rău sau Unio crassus Philipsson, specie amenințată cu dispariția și scoica mare de râu sau Unio pictorum Linnaeus. Astea ar fi cele alungite. Ce am eu aici, habar nu am, sunt foarte greu de deosebit pentru mine, nespecialist. Posibil să fie pictorum, aș putea ține niște culori în ele, pentru acuarelă. De altfel, de asta se și numesc pictorum, pentru că erau folosite de pictori pe post de godete. Altfel, interesant de știut ar mai fi că Linnaeus a experimentat cu ajutorul lor cultura de perle, dar fără prea mare succes.
Cele mici și bombate, nu știu dacă am reușit să le identific corect, dar s-ar putea să fie Corbicula fluminea, o specie asiatică care a “cucerit” întreaga lume, inclusiv România. E o specie invazivă. E plin de ele.
Deci, pentru moment, ce știu cert e că am niște moluște din clasa bivalvelor.