In Din mansarda

ÎNTRE CHIN ȘI AMIN – un film de Toma Enache. Gânduri adunate

O mamă este surprinsă lovindu-și capul de tocul ușii temniței, ceea ce-l determină pe unul dintre gardieni să o întrebe dacă a fost ranită.

“Nu, nimic nu mă mai poate răni acum.”

Fiul său de 8 ani care i-a fost smuls din brațe și reeducat în spiritul republicii își acuzase mama de incest. Dat în grija unui cizmar bețiv, temnicier al închisorii, copilul fusese învățat să-și înjure familia, aristocrația și să-L hulească pe Dumnezeu, sub constanta amenințare a ghilotinei. Mărturia lui, rostită în fața mamei sale, ultima regină a Franței, avea să o condamne pe aceasta la moarte. Regimul Terorii în Franța era doar la început iar micul Delfin, blajinul rege Ludovic al XVI-lea și Maria Antoaneta fuseseră doar primele victime. Libertatea, Egalitatea, Fraternitate nu erau pentru oricine.

La 150 de ani de la ororile Revoluției Franceze, și la doar câțiva ani de la eliberarea supraviețuitorilor din lagărele de exterminare nazistă, în România, într-un final, stat aliat al câștigătorilor celui de al Doilea Război Mondial, se puneau bazele celui mai terifiant experiment care viza reforma penitenciară. Spre deosebire de soluția finală a naziștilor, experimentul care începea în pentenciarul Pitești urmărea genocidul sufletelor, prin metode de o brutalitate revoluționară, nemaiîntâlnite în istoria omenirii. Ceea ce s-a întâmplat între zidurile de la Pitești nu fusese imaginat nici de cei mai mari scriitori de distopii. Procesul de reeducare desfășurat la Pitești părea cel mult un coșmar, un vis urât care nu trebuie crezut, ci dat uitării pentru a nu deranja.

Spre deosebire de evreii supraviețuitori ai Holocaustului care nu au pemis lumii să uite ororile la care i-au condamnat, preferând să își zgârie cele mai adânci cicatrici doar în speranța că o memorie vie a celor întâmplate nu va permite o recidivă, noi și alți condamnați prinși în închisoarea națiunilor am preferat să ne întoarcem fața de la aceste orori pentru mulți ani, de parcă ceea ce nu se dorește a fi amintit nu s-ar fi întâmplat. Pentru că ceea ce e cel mai înfricoșător în experimentul Pitești, deși ne e greu să acceptăm și nu vrem să recunoaștem, e faptul că românii au devenit călăii altor români. Fratele a devenit călăul fratelui, elevul calăul profesorului drag și respectat, cel prea slab în credință călăul preotului.

Abia la 30 de ani de la Revoluție apare primul film artistic dedicat acestui subiect. Și poate că în ciuda mărturiilor supraviețuitorilor care timid au văzut lumina tiparului în anii de după revoluție și al devotamentului Luciei Hossu-Longin față de seria de documentare Memorialul Durerii, nici acum nu am fi avut acest film dacă în realizarea lui nu s-ar fi implicat aromânul Toma Enache. Căci nu de puține ori, șansa memoriei se află în comunitățile mici și închegate. Sau poate că nu întâmplător a fost nevoie să treacă 3 decenii, până ca un regizor să găsească curajul și tăria emoțională necesară pentru a prezenta acest subiect sub forma unui film artistic. Acest 3, treiul asociat de creștini Sfintei Treimi pare a fi responsabil de mai multe premiere cinematografice în acest an, menite a aduce în prim-plan viața unor oameni cu principii de neclintit. După “Între chin și amin” urmează premiera filmelor  “Cardinalul” și “Maria, Regina României”.

Dar cum să cuprinzi toată oroarea și speranța într-un singur film? Cum să cuprinzi poveștile celor între 1000 și 5000 de persoane care au fost victimele reeducării prin tortură de la Pitești? Personalitatea trebuia anihiliată până la obediență absolută. Partidul comunist trebuia să devină unicul Dumnezeu, familia, totul. După anihilarea conștiinței prin tortură, victima devenea călăul celor care încă mai aveau resurse interioare să reziste. Nu am să enumăr acum metodele de tortură folosite în experimentul Pitești, nici nu am să vă fac un sinopsis al filmului.

Am să vă spun însă că regizorul Toma Enache se joacă cu polii opuși, cu contraste, mituri și simboluri. Infinitului mării i se opune închisoarea Pitești. Câmpul de maci prevestește somnul de moarte, sângele. Moartea fizică pare o binecuvântare. Adevărata bătălie se dă pentru păstrarea sufletului. Medicamentul e dragostea, familia, Dumnezeu. Muzica e viață pentru cel cu har și frustrare pentru brută. E salvare pentru cel care o cunoaște. Însă în mâinile celui care o bruschează aduce moarte. Contrabasul pare o sfidare a sistemului, doar prin numele pe care îl poartă. Fratele e familie și călău. Cain și Abel într-o nouă înfruntare. Soarelui i se opune întunericul, nisipului cald i se opune zăpada care promite pierderea amorțită într-o mare de alb. Lumea, valorile sunt răsturnate pentru personajul principal în momentele în care în suflet i se strecoară îndoiala. Memoria e în Oda lui Dumnezeu, scrisă în mintea celui care se agață de notele de pe un portativ imaginar pentru a nu se pierde și pentru a se salva. Tase Caraman este personajul fictiv care cuprinde poveștile adevărate ale tuturor celor care s-au găsit între cer și pamânt.

Sigur, despre valoarea artistică a filmului pot exista păreri diferite. Am avut și noi, în familie, discuții destul de aprinse. Din multe puncte de vedere ecranizarea romanului omonim al lui Marin Preda din 1993, “Cel mai iubit dintre pamânteni”, regizat de Șerban Marinescu pare mai înfricoșător, deși regizorul nu a recurs la scene de violență explicită. Toma Enache s-a dovedit însă bine înfipt în realitate. O realitate care nu mai cunoaște arta subtilității, a aluziilor fine. Curios într-un fel, cum fix în epoca în care avem acces la atât de multe surse de informații, puțini mai sunt cei capabili a înțelege informația. Am avut în sală un tânăr care nu a înțeles rostul cadrelor răsturnate din secvențele retrospective!

Din punctul meu de vedere, Toma Enache a reușit ce și-a propus: să îi facă pe tineri, și nu numai, curioși să citească, să afle mai multe despre ceva ce pare de necrezut, despre „Fenomenul Pitești”. Să-i încurajeze să sape după adevăr. Să-i facă să se întrebe dacă asemenea orori se mai pot repeta sau nu. Filmul e suficient de grafic pentru ca și cei care nu au aflat până acum ce s-a întâmplat în penitenciarele din România conduse de securitate să înțeleagă dimensiunea violenței și a opresiunii. Să îi ajute să își facă o imagine despre modul în care a fost redusă la tăcere, măcelărită și îngropată elita țării, înlocuită mai apoi de indivizi, foarte mulți dintre ei, de nivelul gardienilor din penitenciare. Și nu doar elita țării, ci oricine reprezenta suspiciuni rezonabile de nesupunere totală față de partid.

Un demers regizoral nu doar ambițios, ci chiar curajos în aceste timpuri în care în România încă sunt onorați comuniștii și torționarii, în locul eroilor, după cum afirmă și regizorul. Despre generația Unirii, pierdută în închisorile comuniste se vorbește cu jumătate de gură. În plus, filmul se desprinde de tiparul corectitudinii politice, vorbind fără a se rușina de credință, Dumnezeu și familie.

“Să nu ne răzbunați, dar să nu ne uitați.” ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Mircea Vulcănescu. “Între chin și amin” e încercarea lui Toma Enache de a păstra vie memoria celor care au trecut prin ceea ce Alexandr Soljenitîn numea “cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane”. A deschis un drum și îi invită pe alții să îl continue. Există sute de filme despre Holocaust. De ce nu am avea și câteva sute despre penitenciarele de reeducare, închisorile pentru exterminarea elitelor politice şi intelectuale, lagărele de muncă sau deportările forțate?

Proiecția de gala a avut loc la Arad, la cinematograful Arta, luni 21 octombrie 2019, în prezența regizorului Toma Enache și a actorilor Kira Hagi, Ailioaiei Alin și Dragoș Stoica. Sala a fost plină, s-a stat și în picioare, s-a stat și pe jos. Din cauza interesului ridicat, o nouă proiecție va avea loc marți, 29 octombrie 2019. Producția este una independentă. Dacă doriți să sprijiniți și alte proiecte asemănătoare, “dar din dar se face film“.

Programul proiecțiilor în țară este următorul:

*Imagini preluate de pe fb.com | ÎNTRE CHIN ȘI AMIN

, , , , ,

Lasa un gand:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: