In Din biblioteca

Înțelepciunea lupilor – Iubește-ți familia!

Am citit “Înțelepciunea lupilor” de Elli H. Radinger, aproape pe nerăsuflate, tot drumul de la Arad spre Grecia, fapt ce a făcut ca drumul cu autocarul să fie mai mult decât suportabil, chiar plăcut. Ba mai mult, cartea asta m-a găsit chiar în momentul în care aveam cea mai mare nevoie de o lectură de acest gen; o gură de oxigen între volumele lui Yuval Noah Harari și recitirea unor distopii clasice și chiar înaintea referendumului pentru familie. Prin urmare, în aceste timpuri în care volume considerate a fi SF acum câteva decenii par a deveni realitate iar cea mai solidă cândva valoare și instituție a civilizației, familia, pare a se prăbuși, într-o lume care se găsește într-o totală derută ideologică și identitară, Elli H. Radinger ne invită să descoperim cheia supraviețuirii uneia dintre cele mai puțin înțelese, des vânate și prigonite făpturi de pe pământ, lupul.

Admirat și temut, lupul e legat de o veche și complexă simbolistică, încă de la începuturi, percepția oamenilor despre lup oscilând între bine și rău, lumină și întuneric, celest și pământean, supus și sălbatic, fertil și desfrânat. Lupul cel rău din Scufița roșie sau lupoaica lui Romulus și Remus? În orice caz, dacă lupul trece cu bine de Antichitate, nu la fel de ușor îi va fi să traverseze perioada Evului Mediu, obsedată de licantropie, bântuită de supersiții. De altfel, în această perioadă de aprigă luptă împotriva vrăjitoriei și magiei, lupul este vânat până aproape de extincție, în mai multe state din Europa. Acesta ar putea să fie unul dintre motivele pentru care există o fascinație cu mult mai mare în rândul femeilor pentru lupi, decât în rândul bărbaților. Femeile par să înțeleagă cu mai multă ușurință lupii; atât femeile cât și lupii fiind persecutați de-a lungul istoriei. Femeile le înțeleg nevoia de sălbăticie și lupta pentru supraviețuire; bărbații, în schimb, văd în lup un concurent, o amenințare la adresa virilității lor.

“Ce le fascinează pe femei la lupi? Partea sălbatică, neîmblânzită? Cu animalele, femeile au darul să facă un pas în spate, să observe și să aștepte în timp ce bărbații au tendința să se avânte, să controleze și să domine. De aceea mult mai mulți bărbați admiră urșii decât lupii.

Într-o discuție despre femei și lupi, Erik Zimen, marele specialist german în lupi, mi-a spus la un moment dat: “Atât lupul, cât și femeia sunt, la o primă vedere, oprimații istoriei. În realitate ei sunt însă de fapt cei puternici.”” (p. 64-65)

Însă legătura femeilor cu lupii se poate să fie una cu mult mai profundă. Elli H. Radinger este de părere că, foarte probabil, femeile au avut un rol important în domesticirea lupilor, fără de care nu am fi avut câini, și deci parteneri de vânătoare. Cum lupul a fost domesticit înaintea oilor, vitelor sau caprelor, iar supraviețuirea lor în primele luni, depindea mult de hrănirea cu lapte, e foarte probabil ca o femeie să fi luat într-o zi un pui de lup și să-i fi dat sân.

“Poate pentru că avea prea mult lapte sau poate pentru că i-a fost milă de puiul părăsit și neajutorat de lup pe care îl ținea în brațe. Fără să bănuiască a declanșat astfel o revoluție în istoria omenirii. Pentru că lupului i-au urmat animalele de producție, vânătorul s-a transformat în păstor. Istoria și-a schimbat cursul.

Poate că noi, femeile, ne mai amintim și astăzi într-o anumită măsură de rolul nostru deosebit în în evoluție și de aceea avem o legătură atât de strânsă cu lupii.” (p. 65)

Deci, știm acum că există posibilitatea ca între lupi și femei să fi existat o legătură cât se poate de intimă, cândva, în trecut. Știm și cum au făcut față istoriei, femeile. Cum s-au descurcat însă lupii?

“When the snows fall and the white winds blow, the lone wolf dies but the pack survives.” – ne spune George R.R. Martin

Prin urmare, asemănările dintre lupi și oameni sunt mult mai numeroase, decât ne-am fi imaginat poate inițial și după cum a spus-o atât de sugestiv, George R.R. Martin. Lupii sunt creaturi sociabile iar termenul de haită pare a fi mult prea rece pentru a oferi o descriere adecvată a legăturilor puternice care îi unesc; lupii supraviețuiesc datorită unor familii puternice, în care fiecare are un rol clar, calitățile individuale fiind folosite spre avantajul tuturor. Puii și bătrânii sunt extrem de importanți, o familie neputând supraviețui ușor fără ei; viitorul și trecutul sunt o resursă de preț pentru o familie de lupi. Viitorul, adică puii, sunt crescuți de toată lumea, părinți, frați mai mari, unchi, mătuși, verișori și bunici, cu toții contribuie la creșterea în armonie a celor mici. Asta nu înseamnă însă că sunt răsfățați; cei mici primesc suficientă libertate pentru a descoperi consecințele unor acțiuni. Bătrânii lupi sunt sursă de înțelepciune și experiență pentru lupii în putere și pentru pui. Bătrânii au văzut și trăit multe, și chiar dacă nu mai au vigoare, au viziune, știu să pună la punct noi și noi strategii de vânătoare, cunosc cel mai bine terenul. “Dacă n-ai un bătrân, cumpără-ți” spune o vorbă, pe care lupii o respectă cu sfințenie, căci o haită de lupi fără bătrâni are slabe șanse de supraviețuire. Și dacă e ușor să te bucuri de ghidușiile celor mici, aflați că lupilor nu li se pare o corvoadă nici grija pentru bătrâni sau răniți; aceștia nu sunt lăsați în urmă, nu sunt abandonați. Li se aduce de mâncare, li se îngrijesc rănile, căci “forţa lupului stă în haită, forţa haitei stă în lup” spunea Kipling; deci niciun membru nu e de prisos, din contră, cei pierduți, sunt plânși. Când un cuplu se înjumătățește, cel rămas îl jelește pe cel dus și ține o perioadă de doliu. Dar de multe ori mor de dor, și cu ei piere o întreagă dinastie. Lupii sunt fideli, de cele mai multe ori perechile conducătoare rămân împreună toată viața. În cuplu, sarcinile sunt împărțite, însă copiii sunt crescuți după cum spune mama și/sau femela alfa. De altfel, întreaga viață a familiei se învârte în jurul nevoilor femeii alfa. În cee ce îi privește pe masculi, interesant e faptul că lupul alfa nu e întotdeauna cel mai puternic, sau cel mai rapid. De altfel, acest termen, “alfa”, se folosește tot mai puțin în ultima vreme în studiile de specialitate. Termenul este tot mai des înlocuit cu “părinte” sau “conducător”. La fel ca în familiile nobile, multe femele conducătoare se trag dintr-un șir lung de conducători, învățând arta conducerii de la părinți. Lupii se pare că au înțeles foarte bine ce calități sunt necesare unui lider. Iar dacă situația este de așa natură încât supraviețuirea familiei depinde de conducerea temporară a unui alt membru al familiei, mai experimentat pa această nișă, sceptrul pueterii este predat fără mari regrete. Lupii știu să piardă. Dar tot eu știu să nu își abandoneze țelul. Și, surprinzător, poate, lupii sunt altruiști, arătând astfel

“forța unei familii de lupi: să te lupți pentru celălalt, fără să ții seama de propria viață.” (p. 101)

Comunicarea clară e foarte importantă pentru ei. Iar lupii vorbesc. Și până acum, cercetătorii au identificat mai multe dialecte! Cu toate acestea:

“Luptele pe viață și pe moarte sunt straniu de tăcute.” (p. 99)

“Poate că cei curajoși cuceresc lumea, dar cei tăcuți, lipsiți de îndrăzneală, supraviețuirsc.” (p. 26)

Dar limbajul verbal, nu e singurul mod în care lupii comunică. Și aici ne asemănăm, căci și pentru ei limbajul nonverbal e extrem de important. Privirea, mirosul, mușcatul, linsul – pot arăta o tensiune sau o împăcare. Nu în ultimul rând, lupii își fac cadouri. Lupii țin la ritualuri și tradiții. Lupii se joacă și învață prin joacă. Noi uneori părem să uităm importanța jocului împreună, în familie sau cu prietenii. Lupii au și prieteni “speciali”. Corbii, cu care fac excelentă echipă. Lupii hrănesc corbii, iar corbii le ascund urmele și le semnalizează pericolele. Apoi desigur, au și ei neînțeleșii și inadaptații lor – lupi cu chef de ducă și aventurieri, care vor să vadă lumea, lupi “don juani”, “cu inimă de amant, și nu de luptător” (p. 52) lupoaice independente care își găsesc mai greu jumătatea. Pe măsură ce citești cartea devine însă tot mai clar de ce am preferat să ținem alături de noi câini și nu maimuțe!

Deasemenea, interesant este faptul că există o reținere puternică în cazul lupilor în a-și ataca rudele.  Deși “niciun mamifer nu-și apără casa cu atâta patimă ca lupul” (p.100), litigiile teritoriale cu consecințe mortale apar în general între familii de lupi care nu se înrudesc, o dovadă în plus a faptului că niște “granițe bine delimitate nu oferă doar siguranță ci economisesc și energie, pentru că nimeni nu vrea să se certe constant cu vecinii. Într-o luptă după până la ultimele consecințe, toată lumea pierde.” (p.98)

Cei care urmăriți NatGeo probabil veți avea impresia că v-ați mai întâlnit cu unele dintre poveștile și personajele din aceast volum și cu siguranță nu vă înșelați. Elli H. Radinger, deși de origine germană, și-a petrecut mult mai mulți ani urmărind lupii din parcul Yellowstone, decât pe cei din Germania. De altfel, chiar autoarea pare a fi o She-Wolf, căci după o carieră în drept, se hotărăște să renunțe la tot și să se dedice lupilor de care s-a îndrăgostit iremediabil. Deci, în rândurile acestei cărți, veți găsi nu doar o poveste a lupilor, ci și povestea unei femei care i-a urmat în sălbăticie. Și, desigur, veți afla și detalii despre unde și cum puteți observa lupi, ce trebuie să faceți dacă vă întâlniți cu un lup, dificultățile cu care se ciocnesc lupii, impactul lor în ecosistem și ce putem face pentru a împărți în continuare lumea cu ei, căci

“animalele fac ce au făcut dintotdeauna: se adaptează – și cu toate acestea tot nu-și găsesc locul.” (p. 218)

Trebuie să reținem însă, că la fel ca și în cazul oamenilor care au petrecut prea mult timp în detenție, și “lupii crescuți în spații îngrădite se comportă altfel, mai degrabă atipic” (p. 48).

“Luptele serioase pentru poziții de conducere în interiorul unei familii sunt foarte rare la lupii care trăiesc în libertate – spre deosebire de cei din captivitate.”(p. 46)

După cum se întâmplă deseori în viață, lecțiile importante nu vin de la vreun guru celebru care ne spune cum să trăim, cum să aflăm cine suntem, ce să mâncăm etc, ci din locurile pe care nu mai știm să le privim, nu vin în cuvinte complicate, ci în gesturi simple pe care am uitat să le facem. Acum, când orice nu putem controla ne sperie, lecțiile pe care ni le oferă lupii sunt tot mai prețioase.

Înțelepciunea lupilor.
Cum gândesc, cum plănuiesc, cum au grijă unii de alții – lucruri uimitoare despre animalul care seamănă cel mai mult cu omul, de Elli H. Radinger, Editura Publica, Co-Lecția de Știință, 2018, traducere din limba germană de Paul Slayer Grigoriu 
Mulțumesc Editura Publica pentru volum.
Puteți comanda volumul direct de pe site-ul editurii Publica sau de pe platformele elefant, libris sau cartepedia.
*Acest articol conține linkuri de marketing afiliat.

Da, cartea are și numeroase imagini, multe dintre ele din arhiva personală a autoarei.

, , , ,

Lasa un gand:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: