In Am fost aici, Din calatorii

La pas prin inima Vienei

Chiar peste drum de intrarea artiștilor în Musikverein se află Hotelul Imperial. Inițial, unul dintre primele palate de pe Ring, Palais Württemberg, una dintre reședințele ducelui Philipp de Württemberg, este vândut și transformat în hotel cu ocazia Expoziției Mondiale de la Viena din 1873. De atunci și până în prezent, hotelul a găzduit multe personalități importante, fiind gazda președinților și a șefilor de guvern aflați în vizite de stat în Austria. Din 1945 și până în 1955 este sediul trupelor sovietice de ocupație, în timp ce britanicii staționează la Schönbrunn iar americanii rechiziționează sediul Băncii Naționale a Austriei; francezii s-au descurcat și ei. Dacă Austria a fost împărțită în 4 zone de influență, dar centrul vechi al Vienei a fost administrat în comun și prin rotație de cele 4 puteri ocupante. În timpul Războiului Rece, pe măsură ce neîncrederea între părți era în creștere, patrulele erau formate din câte un reprezentant al fiecărei puteri. Un rus, un american, un britanic și un francez într-un jeep avea să devină o imagine simbol pentru Viena acelor ani. (Vedeți drama Die Vier im Jeep – 1951) Prin spatele hotelului ne îndreptăm spre Opera al cărui interior sperăm să îl vizităm cu o altă ocazie.

Trecem de Hotel Sacher unde cei cu mai mult timp decât noi stau la coadă pentru celebrul și adevăratul tort Sacher și ajungem la FIRST by Rosenberger, pe Maysedergasse pentru o pauză de masă. Restaurantul cu autoservire la care par să oprească toate grupurile de turiști are mai multe avantaje: meniu divers, servire rapidă în ciuda aglomerației, prețuri prietenoase pentru mâncarea tradițională / internațională / vegetariană, magazin de suveniruri, foarte aproape de punctul de informare turistică, foarte aproape de muzee, de Hofburg și de emblematicul Stephansdom. Pentru o supă, șnițel vienez cu cartofi și o apă am plătit cam 16 € / persoană. Dacă doriți și o cafea sau cappuccino vienez și o felie de tort mai scoateți din buzunar în jur de 8 € / persoană. Pe scurt, găsiți la un loc tot ce ați putea avea nevoie pentru reîncărcarea bateriilor. Accesul la toaletă vă costă “tradiționalul” 0.50 € dar dacă păstrați tichetul îl puteți deconta la casă.

Reenergizate o pornim spre Stephansdom, cel mai frumos edificiu gotic al Austriei, a cărui fundație datează din secolul XII și ale cărui ziduri înca poartă urmele luptelor cu turcii și ale bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial. Apărătorii Vienei au adunat peste 100 de tunuri otomane după ce au ieșit învingători din cel de al doilea asediu otoman al Vienei. Din bronzul rezultat din topirea lor au turnat un clopot de 20 de tone, Pummerin, pe care l-au dăruit Catedralei pentru a cânta victoria și eliberarea Vienei. Sunetul lui se aude pentru prima oară în ianuarie 1712 pentru a marca intrarea lui Carol al VI-lea în oraș, după ce a fost încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman la Frankfurt. A fost nevoie de 16 oameni care să tragă de sfori pentru a urni clopotul care cântărea 22 500 kg și periclita structura de rezistență a turnului. Din 1878 el este tras doar de limbă, evitându-se pe cât posibil orice balans. Sunetul lui s-a auzit pentru ultima oară în 1937, înainte de anexarea Austriei de către Germania Nazistă. Datorită unui incendiu provocat cel mai probabil de niște jefuitori în timpul războiului, clopotul s-a prăbușit pe 12 aprilie 1945, cu o zi înainte ca Viena să fie “eliberată” de trupele sovietice. Noul Pummerin a fost un cadou din partea provinciei Austria Superioară, realizat în 1951 din metalul vechiului Pummerin, completat cu metal de la câteva tunuri capturate de la turci și donate de Muzeul Militar. Cântărind 20 130 de kg, cu un diametru de 3.14m și o înălțime de 2.94m, noul Pummerin rămâne cel mai mare clopot din Austria și al treilea cel mai mare clopot pendular din Europa. Pe el sunt gravate trei scene: Imaculata Concepție, Asediul otoman al Vienei din 1683 și o scenă care reprezintă luptele din cel de al Adoilea Război Mondial. Ajunge la Viena pe 26 aprilie 1952 și este sfințit în aceeași zi. Spre deosebire însă de vechiul Pummerin, este așezat în Turnul de Nord, mai scurt și cu o structură mai consolidată abia în 1957, când se finalizează și lucrările mai importante de restaurare ale Domului. Îl puteți auzi însă doar de câteva ori pe an, la marile sărbători creștine, funeralii de stat, începutul noului An. Pe 2 noiembrie bate în amintirea ostașilor căzuți pe front în timpul războiului iar pe 23 aprilie bate pentru a celebra sfințirea catedralei (23 aprilie 1263). În rest, veți auzi glasul celorlalte 22 de clopote ale catedralei. Am avut norocul să le auzim și noi chiar în piața Domului și mi s-a întărit convingerea că – indiferent dacă ești creștin (practicant sau nu) sau nu -, e imposibil să nu simți o anumită emoție, o anumită vibrație la auzul bătăii clopotelor.

