Dragoste la prima vedere, asta a fost Praga! Am descoperit-o în fugă, într-o zi și jumătate. Praga e însă un loc căruia i se pot dedica cel puțin două săptămâni: pentru a-i descoperi muzeele, pentru a-i străbate străduțele, pentru a gusta berea în tihnă și a savura gulașul de Boemia la terasă. Cred că e minunată în mai-iunie când numeroasele grădini prind viață, melancolică în octombrie și de basm în lunile de iarnă cu zăpadă. N-am avut nici norocul ăsta, în puținul timp avut la dispoziție la sfârșit de noiembrie, ne-am bucurat că ploaia nu ne-a stricat plimbarea cu totul! Și totuși, cum vezi un oraș atât de ofertant în  doar câteva ore?! Te împaci cu gândul că nu vei avea cum să vezi tot ce îți dorești, ai grijă să îți iei în picioare cei mai comozi pantofi și o iei la pas…

În articol, o sugestie de traseu care poate fi realizat și într-o zi pentru cei cu puțin timp la dispoziție, scurtând din timpul petrecut la obiectivele propuse, însă recomandat a fi realizat într-o zi și jumătate. “Jumătatea” e la alegere, în funcție de program. Noi am ales seara, dimineața optând pentru o scurtă ieșire din oraș, la Karlovy Vary. La finalul articolului, câteva recomandări de lectură, cazare, restaurant, schimb valutar și alte informații utile și legate de buget.

Începeți de sus, de la mănăstirea Loreta, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Boemia, aflată chiar peste drum de Palatul Czernin, cel mai mare palat baroc din Praga.  A aparținut familiei contelui Ottokar Czernin (Černínové z Chudenic, una dintre cele mai vechi și puternice familii nobiliare din Regatul Boemiei), ambasadorul Austro-Ungariei la București în timpul Primului Război Mondial, artizanul Păcii de la Brest-Litovsk cu Rusia și al Păcii de la Buftea-București. Se spune că aici ar fi avut loc a treia defenestrare, atunci când fiul primului președinte al Cehoslovaciei, a suferit în 1948 o căzătură mortală de la etajul superior. Condițiile în care a murit – sinucidere sau crimă – sunt încă necunoscute. În prezent, palatul este sediul Ministerului Afacerilor Externe al Cehiei.

Palatul Czernin

Ansamblul care inițial găzduia o replică a Casei Sfintei Maria, găzduiește astăzi obiecte valoroase de cult. Dintre acestea, cel mai valoros este “Soarele Praghez”, o monstranță bătută cu 6222 de diamante. În comparație, de exemplu, cu tezaurul de la Monte Sant’Angelo, pe care l-am vizitat tot anul acesta, tezarul mi s-a părut destul de sărăcăcios, însă e important să nu uităm ca multe din bogățiile Pragăi au fost duse la Viena, capitala imperiului. Praga a plătit destul de scump “aroganța” de-a fi fost capitală imperială pentru o perioadă.

Soarele Praghez

Tot în piața Loreta se află și restaurantul Vikarka (Vicariatul), aflat într-o clădire care a funcționat și ca topitorie și atelier al unuia dintre alchimiștii de la curtea împăratului Rudolf al II-lea.

Vicariatul, în imagine, în dreapta.

Din piața Loreta se ajunge rapid în piața Hradcany (Cartierul Castelului). Înainte de a intra în Hrad (Castel) admirați palatele – Schwarzenberg, Toscan, Sternberg, Martinic – cândva reședințe importante ale celor apropiați puterii. Astăzi ele găzduiesc mai multe galerii de artă. Admirați coloana dedicată supraviețuitorilor și victimelor epidemiei de ciumă din secolul al XVIII-lea și statuia lui Tomas Garrigue Masaryk, primul președinte al Cehoslovaciei, de unde se deschide un spectaculos punct de belvedere. Poarta principală în prima curte este străjuită de sculpturi înfățișând Giganți în luptă. Sub acești giganți stau mereu de pază două gărzi. Poarta Matei asigură accesul spre a doua curte. Din oră în oră în fața acestor porți se desfășoară schimbarea gărzilor. Nu e la fel de spectaculoasă ca cea de la Palatul Buckingham, dar dacă ajungeți în castel în jurul orei 12:00 – singura care se desfășoară pe muzică de fanfară – e păcat să o ratați.

Palatul Toscan

Spectaculosul palat Schwarzenberg

Palatul Arhiepiscopal, în stânga și intrarea principală în Hrad.

Giganții în luptă

Situat în cel mai înalt punct de malul vestic al râului Vltava, Castelul din Praga a fost fondat în secolul al IX-lea ca reședință a regilor Boemiei. De atunci și până în prezent a suferit mai multe modificări radicale, fiind reconstruit complet după devastatorul incendiu din 1541. Prin urmare, în interiorul colosului monument UNESCO, considerat cea mai vastă incintă fortificată veche din lume și care ocupă o suprafață de aproape 70.000 m2, vă veți întâlni cu mai multe stiluri, de la romanic la gotic și de la renascentist la neoclasic, fiecare cap încoronat aducându-și aportul și transformând fortăreață inițială simplă din lemn, apărată de valuri din pământ, în reședință regală și pentru o perioadă capitală a Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. Din 1918 este reședință prezindențială a Republicii Cehe. Având în vedere că în Noul Palat Regal din interiorul Hradu-ului funcționează pe lângă birourile președintelui și cele ale guvernului, măsurile de siguranță la accesul în complex au fost mult sporite în ultimii ani. Pregătiți-vă pentru un control ca la aeroport, doar că totul se desfășoară afară și prin urmare nu e foarte distractiv dacă te prinde ploaia la intrarea în Hrad și mai ai și “norocul” să îți piuie ceva și să fii nevoit să te dezbraci pe repede-înainte, că e ditamai coada în spatele tău, acesta fiind primul loc spre care se îndreaptă mai toți vizitatorii când ajung în capitala Cehiei. Cel mai cunoscut simbol din Praga, impresionant și ziua dar și noaptea, când este generos iluminat, Hradu-ul este vizibil din aproape toate colțurile orașului. Un adevărat oraș în oraș, pentru vizitarea lui în întregime se recomandă cel puțin două zile. De altfel, din acest motiv, și biletele sunt valabile două zile. Principalele puncte de atracție sunt Catedrala Sfântul Vitus, Vechiul Palat Regal, Galeria Castelului care cuprinde parte din colecțiile de artă ale lui Rudolf al II-lea, Bazilica Sfântul Gheorghe și Ulița de Aur. În timpul verii însă nu trebuie ratate grădinile și fântânile.

După ce treceți de controlul de securitate ajungeți în a doua curte a Castelului în al cărei centru se află o fântână barocă. Aici se găsește Galeria Castelului și Sala Spaniolă al cărei nume se datorează cailor de rasă spaniolă crescuți în Grajdurile Imperiale din imediata apropiere, punctul de informare turistică și Capela Sfintei Cruci care găzduiește mai multe comori naționale.

Un pasaj îngust duce către a treia curte din Hrad, unde chiar în inima incintei se află Catedrala Sfântul Vitus. Lucrările au început în 1344, în timpul domniei regelui Carol al IV-lea, pe locul unei capele construite în secolul X de Vaclav I, ducele Boemiei, în stilul bisericilor din Franța. Războiale husite vor întârzia lucrările, iar catedrala va fi finalizată după șase secole, abia în 1929.

“Când în acea seară de noeimbrie 1378, împăratul și regele Carol al IV-lea zăcea pe patul de moarte în palatul lui, Castelul din Praga și întregul oraș era cufundat în tăcere și jale. Deodată tăcerea a fost ruptă de dăngătul clopotelor din toate turnurile din Praga, iar din Turnul Catedralei Sf. Vit s-a auzit sunetul vestitor de moarte. În acea clipă, regele își dăduse ultima suflare. Clopotarul de la Catedrala Sf. Vit înmărmuri auzind dăngătul clopotului care vestea moartea, fiindcă legătura cu cheile de la Turn se afla în buzunarul lui. Cu sufletul la gură descuie ușa, urcă în goană treptele și văzu cum clopotul bătea singur, fără să fie tras de mână de om, iar celelalte clopote îi țineau isonul. În același fel au sunat clopotele din toate turnurile Pragăi. Se spune că Praga însăși își lua rămas-bun de la un împărat care săvârșise atâtea fapte bune.” – Cum au bătut clopotele pentru Carol al IV-lea, 77 de legende pragheze, Alena Ježková, Editura Curtea Veche, 2013

Latura vestică a Catedralei Sfântul Vitus

Monumentala construcție gotică copleșește prin dimensiune și prinfrumusețea vitraliilor, dintre care cele mai admirate sunt cele realizate de Alfons Mucha. Sarcofagul sfântului Ioan Nepomuk realizat de Joseph Emanuel Fischer von Erlach din 16,5 tone de argint scos din minele de la Kutna Hora, situat lângă Altarul principal, atrage și el privirile tuturor. Aproape de portalul sudic se află află capela Sfântului Venceslau (în cehă, Václav), patronul spiritual al Boemiei. Deasupra acestei capele se află o cameră care adăpostește bijuteriile coroanei. Este nevoie de șapte chei diferite pentru a deschide ușa, aflate în custodia a șapte oficiali. Bijuteriile sunt expuse doar la ocazii speciale. Tot pe lângă capelă se ajunge la cripta care adăpostește osemintele lui Carol al IV-lea și ale familiei sale, precum și ale împăratului Rudolf al II-lea. Oratoriul regal din care asista la slujbe familia regală este legat de Vechiul Palat printr-o galerie împodobită cu blazoanele tuturor țărilor stăpânite de Vladislav al II-lea. Turnul sudic oferă o frumoasă panoramă asupra orașului. În Catedrală se află și cel mai mare clopot din țară, numit Sigismund; cântărind 16 tone, este tras numai la marile sărbători cu ajutorul a patru persoane. Pe latura sudică, în exterior, deasupra Porții de Aur, se află un strălucitor mozaic înfățișând Judecata de Apoi, realizat în secolul al XIV-lea de către artiști venețieni.

Vitraliu de Alfons Mucha

Sarcofagul sfântului Ioan Nepomuk

Capela Sfântului Venceslau

Tot în a treia curte, cu fața spre latura de sud a catedralei, se află și balconul oficial al Palatului de unde președintele Cehiei are o vedere spectaculoasă. Și tot de aici se intră și în interiorul Vechiului Palat, din care însă doar câteva camere sunt deschise vizitatorilor. Amenajarea e destul de sărăcăcioasă, dar locul compensează prin încărcătura istorică. Practic se pot vizita marea sală, sala blazoanelor, sala de audiențe (sala tronului) și celebra încăpere a defenestrării, locul din care a izbucnit sângerosul Război de Treizeci de Ani, care avea să implice și Transilvania de partea Boemiei. Revenind la încăperile deschise vizitatorilor din cea mai veche parte a complexului, trebuie spus că cele câteva săli în stil gotic care au supraviețuit în spatele fațadei de secol al XVIII-lea sunt absolut spectaculoase, în special sala Vladislav (sala mare). Construită în 1490 la inițiativa lui Vladislav Iagello, această sală a fost folosită pentru banchete, încoronări și… turniruri! La extinderea pe care a suferit-o în 1502 a fost cea mai mare sală fără stâlpi de susținere din lume. Acoperișul ei, susținut de bolte, este una dintre mândriile Pragăi. Cavalerii obișnuiau să pătrundă în această sală călare pe o scară, folosită astăzi de turiștii care vizitează palatul, pentru a participa la competițiile ecvestre. De altfel, cei doi guvernatori, miniștri catolici imperiali și secretarul lor au supraviețuit defenestrării, căzând pe un morman de bălegar strâns din Sala Vladislav după un turnir.

Sala Vladislav

Încăperea defenestrării

Celebra fereastră de la care a pornit unul dintre cele mai sângeroase războaie religioase din Europa.

Trecând pe sub arcul care făce legătura dintre Vechiul Palat și catedrala Sfântul Vitus, ajungem în spatele acesteia, în piața în care se află Bazilica Sfântul Gheorghe, cea mai veche clădire religoasă din Praga și loc de odihnă al primei martire a Boemiei, ducesa Ludmila (Sfânta Ludmila),  bunica lui VenceslauI cel Bun, duce al Boemiei. Din nou, ca în cazul Vechiului Palat, fațada barocă din secolul al XVII-lea poate induce în eroare vizitatorul, care abia în spatele ei va descoperi cea mai bine păstrată biserică în stil romanic din Praga.

Exteriorul Marii Săli – văzut din spate

Prin spatele bazilicii ne îndreptăm spre celebra Uliță a Alchimiștilor, Ulița de Aur sau Aleea Aurarilor, situată între Turnul Alb și Turnul Daliborka, în colțul nord-estic al complexului. Formată din 16 case colorate, construite la sfârșitul secolului al XV-lea din lemn, piatră și lut pentru a servi ca locuință servitorilor și gărzilor, ulița ceva mai lungă decât un autobuz cu burduf, avea să devină faimoasă abia după ce câțiva aurari și alchimiști s-au stabilit aici pentru a evita plata taxelor în secolul al XVII-lea.

M-aș muta oricând pe Ulița de Aur la numărul 19. La numărul 22 a locuit pentru o perioada Kafka, lăsându-se probabil inspirat de acest loc pentru romanul său “Castelul”. Încă de la începutul secolului XX, proprietarii căsuțelor au înțeles potențialul turistic al acestora și și-au amenajat locuințele astfel încât să le poată deschide ușa vizitatorilor în schimbul unor sume modice. Din 1953, toate căsuțele au fost cumpărate de stat și transformate într-un adevărat reper turistic. Căsuțele sunt minuscule, la parter o cameră mică, o cameră de baie (WC), o cămară, apoi pivniță și mansardă sau pod. E un loc plin de drăgălășenie care m-a dus cu gândul la Alberobello. În vechea galerie a arcașilor din spatele căsuțelor funcționează o expoziție de armuri și arme medievale.

Fereastra căsuței în care a locuit pentru scurt timp Kafka.

Pe vechile scări ale castelului, care încep de lângă Turnul Negru începem coborărea spre Mala Strana. Admirăm mansardele din Praga și ne îndreptăm spre emblematicul pod Carol care face legătura între Mala Strana (Cartierul Mic) și Stare Mesto (Orașul Vechi). Vizităm înainte de a trece Vltava, Biserica Sfântul Nicolae, domul verde inconfundabil, probabil cea mai frumoasă biserică barocă din Praga și pășim mai apoi pe strada Nerudova, numită astfel în cinstea jurnalistului si scriitorului ceh Jan Neruda, care s-a născut în Mala Strana și a zugrăvit deseori atmosfera pitorească a acestui loc aflat pe traseul Drumului Regal, în scrierile sale.

“Ani întregi plăcerea mea a fost să consemnez tot ce am auzit despre fiecare și să-mi aranjez materialul în ordine strict alfabetică. Veniți odată să vă arăt tot registrul oamenilor din Malá Strana. Când m-a cuprins apoi ciuda pe omenire, am scos teanc după teanc și am scris anonime. Le venea să înnebunească atunci când citeau despre ei atâtea lucruri spuse de un om necunoscut. Nimănui nu i-a trecut prin minte c-aș fi fost eu – nimănui! Dumneavoastră pot sa vă spun. De altfel, vreau să părăsesc ocupația aceasta. Vreau să mai trimit o singură scrisoare anonimă.” –  Povestiri din Malá Strana, Jan Neruda, Editura Curtea Veche, 2015, programul CARTEA CEHĂ



“Karel începu să înfăptuiască a treia mare lucrare, podul de piatră. (Piatra de temelie a fost așezată în partea dinspre Orașul Vechi, în anul 1357.)
Acesta a supraviețuit veacurilor, și slava ca și umilința poporului nostru au pășit peste el. De la zidirea lui, multe s-au schimbat și s-au prefăcut în țara cehă, vrajbe și lupte au dezbinat și au zădărit poporul acesta care era de același sânge și vorbea același grai. Numai podul a rămas drag tuturora, în toate veacurile, sub toate urgiile, iar timpurile de vitregie și de slăbiciune el le-a înfruntat, neclintit și vajnic, pomenire a vremurilor mai bune și a slavei din care a purces, și era o alinare, o îmbărbătare pentru cei slabi. Dintre toate podurile, podul Karel este cel mai trainic, după cum se spune, deoarece la zidirea lui varul a fost stins cu ouă. De câte kope de ouă (kopa cuprindea un număr de 60 de ouă) a fost nevoie pentru arcadele sale uriașe, șaisprezece la număr, pentru atâția stâlpi, pentru asemenea zidărie nemaipomenită!
La Praga nu se puteau aduna atâtea ouă și nici în împrejurimi nu se găseau câte trebuia. De aceea, Karel al IV-lea porunci tuturor orașelor din Cehia ca fiecare să trimită un anumit număr de kope de ouă pentru zidirea podului din Praga. Și ele le trimiseră; căruță după căruță venea încărcată cu ouă și pretutindeni zidarii le descărcau, le spărgeau și le amestecau cu varul.” – Vechi povestiri cehe, A. Jirasek, Editura Tineretului, 1955

Dacă în Mala Strana, locuințele de distingeau prin blazoanele medievale de pe fațade, în Orașul Vechi distingem mai ușor cele două numere ale clădirilor. La Praga, locuințele au două numere; numărul cadastral este atribuit încă din perioada medievală în ordinea construirii imobilului și este alb pe fond roșu; numerotarea modernă cu alb pe fond albastru cu numere cu soț pe o parte a străzii și fără soț pe cealaltă a fost introdusă în secolul al XIX-lea.

Ne continuăm plimbarea spre Piața Veche a orașului, unde Vechea Primărie și faimosul ceas astronomic atrag zilnic o mulțime de turiști.

“Vestea despre orologiul din Praga zbură prin toate ținuturile coroanei cehe, dar și mai departe peste hotare, în țări străine. Oricine venea la Praga, se ducea numaidecât să vadă orologiul și oamenii aceștia răspândeau apoi faima în toate unghiurile lumii.
Începură să sosească trimiși din diverite orașe, din țară și de peste hotare, ca să-l roage pe meșterul Hanus să construiască și pentru ei astfel de orologii. Atuncea primarul și consilierii comunali din Orașul Vechi fură cuprinși de spaimă. Nu-i răbda inima ca fala aceasta să fie hărăzită și altcuiva; numai Praga trebuia să aibă o lucrare atât de măiastră, iar orologiul ei să fie unic în lume.” Vechi povestiri cehe, A. Jirasek, Editura Tineretului, 1955

Și astfel plănuiră de îl orbiră pe meșterul Hanus.

Primăria Orașului Vechi din Casa Kříž, cumpărată în 1360, are o superbă fereastră renascentistă, deasupra căreia iese în evidență inscripția aurită “Praga, caput regni” (Praga, capitala regatului).

Biserica Sfânta Maria din Tyn

Clădirea, proiectată în 1897 pentru editura Storch este îmbrăcată în picturi stil Art Nouveau după schițele lui Mikolas Ales și îl înfățisează pe Sf. Vaclav, ocrotitorul Boemiei alături de Cei Trei Magi.

Biserica Sfântul Nicolae din Piața Orașului Vechi și Memorialul lui Jan Hus.

Clădirea Ministerului Dezvoltării Regionale din Cehia

În trecut Piața Orașului Vechi era locul tradițional al execuțiilor publice. În 1473, 56 de soldați husiți au pierit aici. În 1621, cei 27 de lideri ai revoltei din 1618 au fost executați aici din ordinul împăratului Ferdinand al II-lea. Astăzi, Piața găzduiește principalul târg de Crăciun din oraș și locul vuiește de voie bună, clinchet de pahare și râsete.

Nu ratați magazinele de lux unde puteți admira celebrul cristal și porțelan de Boemia. Faceți o binemeritată pauză de masă și de bere. Încercați un gulaș de Boemia și încărcați-vă bateriile pentru a face cunoștință și cu Praga pe timp de noapte.

Noaptea, în special printre luminile de Crăciun, orașul pare încărcat de magie. Ciudat e că deși e mare aglomerație, nu e apăsătoare. În plus, ai și un sentiment de siguranță. Și la Bratislava, și la Praga, am văzut destul de mulți militari înarmați în zona târgurilor de Crăciun. Discreți, dar prezenți.