In Din biblioteca

Mâța Vinerii și magia din bucate

Pentru mine, Doina Ruști a reprezentat prima întâlnire cu scriitorii români contemporani, după aproape un deceniu și, mărturisesc cu bucurie că mi-a insuflat un apetit puternic și un sentiment de încredere că îmi voi investi timpul cu folos. De câteva luni Mâța Vinerii mă aștepta în bibliotecă, însă câteva recenzii mă făcuseră să ezit și să amân momentul lecturii. Prin urmare, după ce am terminat cu Omul obsedat de cărți, aflându-mă încă oarecum sub influența unui Krauterbuch și a unor savuroase blesteme medievale, simțeam nevoia unei întâlniri magice. M-am instalat comod, hotarâtă ca pentru o doză bună de fantastic să îndur arhaisme prăfuite și alte ingrediente vag menționate, menite însă să provoace o lectură mai greoaie. Nimic mai greșit! La pagina cu numărul 7, râdeam în hohote și îi citeam și prietenului meu pasajele, prea bune pentru a nu fi împărțite.

“Toate astea se întâmplau pe vremea lui Costas, căci una dintre cele mai mari distracții ale Porții Turcești era să-l prostească pe câte un grec că putea să se facă principe și stăpân peste o țară valahă, la prețul modest de numai 400 de pungi cu bănuți. Nimeni n-avea idee cât face o țară. Dar nu valoarea reală conta, ci acel “la prețul de numai”, care și astăzi te răscolește, anunțându-te că e vorba de o pleașcă. Dus de nas, chilipirgiul dădea pungile, devenind pe loc stăpânul Valahiei, închipuindu-și că așa i se va depăna toată viața, cu supușii căzuți la picioare. Însă după un an apărea alt pleșcar, cu alte 400 de pungi. 

Prin urmare, când am ajuns eu, Bucureștiul avusese deja parte de cel puțin 30 de greci, fără să mai punem la socoteală armata rusă care o lua periodic spre București, mătrășind orice conducător, fără să țină cont de cheltuielile pe care bietul om le făcuse. Noroc că soldățimea avea mâncărimi în talpă și nu stătea niciodată prea mult.

Turcii nu râvneau la acest tron, mulțumindu-se să-l vândă la greci și, desigur, pentru că aveau grijă să îl țină mereu ocupat, mai încasau și de la supuși alte 400 de pungi, plus cadouri, cesulețe de aur, stofe, blănuri și, în general, lucruri scumpe, care fac bine unui suflet de turc.

Grecul care stăpânea în Valahia, pe numele lui Costas, era un mare gurmand.” 

De cele mai multe ori marile dezastre și nenorociri nu pot fi întâmpinate decât cu zâmbetul pe buze și cu o ironie usturătoare, iar autoarea știe asta și dozează totul cu multă naturalețe. Ficțiunea istorică, fantasticul, realismul spațiului balcanic, magia orientală se înlănțuie ușor în aburii mâncărurilor care sunt departe de a fi simple bucate, având la bază personaje istorice reale și relatări îngropate în arhive. Doina Ruști are nas de detectiv, atât în căutarea poveștilor prin arhive cât și în redarea lor.

Eu am obiceiul ca atunci când citesc o ficțiune istorică să arunc și câte un ochi pe wikipedia; pentru că nu doresc să îmi scape unele aspecte și pentru a înțelege cât mai bine contextul istoric, cu care sunt mai mult sau mai puțin familiarizată. Am descoperit astfel că grecul Costas a fost în realitatea Constantin Hangerli, domn al Țării Românești între noiembrie 1797 și ianuarie 1799. Ne aflăm deci într-o perioadă de cotitură în istoria continentului european, în plină expansiune a puterii lui Napoleon, când se fac și se desfac alianțe politice, multe dintre ele chiar deasupra Principatelor Dunărene, care par a fi tot mai vizibile pe hartă, dar și într-o perioadă în care Sublima Poartă începe să simtă tot mai des cum scapă frâiele imperiului. Constantin Hangerli obține tronul cu bani, intrigi și promisiunea de a rezolva una dintre problemele delicate care măcinau imperiul din interior, bandele răsculatului pașă Pazvantoglu, mai cunoscut ca și Pazvante Chioru, care jefuia și trecea prin foc și sabie întrega regiune a Dunării din Bulgaria și Țara Românească. Tot astfel, din pură curiozitate am învățat și că pașușul a fost introdus în Țara Românească în timpul domniei lui Nicolae Caragea( a nu se confunda cu Ioan Caragea, cel care s-a luptat cu ciuma din 1813!).

În acest context geopolitic agitat, Doina Ruști își construiește povestea, pornind de la un document găsit într-o arhivă și care menționează un bucătar vestit din vremea lui Hangerli, un țigan rob al boieroaicei Ecaterina Greceanu, pe numele său Vasile sin Andreica, zis Silică, care va ajunge subiect de dispută prin tribunale între cei doi mai mari ai țării, scandal nemaipomenit până atunci și subiect de știri cântat de toți lăutarii până ce a fost transformat într-o legendă a Bucureștiului fanariot.

“Caterina, scârbită de neputința mitropolitului, a recurs la a doua cale, chemănd lăutarii. Odată intrat în gura lor, nici măcar apele Dunării nu mai puteau să te spele. N-a fost nevoie să le spună ce voia, pentru că oricum știa tot orașul.

— Cum să fie, cuconița mare? Doar povestea? Sau și cu un picuț de văicăreală pe la refren?

Cum o fi, numai să fie pe toate ulițele! a răspuns Caterina, fără să privească spre lăutar, care deja începuse să fredoneze nemuritorul cântec, care se mai aude și astăzi prin tractirele bucureștene:

Jale-n casă la Greceanu

      Le-a luat vodă bucătaru’…”

În această situație tensionată își face apariția, de la Brașov, Pâtca, aflătă în căutarea Cuviosului Zăval, moșicul ei. Cu buzunarele fustei pline de cutiuțe cu prafuri magice și ghete noi în picioare, făcute de un maistru sas, fata e curioasă să adulmece aerul tarabelor și să tragă cu ochiul la spectacolul “karaghiozilor” din Piața Lipscani, locul de un pleacă și vin toate. Întârzie mai mult decât i-ar fi fost permis iar în ceasul rău, aude o profeție înspăimântătoare despre Mâța Vinerii, rău drăcesc, aducătoare de moarte Bucureștiului, care scăpată din iad va ajunge chiar în acea zi în oraș. Nu va trece mult timp și vom afla că tot acest necaz se pare că venea dinspre Chișinău(posibil o aluzie la viitoarele ocupații militare rusești dar și la mișcarea eteristă care își va strânge armata în Basarabia, înainte de a intra prin Moldova în Țara Românească, unde va intra în conflict cu Tudor Vladimirescu). O profeție înspăimântătoare pentru o fată singură, de 14 ani și care știe cine este Mâța Vinerii! Căci dacă bucatele nu sunt doar simple bucate, iar Silică nu e doar un simplu bucătar ci și un “mixtator”, la fel și Pâtca, nu e doar o fată orfană ci o cunoscătoare a lui Sator, cu o misiune clară în București.

Crescută de bunica Maxima Tutilina, “stăpână a meiului”(mei care simbolizează legătura între cele două lumi: cea cerească și cea subterană) și care “știa rostul semințelor și al fiecărui fir de pământ”, Pâtca știe că întreaga sa viață este plănuită, desfășurându-se după un plan bine pus la punct. Dar ce te faci când acest plan este dat peste cap de cea mai mică abatere? Ce te faci când simți că întreaga viață pentru care te-ai pregătit îți fuge de sub picioare? Cum reușești să te folosești de Sator în folosul tău și nu al lui? Cum îl controlezi pe Sator?

Dar cine este Sator? este, probabil, întrebarea care îl va însoți pe fiecare cititor de la început și până la sfârșit. Sator este nedefinitul, năluca fiecăruia, întunericul și frigul din noi, cel care pune sămânța, cel care plantează îndoiala și frica, pentru că fără toate acestea nici lucrurile și nici lumea nu s-ar mișca. E o adevărată simbolistică în jurul lui Sator, folosit de autoare pentru a lega lumea umbrelor de lumină, prin intermediul plantelor și al gâzelor. Interesantă această botanică plină de magie, extrasă din medicina tradițională cunoscută de bătrâni, propusă de autoare. Sator e o forță pentru inițiați precum Maxima, Pâtca sau Cuviosul Zăval și a altor câțiva. Însă orice clipă de neatenție în mânuirea lui poate fi fatală. Ajunsă la București, Pâtca își descoperă moșicul mort în mijlocul prăvăliei sale. Ba mai mult, află în scurt timp și de Cartea bucatelor rele, un rețetar magic, care a încăput pe mâini străine și neinițiate.

Întreaga investigație detectivistică a unei copile în căutarea asasinului moșicului ei se desfășoara pe fundalul Bucureștiului fanariot, în care domnii și marii boieri își puteau pierde repede capul, în care greci, turci, nemți, francezi și români unelteau pentru schimbarea domnitorilor. Unii sunt dispuși a plăti pungi grele de aur pentru a pune capăt cât mai repede pornirilor de căpătuială ale veneticilor trimiși de Poartă, alții sunt dispuși să facă uz de puterea magică a bucatelor. Unii vor câștiga, alții vor pierde. Însă mâncarea gătită de Silică după Cartea bucatelor rele, va deveni legendară și cu efecte nebănuite. De exemplu ova mora sau ouăle nebune au harul de a da încredere în sine celui care le mănâncă. Chiar și o “inghițitură cât nuca” e suficientă pentru a-și face efectul. Problema cu aceste ouă este însă că “cine se hrănește cu ele pierde măsura și nu mai poate să judece cu dreptate.” Ca să înțelegem mai bine puterea acestor ouă, trebuie să aflăm și cum sunt pregătite:

“Mâncarea aceasta cere migală și dragoste. După ce se curăță icrele, se țin în sare câteva ore. Între timp se coc pe plită niște ardei iuți, dar cărnoși, dintre cei care se curăță de pieliță. Scurși, tăiați în fâșii sunt împărțiți în mici grămăjoare. Ei devin patul, peste care se pun felioare de aguridă sau alte pometuri acre, tăiate unghie de subțiri. Abia apoi se toarnă untul, aproape topit, modelat ca un cuib, în care în sfârșit este pus caviarul. Acest bulgăraș se învelește în frunze tinere de hamei. La final, după ce tipsia e plină, se stropește totul cu vin îndulcit sau cu zeamă de zarzăre, în care au dormit trei feluri de buruieni, ale căror nume nici să le rostești nu e bine.”

Păi cum să nu îți lase gura apă la asemenea rețetă, cum să nu îți pierzi capul?! Alte bucate rele precum Mel meridiei sunt “aducătoare de liniște și uneori de somn cu vise plăcute” însă mâncate în exces sunt aducătoare de moarte. Mel meridiei este făcută din miere, lapte, semințe de cânepă măcinată, și alte semințe prăjite și rășnite care e mai bine să fie trecute sub tăcere. Alte bucate te fac să fii interesat de viitor într-atâta, încât nu mai faci nimic toată ziua, sau îți pot reface încrederea în trecut, reparând suferințele din prezent precum “cărăbușii ținuți în vin și perpeliți pe cărbune”. Dintre pâini, una dintre cele mai gustoase este punguța cu duhuri – Crumilla cum animis, frământată din făină de mei și de grâu, lăsată un ceas la dospit și în care se îngroapă mai apoi “o umplutură din ciuperci, verdețuri și praf de cicoarea”, iar înainte de a fi băgată la cuptor este mozolită cu un ou pe toate părțile și acoperită cu frunze de hrean. Pâinea asta scoate la suprafață toate calitățile unui om, ceea ce contrar așteptărilor nu e întotdeauna bine. Nu, nu ați auzit tot! Un deliciu se pare a fi sosul de brotac sau Liquamentum cum rubeta, a cărui har este uitarea!

“Mai întâi brotacii sunt lăsați să viseze în zeamă de varză. Alături se fierb cărnurile, zeci de feluri, între care guguștiuc, prepeliță, aripioară de lișiță, pipotă de curcan, gâturi de bibilică. Dar și alte păsări, cât mai diferite și cât mai mărunte. Abia apoi se clocotesc în aceeași apă și niște legume. Se strecoară, iar fiertura se ține la rece o oră. Cea mai importanța e zeama în care au dormit brotăceii. În ea se pun pe rând ierburi, mai ales roiniță și măceș. Dar și zârnă, traista ciobanului și semincioare de știr. Cantitățile sunt infirme, iar cine se apucă să le amestece trebuie să fie artist. Cele două lichide se pun la un loc, îngroșându-se cu o lingură de coconari măcinați și de muștar, iar sosul ăsta care nu e nici iute, nici dulce, nici acrișor, se pune peste pulpa de gâscă, ținută la cuptor până se scorojește.”

O rețetă știută mai ales de greci și macedoniei este cea a Cântecului pentru vise, un afrodisiac pentru care însă e nevoie de vise de greier, pe care puțini știu cum să le culeagă. Problema cu unele bucate după asemenea rețete e că pot provoca dependență sau, mai rău, boli crunte și epidemii, de râs în neștire! Formates rosulentus este rețeta care poate provoca o epidemie de râs necontrolat.

Întregul roman detectivistic al Doinei Ruști, cu ușoare nuanțe de bildungsroman, este unul cât se poate de savuros. Deznodământul nu dezamăgește, ba chiar rezervă o ultimă surpriză. Un roman istoric plin de atmosferă, o magie gastronomică prin care sunt readuse la viață elemente de folclor românesc în care se strecoară legende ale Bucureștiului. Și ce bun cunoscător al gândurilor și trăirilor oamenilor de diferite vârste și ranguri este autoarea! Un roman dedicat echilibrului în tot și toate; echilibrului dintre frică și curaj, deznădejde și speranță, viață și moarte, sănătos și toxic. Căci nu degeaba rochia preferată a Pâtcăi este galbenă, culoarea cea mai însuflețită, dătătoare de viață, rodnică și care nu poate fi stinsă nici de suflarea lui Sator! Tocmai pentru a proteja prin căldură și a da un echilibru. Un roman în care orice arhaism folosit e pur răsfăț pentru ureche. Eu recomand însă citirea cu un DEX alături sau măcar citirea glosarului de la final. Un roman incredibil de viu și colorat; se simte experiența de scenarist a autoarei. De altfel, singurul lucru pe care îl reproșez e lipsa unor ilustrații. Harta simpatică de la început doar deschide apetitul pentru mai mult conținut grafic.

“Maxima îmi spusese de-atâtea ori că rostul întâlnirii cu cineva e să-l faci pe el să vorbească. Ăsta e scopul vieţii: să asculţi.”

Doina Ruști are abilitatea unui adevărat maestru de a se face auzită. Nouă nu ne rămâne decât să învățăm să nu îl considerăm pe Sator o povară, să învățăm să îl ascultăm, să nu pierdem magia. Căci magia există.

S A T O R
A R E P O
T E N E T
O P E R A
R O T A S

Mâța Vinerii de Doina Ruști, Editura Polirom, Colecția Fiction-Ltd, 2017

Puteți cumpără cartea de pe cartepedia.ro sau elefant.ro

*Sublinierile din pasajele citate îmi aparțin. Articolul conține linkuri de marketing afiliat

P.S.: Dacă vreți să rămâneți în epoca fanariotă și intrigile ei din București, continuați cu Hanul lui Manuc al Simonei Antonescu, a cărui acțiune începe în 1806 și mai apoi cu Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor apărut în colecția Istorie cu blazon a editurii Corint și desigur nu uitați, dacă nu l-ați citit deja, de Manuscrisul fanariot al aceleiași Doina Ruști, pe care mă bucur atât de mult că am descoperit-o!

, , , , , , ,

Lasa un gand:

%d bloggers like this: