Mi-am găsit străbunicul în Gulagul sovietic

Acum vreo două săptămâni, când am fost la vecinii maghiari la ștrand, un domn maghiar simpatic care stătea la povești cu mama îi spunea că la Battonya, românii vor fi întotdeauna bine primiți, cel puțin din punctul lui de vedere. Până la urmă, nu a lipsit mult ca Battonya să revină României, la trasarea granițelor, spunea el. Au povestit destul de mult timp. Din păcate, eu nu știu maghiara.

Străbunicul meu matern s-a născut la Tornya, astăzi Turnu, în România, într-o familie de etnie maghiară cu străbunici slovaci și care avea case și pământ atât în Turnu cât și în Battonya. Născut pe 10 mai 1905, avea deci 13 ani în 1918, 15 ani în 1920 când înfăptuirea României Mari a fost recunoscută diplomatic de Marile Puteri. Desigur, a primit și cetățenie română, dar el a continuat să simtă ungurește. A fost un ungur mândru și cred că și acesta a fost unul dintre motivele pentru care străbunica mea s-a îndrăgostit de el. Străbunica mea și-ar fi dorit sa studieze farmacia la Viena sau Budapesta dar, fiind femeie, nu a fost încurajată. Fiică de primar, personalitate foarte puternică și cu mult înaintea timpurilor ei, din multe puncte de vedere, nu a dorit nici în ruptul capului să se căsătorească cu un țăran șvab, dorind un domn cu preocupări intelectuale. Și, oarecum, l-a găsit. Străbunicul ajunge învățător și cantor la biserică fie la Miniș, fie la Șiria unde o cunoaște pe străbunica mea, Hell Elisabeth, o șvăboaică cu care se căsătorește pe 29 aprilie 1928. Își continuă ulterior studiile universitare, terminând matematica. Căsătoria nu este însă una fericită și cei doi divorțează de comun acord înainte de începutul celui de al Doilea Război Mondial, iar de aici începe tragedia vieții lui, dar și a străbunicii mele, rămasă singură să crească trei copii, într-unul dintre cele mai grele momente ale istoriei. Luptă în al Doilea Război Mondial – nu știm dacă s-a înrolat voluntar sau dacă a fost convocat – cert este că a luptat în armata Ungariei și a căzut prizonier la ruși, chiar pe final de război. 

Poate că acum 10-20 de ani de zile l-aș fi condamnat cu multă ușurință pentru decizia de a lupta pentru Ungaria, al cărui obiectiv era, desigur, Ungaria Mare. Acum însă, după ce am citit atât de multe volume de memorii și suficient de multă istorie cât să nu îmi permit o vedere obtuză, lipsită de nuanțe, îmi este imposibil să îl judec din acest punct de vedere, chiar dacă nu am susținut și nu voi susține niciodată pretențiile revizioniste ale Ungariei. La Șofronea, la câțiva kilometri de Arad, se afla reședința familiei baronului Janos Purgly, tatăl Magdolnei Purgly de Jószáshely, soția lui Miklos Horthy. Prin urmare, activitățile de lobby maghiar erau intense în zonă. Pe de altă parte, o mare teamă, a tuturor, era reprezentată de comunism. Apoi, atât România cât și Ungaria, au luptat de partea Germaniei. România a reușit să întoarcă armele; Ungaria, deși a vrut într-un final să negocieze un armistițiu cu URSS-ul, nu a fost lăsată. După cum se vede, vremurile de atunci au fost extrem de complexe și cu greu putea afirma cineva cu tărie, că a luat decizia corectă sau nu. Din orice punct ai fi privit problema existau o mulțime de semne de îndoială. Însă toate acestea, contează prea puțin atunci când privim totul dintr-un unghi personal. O detașare totală e aproape imposibilă. Singurul aspect pe care, omenește, pot să îl reproșez străbunicului meu e că nu a fost cel mai bun tată.

La un an sau doi după terminarea Războiului din care se va dovedi că vom ieși perdanți, deși, teoretic ne aflam în tabră câștigătorilor, un bărbat tras la față, se uita peste gardul casei de la vie al străbunicii. Bunica mea e cea care l-a văzut prima și și-a atenționat mama că un străin dă târcoale pe la gard. Din ce a ajuns până la noi, din dialogul dintre cei doi, au fost următoarele. Bărbatul fusese coleg de prizonierat cu străbunicul la ruși. În ’46 a avut loc un schimb de prizonieri. Înainte de trierea celor care aveau să fie puși în libertate, cei doi și-au promis că dacă doar unul dintre ei va scăpa, celălalt îi va căuta familia pentru a-i spune ce și cum s-a întâmplat.  Respectivul a scăpat și s-a ținut de cuvântul dat. Înainte de ajunge acasă, a venit să o caute pe străbunica. Ar fi trebuit să scape și străbunicul, dar fericit la auzul veștii că va avea șansa să se întoarcă acasă, s-a bărbierit, iar rușii au descoperit că nu era deloc prea în vârstă pentru a servi în continuare în lagărele de muncă. S-a stins de inimă rea, neputând suporta gândul detenției. Cu limbă de moarte însă, l-a pus pe prietenul său să memoreze numele și datele de naștere ale celor trei copii ai săi. Prin urmare, e cât se poate de posibil ca străbunica să fi știut tot, și data la care a murit fostul soț, pe care în ciuda a tot, l-a iubit până a murit, și locul în care a murit, și bătăliile la care a luat parte în război. Toate aceste informații însă s-au pierdut până la mine. Mintea și-a declanșat mecanismele de autoapărare și a făcut uitate toate detaliile care nu i-ar fi ajutat să supraviețuiască. Din acel moment străbunica nu mai era doar divorțată, ci și văduvă, tatăl îi murise și avea trei copii de crescut. În plus etnia ei germană nu o ajuta prea mult. Peste puțin timp avea să piardă totul, fiind nevoită să o ia de la început, de la lingură, furculiță și cuțit, în timp ce din podul în care era ascunsă cu cei trei copii vedea, cum toate bunurile ei erau furate și împărțite.

Prin urmare, tot ce am știut eu si mama și, cred că și bunica, a fost că străbunicul a murit prizonier de război la ruși. Unde anume, căci Rusia e mare iar Uniunea Sovietică a fost și mai mare, nu se mai știa. Când a murit? Nici asta nu se mai știa. Tot ce se se știa e că a murit prizonier la ruși și că nu a rezistat mult timp detenției, murind de inimă rea. Străbunicul nu a luat cele mai înțelepte decizii în viață. A fost tânăr, cu un sânge mult prea puternic clocotitor, orbit de iluzia binelui într-un război al răului. Cu toate acestea, întotdeauna m-a măcinat faptul că nu știam unde a murit, când și unde e îngropat. Ani de zile m-am gândit cum să dau de el. Mă gândisem la cele mai complicate soluții. Să încerc să aflu batalionul, divizia în care a luptat, să îi refac traseul și astfel să ajung cumva pe urmele lui la o groapă comună din Siberia – întotdeauna imaginația mea în materie de lagăre sovietice m-a dus în Siberia -, cu ajutorul unei prietene care cunoaște limba rusă.

Pentru mine locul unde sunt îngropați AI MEI, e important. Întotdeauna a fost. E ceva care ține de mine, de structura mea interioară, de cine sunt. Joi, 18 iulie 2019, am aflat unde se odihnește Török Márton, străbunicul meu. A ajuns pe mâna sovieticilor la Bratislava, a fost într-un lagăr pentru prizonieri de război, apoi într-unul de muncă, în Ucraina, unde a murit pe 20 aprilie 1946, cu 20 de zile înainte de ziua sa de naștere. În continuare am însă multe întrebări. Știu însă că la unele voi găsi răspunsul. La fel, sunt conștientă, că poate aceste răspunsuri mă vor durea. Nu contează, acum sunt pregătită. Să aflu. Să aflu fără să condamn. Acum știu că granițele geografice sunt una; gena, cultura și limba maternă sunt alta, ceva mult prea intim și imposibil de împărțit pe o foaie de hârtie cu un creion în mână.

Am coordonatele geografice ale locului în care e îngropat alături de alți 168 prizonieri maghiari de război. Deasupra Mării Azov, în Estul Ucrainei, aproape de Rusia. Astăzi, acolo, e zonă de conflict; nu pot ajunge acolo. Google Earth îmi arată un câmp și câțiva copaci. Nu știu dacă voi ajunge vreodată ACOLO, să las ACOLO niște flori, să se poată odihni în liniște, știind că cel puțin, unul dintre urmașii lui, în ciuda a tot, l-a iertat, dacă era ceva de iertat.

Am încercat apoi să aflu ceva despre lagărele respective. Despre Gulag, despre această închisoare a popoarelor. Nu am aflat mare lucru despre lagărele din Ucraina. Încă. Am aflat însă că niște studenți din Londra sunt de părere că lagărele de muncă sovietice au fost niște locuri “pline de compasiune” pentru reeducare. Cu siguranță de asta, un om care a rezistat bătăliilor din cel de al Doilea Război Mondial până la final, nu a rezistat mai bine de un an în detenție în aceste locuri pline de “compasiune”.

Nu a trecut mult timp și am aflat că diaspora vine să mă salveze de ciuma roșie pe 10 august, sub semnul pumnului comunist, care amintește, ca design, de revoluționarul și criminalul Che Guevara. Și stau și ma întreb… De ce suntem incapabili să învățăm lecțiile istoriei?

Articol preluat și de contrapunct.eu
Later Edit: Pentru că am primit mai multe mesaje în care mi s-au cerut detalii despre pașii pe care i-am făcut pentru a intra în posesia acestor date, las aici căteva linkuri utile: Militari ai Armatei Române: Pentru militari români morți în cel de al Doilea Război Mondial orice căutări pot începe de aici: https://once.mapn.ro/pages/view/97 Militari (prizonieri) şi civili (deportaţi) români – decedați în Lagărele NKVD, spitalele şi obiectivele speciale, batalioanele de muncă sovietice – înhumați în cimitirele multinațional ale străinilor din Federaţia Rusă: https://evz.ro/uploads/2019-07/numele-primilor-10724-de-prizonieri-de-razboi-romani-morti-intre-anii-1941-1956-in-lagarele-sovietice.pdf Prizonierii Români URSS 1941-1956 – https://www.idr.ro/publicatii/PRIZONIERII_ROMANI_URSS_1941-1956.pdf Militari ai Armatei Ungariei  Deținuți de război și morți în Gulag: http://www.katonakagulagon.hu/index.php?page=adatbazis (Eu cu ajutorul acestei baze de date mi-am găsit străbunicul. Pentru mai multe detalii se poate completa un formular și se va obține un cod de acces care permite descărcarea mai multor informații.) Pentru și mai multe detalii despre militari din Armata Ungariei vă puteți adresa (în maghiară) către: Hadtörténeti Intézet és Múzeum Központi Irattár, 1076 Budapest, Verseny u. 12. Hungary Militari ai Armatei Germane și civili germani persecutați de sovietici dar și date despre prizonierii de război ruși din Germania: https://www.stsg.de/cms/dokstelle/content/Datenbanken/datenbanken https://www.stsg.de/cms/dokstelle/content/auskuenfte/sowjetische-buerger/kriegsgefangene/datenbank/db-kriegsgefangene https://www.dhi-moskau.org/forschung/herrschaft-und-krieg/sowjetische-und-deutsche-kriegsgefangene.html https://www.dd-wast.de/de/startseite.html https://www.bundesarchiv.de/DE/Content/Artikel/Benutzen/Hinweise-zur-Benutzung/Unterseiten-Militaer/Personenbez-Unterlagen-Militaer/benutzen-hinweise-militaerische-unterlagen-persbezogen.html