Târgul de Crăciun din piața Domului și numărul mare de turiști fac aproape imposibilă vizitarea pe îndelete a edficiului. Nu am avut mai mult noroc nici a doua zi când am revenit pentru a vedea mai bine celebrul acoperiș mozaicat, realizat din peste 250 000 de plăcuțe de gresie colorată care sunt așezate în forma blazonului Casei de Habsburg reprezentat de un vultur bicefal care poartă coroana imperială și marele colan al Lânii de Aur, pe o parte, și blazonul orașului Viena, pe cealaltă parte. Chiar dacă nu se vede în imagini, vulturul e acolo, în spatele turnului. Puternic afectat de bombardamentele din timpul războiului, acoperișul a fost refăcut iar odată cu el a fost refăcută și încrederea vienezilor în viitor. Intrarea se face prin impunătoarea Poartă a Gigantului, numită astfel după un os de mamut găsit acolo în timpul lucrărilor de construcție. Aici s-a căsătorit Mozart, aici s-au desfășurat funeraliile lui, ale împaratului Franz Joseph și ale ultimei împărătese a Austriei, Zita. Tot aici odihnește si prințul Eugen de Savoia; capela lui e chiar la stânga Porții Gigantului. Domul Sfântului Ștefan se adaugă monumentelor care trebuie revizitate. Nici nu s-a putut pune problema să urcăm în turn, din cauza aglomerației și a cozilor. În Turnul de Sud se poate ajunge urcând cele 343 de trepte. În Turnul de Nord se poate ajunge cu liftul. Și mai sunt catacombele, tezaurul…. Pentru un tur complet și ghidat e nevoie de cel puțin 2.5 ore, iar prețul e de 14.90 € / adult. Posesorii de Vienna Pass (atenție, NU e același lucru cu Vienna City Card!) beneficiază de un preț redus de 9.90 € / persoană. Atenție, copiii nu au acces gratuit, plătesc un bilet de 3.90 €. Mai multe informații și programul de vizitare îl găsiți pe www.stephanskirche.at.

După cum se observă am rupt deja structura cronologică a celorlalte articole, pentru că în multe dintre locurile vizitate seara am revenit și a doua zi. Voi păstra pentru moment această alternanță noapte / zi, pentru că o vizită la Viena, mai ales în perioada tărgurilor de Crăciun este cu siguranță incompletă fără o plimbare la ceas de seară, pe marile artere comerciale unde se pot admira luminile de Crăciun. Din piața Domului, pe lângă Palatul Equitable și Casa Haas, exponentă a postmodernismului care contrastează curajos pieței cu Domul medieval, plimbarea noastră continuă pe Graben, una dintre cele mai faimoase străzi din centrul Vienei, a cărei istorie începe din perioada romană a castrului roman Vindobona (“orașul alb”). Graben este practic una dintre primele străzi ale orașului extins în anii 1100, ea aflându-se în locul vechiului șanț de apărare. Una dintre cele mai cunoscute și importante monumente statuare din oraș se află pe Graben – Coloana Ciumei -, inaugurată în 1693, deci la 10 ani după al doilea asediu al Vienei și la 14 ani de la una dintre ultimele epidemii mari de ciumă, prototip al Coloanelor Ciumei care se vor găsi pe tot cuprinsul Imperiului. Un exemplu în acest sens e Coloana Ciumei din Timișoara, cunoscută si ca Monumentul Sfintei Treimi din Piața Unirii.

Înainte a o coti la stânga pe Kohlmarkt spre intrarea în Hofburg din Michaelerplatz, oprim la biserica Sfântului Petru, monument realizat de același Johann Lukas von Hildebrandt, arhitect care a semnat și planul Castelelor Belvedere pentru prințul Eugen de Savoia. Ridicată pe locul unde se pare că a fost cea mai veche biserică din Viena – construită pe timpul lui Carol cel Mare și distrusă de un incendiu în 1661 – biserica este o altă lucrare emblematică pentru stilul baroc. Dacă doriți o plimbare în caleașcă, acesta este unul dintre punctele de plecare iar o tură costă cam 40 € / caleașcă.

Pe sub o ploaie de lumini trecem mai apoi mult prea în grabă pe lângă Julius Meinl și celebra cofetărie Demel, cea care niciodată, nici în cei mai roșii ani ai Vienei nu va renunța să se mândrească cu titlul de fost furnizor al Curții Imperiale și ajungem în Michaelerplatz unde găsim, din nou, un târg de Crăciun. Observăm cu greutate săpăturile arheologice realizate aici între 1989 și 1991 care au dezvăluit rămășițe ale așezării romane Canabae, asociată cu tabăra romană de la Vindobona și care se crede că ar fi constat din locuințele soțiilor și copiiilor soldaților. Ne fură însă privirea sediul Raiffeisen Bank situat în Looshaus, clădire proiectată de arhitectul Adolf Loos, una dintre primele expresii ale modernismului vienez. Clădirea se remarcă prin faptul că se îndepărtează de istorism dar și de elementele decorative tipice Vienei fin-de-siecle. Se spune că liniile sale drepte și lipsa oricăror ornamente l-au nemulțumit profund pe împăratul Franz Joseph care nu a mai folosit poarta Michael pentru accesul în Hofburg. Ba mai mult se spune că ar fi poruncit ca obloanele camerelor de lucru care dădeau spre Looshaus să fie bătute în cuie pentru a nu mai fi nevoit să vadă această hidoșenie.

Una dintre laturile clădirii este situată pe Herrengasse – Strada Domnilor – stradă care este menționată pentru prima dată într-un document în 1216 și care, pe măsură ce Viena și-a consolidat poziția de capitală a imperiului, a devenit tot mai importantă, fiind locuită de principalele figuri ale aristocrației care au fost nevoite a se muta cât mai aproape de Hofburg, reședința de lucru a conducătorilor din Casa de Habsburg. Este strada pe care se află și celebra Cafe Central situată în la fel de celebrul Palat Ferstel. Deschisă la sfârșitul secolului XIX, cafeneau devine rapid unul dintre locurile-cheie de întâlnire ale intelectualilor vienezi. Printre clienții ei s-au numărat omul de litere Hugo von Hofmannsthal, arhitectul Adolf Loos, psihanalistul Sigmund Freud, ministrul de externe al Austro-Ungariei contele Berchtold, dar și viitori politicieni, revoluționari și dictatori: Adolf Hitler, Leon Troțki, Iosif Stalin sau Josip Broz Tito. Pentru că în articolul viitor vom păși și vom petrece mai mult timp la Hofburg, în încheierea acestui articol vom mai “vizita” încă o biserică, daruită de împăratul Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman italienilor din Viena. Însă motivul pentru care biserica discipolilor lui Francis de Assisi, Biserica Minoriților, este atât de căutată de turiști îl constituie o reproducere a Cinei cea de Taină a lui Leonardo da Vinci realizată din mozaic de către artistul Giacomo Raffaelli la comanda lui Napoleon I în 1809. Din păcate pentru Napoleon, în momentul abdicării sale, lucrarea nu a fost încă terminată. Locurile din Viena care amintesc însă de prezenta lui Napoleon sunt cu mult mai numeroase.

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

One Response to La pas prin inima Vienei

  1. […] numeroasele zone verzi din zona Ringului. O pornim de aici pe scurtături și prin ganguri, viztăm Biserica Minoriților, ajungem de pe Herrengasse, pe lânga celebra Looshaus cu fațada ei inferioară îmbrăcată în […]

Lasa un gand:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: