In Din biblioteca, Din gradina, Din lumea celor care nu cuvanta

Cum să prinzi o cârtiță și să te regăsești în natură

Parțial volum autobiografic și de memorii, parțial volum de popularizare a științelor naturii, parțial volum de cronică socială și culturală, volumul lui Marc Hamer, Cum să prinzi o cârtiță. Și să te regăsești în natură, recent apărut în colecția Narator a Editurii Publica e totuși mai mult decât o nonficțiune creativă și, prin urmare, greu de încadrat într-un singur curent, specie sau gen literar.

Am mai fost aici: cârtițele se întorc mereu și eu vin după ele. E teritoriul lor, nu vor dispărea niciodată de aici. Vânătorii pot doar să controleze populația. Voința de supraviețuire a naturii e mult prea feroce pentru niște oameni înarmați doar cu capcane. Pentru a distruge complet o specie, e nevoie de chimie. (p. 55)

Marc Hamer s-a născut în nordul Angliei dar viața l-a purtat în Țara Galilor. Rămas orfan de mamă și nedorit de tată își petrece parte din adolescență pe drumuri, fără casă, căutând să stea departe de oameni. Doarme în păduri și prin lanuri, la poalele copacilor sau ascuns de garduri vii. Fiind prea înalt pentru a lucra în mină, lucrează la o companie feroviară. Nevoia sa conștientă sau nu de a găsi o cale de a se exprima îl determină să își reia studiile în domeniul artelor frumoase. Lucrează mai apoi în galerii de artă, în marketing și design grafic, devine redactor la o revistă și predă scriere creativă într-o închisoare. Devine grădinar și, din necesitate, și vânător de cârtițe. Într-un final, abandonează vânătoarea.

Am văzut prima oară cârtițe, anul trecut, în parcul dendrologic de la Macea. Desigur, erau moarte, dar m-a surprins blănița lor catifelată și mutrița drăgălașă. Mark Hamer este, sau mai bine spus, a fost, unul dintre cei 300 de vânători tradiționali de cârtițe acreditați în Regatul Unit, o meserie care datează din cele mai vechi timpuri ale Imperiului Roman. Volumul lui Marc Hamer nu ridică în slăvi meseria de vânător de cârtițe, chiar dacă își prezintă respectul pentru această îndeletnicire greu înțeleasă de mulți, dar nici nu o condamnă. Nu este nici un volum care să militeze pentru protejarea cârtițelor, deși sfatul personal al autorului, în încheiere, este să nu le mai vânăm și să învățăm să conviețuim cu ele. Cu siguranță nu este nici un manual care să te învețe cum să prinzi cârtițe, dar este o lecție despre viața acestor mici făpturi. Nu este un manual despre cum putem avea grădini și gazon perfecte, căci “o grădină impecabilă e un loc steril”. Nu este o lectură motivațională; Marc Hamer nu este omul care să vă spună cum să vă trăiți viața. Și atunci? Despre ce este acest volum, parte proză, parte poezie, cu accente mistice și cu ilustrații sensibile în negru și alb? Ce ne pot învăța cârtițele, Talpa europaea, aceste viețuitoare puțin sociabile și misterioase, ghemotoace de blană catifelată cărora în trecut li se atribuiau puteri magice, făpturi extrem de violente și cu o forță de neimaginat având în vedere dimensiunile lor de nici 20 cm, și care trăiesc în întuneric, oarbe în tunelurile lor?

În cursa noastră nebună pentru echilibru, perfecțiune și fericire, ne pierdem de fapt viziunea despre ceea ce ne-am dori cu adevărat, pentru că nu vedem decât ceea ce nu ne dorim. Desigur, cei mai mulți dintre noi, nu ar dori să devină vânători de cârtiță și totuși, pentru a ajunge la gazonul perfect care avem impresia că ne aduce o imensă fericire, în unele cazuri, s-ar putea să fim nevoiți să ucidem, fără însă a ne asuma crima. Viața la țară, idilică în aparență, presupune, după cum subliniază și autorul, și violență și crimă. La fel, în nevoia de a avea cât mai mult timp, optăm pentru mașinile de tuns iarba care “măcelăresc totul în cale”. Grădinarul Marc Hamer s-a învățat să folosească coasa deoarece “nu face zgomot și nu poluează, dar și pentru că le oferă vietăților o șansă să scape cu viață.” În plus, e un mod de conectare cu lucruri mai vechi decât noi și pline de povești.

E un proces uman, cu instrumente simple, naturale și oneste. Am crescut și am îmbătrânit cu uneltele acestea: sunt făcute manual, din lemn, oțel și piatră; și ele au îmbătrânit cu mine și mi-au modelat mâinile. Relația mea cu uneltele este următoarea: simt că orice obiect din lume pe care-l ating mă atinge înapoi.

Tradițional, cel care cosește lasă un petic de iarbă necosită în mijlocul câmpului, să aibă unde să se ascundă “John Barleycorn”, spiritul recoltei. La urmă o face snop, o leagă, o taie cu cuțitul sau cu secera și o duce acasă. Continuu și eu tradiția asta și aduc mereu acasă buchețele de flori de câmp uscate. (p.27)

Și cum un om care încearcă să ferească gângăniile sau broaștele ascunse în pajiște ajunge totuși să vâneze cârtițe, vă veți gândi. Din necesitate, dar și din respect și înțelegere a naturii. Vânătoarea de cârtițe e o ocupație tradițională, la fel ca și construitul gardurilor din piatră care străbat pajiștile engleze, și care i-a oferit autorului o viață bună învățându-l tot ce avea de învățat. Există însă o mare diferență între meșteșugul vânătorii, ne spune autorul, și știința chimică a uciderii în masă, motiv pentru care din momentul în care a devenit vânător de cârtițe a căutat să își cunoască cât mai bine prada, pentru a-i provoca cât mai puțină suferință, căci “uciderea unei vietăți nu trebuie să fie nici ieftină, nici lentă”.

În sezonul de împerechere se întâmplă uneori să scot din pământ o capcană cu o pradă dublă. De fiecare dată, cârtițele sunt prinse față în față, cu boturile la doi centimetri depărtare, într-un sărut ce nu a mai avut loc. Două cârtițe care împărțeau un singur tunel, probabil în căutarea unei perechi. (p. 153)

Dar nu acești Romeo și Juliete ai subteranului sunt cei care îl vor determina pe Marc Hamer să renunțe la vânătoare. Și poate că nici măcar bătrânețea pe care începe să o resimtă ci, cred eu, faptul că și-a încălcat involuntar promisiunea. Pentru una dintre cârtițe, capcana scumpă nu a funcționat rapid și curat, aducând sfârșitul în subteran. Stoparea definitivă a chinurilor micii vietăți a trebuit făcută la suprafață, în lumina zilei.

Cum să prinzi o cârtiță. Și să te regăsești în natură este în primul rând povestea unui om care a fost la rândul său cârtiță și care a colaborat și a încercat să aducă puțină alinare altor oameni-cârtiță. Metaforă nu doar a vieții lui Marc, ci și a vieții fiecăruia dintre noi, cârtița reprezintă practic acea parte din noi care caută întunericul și în timp ce sapă în el, căutând refugiu și solitudine, ridică un morman de gunoi la suprafață, un morman cu care nu știm ce să facem. E acea parte din noi – mică, oarbă și speriată -, dar care cu vârsta învață să audă răsăritul soarelui fără a se mai teme. Povestea pare a fi un puzzle care se încheagă din bucățile de ceramică culese din mușuroaiele cârtițelor, nu pentru a încerca refacerea a ceva trecut, ci pentru a face ceva nou din cicatricile inevitabile. Un volum mic, despre marile lupte care macină societățile moderne, în căutarea unei armonii între natură, tehnologie și domnia oamenilor.

vânătorul ăsta singur și înfrigurat

are nevoie de un foc de lemne o casa liniștită

un păhărel cu Peggy lângă foc

ca să-și încheie ziua cum se cuvine

brațul ăsta tatuat îmbătrânit păros și oțelit

mare are un singur lucru de făcut azi

să mângâie pielea moale și încrețită de pe gâtul ei

încovrigați sub pături groase

mai mult crustacee decât oameni

în cuibul nostru catifelat

rămân tăcut

geamurile deschise și perdelele trase

ca să auzim bufnița și vulpea în noapte

și să ne trezim gâdilați de șuvițele roșiatice ale răsăritului (p. 177)

În orice caz, după ce citești volumul grădinarului Marc Hamer realizezi, din nou, că pentru un popor care se laudă a fi frate cu natura, râul, ramul suntem destul de săraci la capitolul literaturii dedicate istoriei naturale. Mai mult, deceniile de comunism și colectivizare a agriculturii ne-au sărăcit de fermieri capabili să își expună creativ experiența și povestea vieții lor de fermieri. Țară cu o lungă tradiție în oierit, nu avem încă un James Rebanks care să ne povestească despre viața sa de păstor și despre diferențele între problemele cu care bunicul sau tătăl său, tot păstori, s-au lovit în trecut și problemele cu care se confruntă generațiile noi de fermieri mici și mijlocii în domeniul creșterii oilor. Pe de altă parte, acest trend de căutare al fericirii care nu de puține ori ajunge la un nivel care frizează absurdul, ne ține la distanță de orice ar putea să ne streseze sau întristeze. Or viața la fermă și însuși ciclurile naturii de care este guvernată par a fi ceva mult prea greu de suportat pentru omul modern și sensibil. Nu e de mirare că în această lume, lecturi precum “Puiul” de Ioan Alexandru Brătescu-Voinești sau povestirile “Din lumea celor care nu cuvântă” de Emil Gârleanu ajung să nu mai fie recomandate copiilor deși ele ajută nu doar la consolidarea unor cunoştinţe despre natură și la aflarea unor lucruri interesante despre lumea minunată a vieţuitoarelor mărunte, mici și mari, ci și la formarea unor convingeri și atitudini corespunzătoare față de mediul înconjurător. Refuzând să acceptăm ciclicitatea naturii, nu mai avem respectul necesar pentru moarte, o etapă până la urmă firească. Neacceptând firescul, nici nu e de mirare că suntem mereu nefericiți.

o fortăreață antică pe deal și ziduri de care se freacă

oile

unde vechii celți își pictau pielea

unde se învârt ciorile sub privirile vitelor care pasc

domol

e posibil ca ăsta să fie ultimul meu deceniu de viață pe

acest pământ

de atracția sfârșitului nu scapă nimeni

îi urmez fără frică chemarea

fericit, pregătit să merg acasă. (p. 171)

Cum să prinzi o cârtiță. Și să te regăsești în natură, de Marc Hamer, Editura Publica, Colecția Narator, 2019, traducere din limba engleză de Florin Tudose, ilustrații de Joe McLaren
Mulțumesc Editura Publica pentru exemplarul oferit.
Puteți comanda volumul direct de pe site-ul editurii Publica sau de pe platformele elefant, libris sau cartepedia.
Pe Mark Hamer îl puteți urmări pe twitter și instagram.
*Acest articol conține linkuri de marketing afiliat.

, , , , ,

Lasa un gand:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: