In Din biblioteca

Jurnal din “Războiul porcului” – Și de ce sunt urâți bătrânii?

După mai puțin de 200 de pagini câteva întrebări persistă: când suntem cu adevărat bătrâni, care e rostul bătrânilor și de ce sunt urâți bătrânii?

“Când e vorba să te sluțească, bătrânețea dă dovadă de multă imaginație. ” (p. 11)

Războiul porcului e războiul împotriva bătrânilor, acești “egoiști, zgârciți, lacomi, murdari”, acești “adevărați porci” care amintesc că și cei tineri vor ajunge tot porci, însă până atunci bătrânii sunt “prea mulțumiți de sine și nu-i lasă pe alții în locul lor”. Porci știrbi, fără dinți în gură – vă sună cunoscut, nu-i așa? -, semn al inutilității în lume. De ce nu un război al bufnițelor, simbol al înțelepciunii? Poate pentru că Adolfo Bioy Casares nu încearcă vreo lecție moralizatoare în aceste pagini. Poate pentru că bufnițele sunt “inteligente, dar respingătoare.” Bătrânii lui Casares însă, reprezentați magistral prin vocea lui Isidoro Vidal, nu sunt un model de înțelepciune, ci doar niște oameni în etate care încearcă să supraviețuiască noilor (sau oare eternelor?) realități sociale și economice. Bătrânii lui Casares sunt doar oameni care, în timp, au adunat multe defecte: sunt egoiști, chiar misogini, nu de puține ori lași, capabili de denunțuri pentru a-și salva propria piele și nepăsători față de ceea ce se întâmplă în jurul lor până când nenorocirea nu li se întâmplă și unor cunoscuți.

“Habar n-ai cât de josnice sunt slăbiciunile unui bătrân.” (p. 75)

Protagoniștii principali ai romanului lui Casares sunt de sex masculin. Bărbați bâtrâni care se cred încă “băieți” în timpul fiecărei partide de truco pe care o joacă în cârciuma de cartier, căci “viața de societate e cel mai bun toiag pe care să te sprijini la vreme de bătrânețe și când te ajung beteșugurile”.

“(…) în ultima vreme făcuse o adevărată pasiune pentru fidelitate: e fidel prietenilor și locurilor, fiecărui negustor și fiecărei prăvălii la care-și făcea cumpărăturile, tuturor orarelor și obiceiurilor.” (p. 22)

Povara vârstei și frământările care îi macină ajung la suprafață în special prin vocea lui Isidoro Vidal, devenind tot mai vizibile în drumul spre privata din patio. Iar jena vârstei, trădată de drumurile tot mai frecvente spre privată, e cu atât mai apăsătoare cu cât drumul este mai plin de “obstacole”. Iar aceste “obstacole” nu sunt altceva decât femei tinere, care prin însuși tinerețea lor îi reamintesc lui Isidoro Vidal de apusul inevitabil. În fața acestui nou timp al existenței sale, Isidoro nu poate să răspundă decât cu multă sfială și stângăcie. Și amicii lui trec prin aceleași încercări – deși întotdeauna, doar stângăcia altora pare libidinoasă și scabroasă, căci “te împaci cu propriile defecte până ajungi să îți pierzi orice rușine -, de răscumpărare a tinereții, încercare care devine cu atât mai disperată cu cât fiecare bătrână din jurul lor le reamintește de inutilitatea demersului lor. Bătrânele par să aibă vârsta secolelor, în timp ce bătrânii sunt doar niște “băieți”, vânați de alți băieți pe străzi care apar de dimensiunea infinitului, într-un Buenos Aires care nu mai pulsează în ritmul tangoului ci în ritmul fricii bătrânilor, frică ce crește pe măsură ce apare un nou necrolog în ziar sau un nou priveghi la care au obligația de a participa.

“De la o anumită vârstă, în loc de club oamenii se adună prin cimitire.” (p. 28)

Buenos Aires devine locul în care pentru a trece peste un meci de fotbal plicticos, este “dat gata un bătrân” în uralele de entuziasm ale masei, spre suprinderea tuturor sau poate a nimănui, căci în ciuda violențelor publice, “orașul arată ca întotdeauna, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic”. Dar Buenos Aires-ul lui Casares nu mai este doar un simbol al lumii Sud-Americane marcate în decursul existenței sale de regimuri totalitare însângerate; el devine simbol al unei lumi întregi, în care plaga violenței se extinde “fără motive întemeiate” chiar cu ajutorul oamenilor cu studii – medici, sociologi, economiști și chiar oameni ai bisericii -, care “ucid din prostie  sau din frică”, căci “nimeni nu ucide din bune intenții”. Buenos Aires-ul lui Casares anticipează o lume în care “toți sunt intimi, dar prieteni n-are nicunul”, căci “nu mai e loc pentru indivizi (…)” ci doar pentru “o mulțime de animale care se nasc, se înmulțesc și mor” și în care “bătrânii sunt cea dintâi victimă a creșterii populației.”

Vânați de tinerii care își văd sfârșitul oglindit în bătrânețe, vânați de un guvern incapabil de a avea o atitudine fermă în fața violențelor vânătorului față de vânat, vânați de propriile neîmpliniri și angoase și vânați de moarte, singura izbăvire pe care o găsesc bătrânii e în brațele unor femei tinere, căci tot ce “le-ar putea dovedi în acea clipă, că încă sunt în viață va fi de mare preț”.

Apărut în 1969, romanul privit atunci ca o fantezie cu accente distopice, pare acum o cronică a unor vremuri și întâmplări palpabile, care pun la încercare normele sociale și sistemele de guvernare, care “au umplut lumea de bătrâni, fără să prelungească nici cu o zi viața omului”, deși ” nimeni nu-i bătrân și urât fiindcă așa îi place lui”. Însă ce e cel mai grav e că “împotriva bătrâneții nu există niciun fel de strategie”, căci “pericolul de a ne molipsi de perfida și cumplita bătrânețe” și a ne transforma în “cadavre care respiră” e veșnic prezent în ciuda descoperirii faptului că “niciun bătrân nu se crede bătrân”.

“Fiindcă am trăit ca un tânăr, mor ca un bătrân”, remarcă într-un final un Isidoro tot mai conștient de faptul ca “atunci când ești bătrân totul e trist și ridicol: chiar și teama de moarte.” Jurnal din “Războiul porcului” e probabil cel mai bun și sincer jurnal al bătrâneții care a fost scris până acum și care aduce în atenție întrebări care nu par a-și fi găsit încă răspuns într-o lume tot mai diformă.

Jurnal din “Războiul porcului”, Adolfo Bioy Casares, Editura Curtea Veche, Colecția Byblos, București, 2009, treducere din limba spaniolă și note de Mariana Vartic, Volum apărut cu sprijinul SUR – Program de Susținere a Traducerilor inițiat de Ministerul Afacerilor Externe, Comerțului Internațional și Cultelor al Republicii Argentina

Volumul poate fi aciziționat direct de pe site-ul editurii Curtea Veche, sau de pe platformele elefant, cartepedia sau libris.

*Acest articol conține linkuri de marketing afiliat.

, , , , , ,

Lasa un gand:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: