In Am fost aici, Din biblioteca, Din calatorii, Din mansarda

Ce am învățat despre comerțul cu sare și Cetatea Șoimoș din volumul “Cetăți, castele și alte fortificații din România – de la începuturi până spre anul 1540” de Radu Oltean

Cam de doi ani am, în bibliotecă, volumul “Cetăți, castele și alte fortificații din România – de la începuturi până spre anul 1540”, bogat ilustrat de Radu Oltean. L-am răsfoit deseori, însă nu l-am citit cu atenție. Fiindu-mi greu să mă despart de atmosfera din seria “Ultimul Regat” de Bernard Cornwell și fiind curioasă să aflu mai mai multe despre fortificațiile din țara noastră, din aceeași perioadă, secolele IX-X, am citit volumul scris și ilustrat de Radu Oltean cu multă plăcere, completându-mi cu această ocazie și informațiile pe care am sperat să le găsesc în “Salt. A World History”, de Mark Kurlanski, dar nu le-am găsit.

În timpurile în care Uhtred de Bebbamburg, eroul lui Bernard Cornwell, lupta de partea lui Alfred cel Mare și pentru visul acestuia de a uni regatele saxone și angle sub un singur regat numit Englaland, capabil să pună astfel capăt invaziei daneze și atacurilor vikingilor, țara ducelui român Gelou a fost cucerită de maghiari, după ce mai înainte cuceriseră teritoriile din Câmpia de Vest, intrând în Transilvania prin Porțile Meseșului și cucerind într-o primă fază Terra Ultrasilvana. Gelou, primul voievod atestat al Transilvaniei, a pierit în una dintre bătălii iar pe teritoriul său, cuceritorii au fost interesați în primul rând de controlul minelor de sare, inexistente în câmpiile vestice. Valea Mureșului a reprezentat și calea ulterioară de pătrundere a maghiarilor în Transilvania, spre cetatea Alba. Citind volumul lui Mark Kurlanski înțelesesem oarecum că, din cele mai vechi timpuri, sarea era o marfă mult mai căutată decât aurul, dar nu găsisem referințe despre Transilvania în volumul lui. Utilă oamenilor în alimentație, mai ales datorită capacității sale de conservare a alimentelor perisabile precum brânza sau carnea, sarea era esențială și pentru creșterea animalelor, cu atât mai mult cu cât în acea epocă, animalele erau esențiale pentru dezvoltarea comunităților. Iar Transilvania avea sare din plin, fiind, poate, cea mai importantă resursă locală. În toată această ecuație, Mureșul juca și el un rol extrem de important, asigurând transportul sării către vest.

Aproape de fiecare dată când avem prieteni în vizită în Arad, dacă sunt genul cu aplecare către drumeții și istorie, îi ducem la Cetatea Șoimoș. Urcușul și coborâșul efectuat cu grijă nu este foarte obositor, iar priveliștea către Valea Mureșului și următoarea destinație, Mânăstirea Maria Radna, e spectaculoasă și, deși năpădit de vegetație și într-o stare avansată de degradare, la fiecare pas ai sentimentul că cetatea de la Șoimoș a fost specială. Și chiar a fost!

După cucerirea maghiară, pe la jumătatea secolului al X-lea, organizarea politică și militară s-a axat pe construirea primelor centre fortificate pentru controlarea transportului sării pe drumurile comerciale și pe Mureș. Inițial, aceste fortificații timpurii din vestul și centrul Transilvaniei, au continuat modelul de tradiție slavă al Marelui cnezat al Moraviei, care consta din fortificații de pământ și lemn. Cetățile ardelene de zid apărate de grăniceri locali, sau cele de vamă, control și pază apar, în mare parte, doar la sfârșitul secolului al XIV-lea, pentru a păzi hotarele Transilvaniei și marile drumuri comerciale și trecători care traversau Carpații. Pe cursul Mureșului, importantă cale de acces și transport a mărfurilor, în special al sării, au fost ridicate câteva cetăți care au făcut istorie, printre acestea și cetatea de la Șoimoș, ridicată între 1272 și 1275 de către banul de Severin, Pál. În secolul al XV-lea, cetatea de la Șoimoș, a cărei denumire din maghiară Solymosvár s-ar putea traduce și în Cetatea cu șoimi a ajuns mai târziu în proprietatea lui Ioan de Hunedoara. Există istorici care susțin că acesta a făcut investiții majore în cetate, mai ales prin construirea în interior, probabil sub influența Renașterii europene, a unui castel luxos, care putea concura astfel cu bogăția decorațiunilor arhitecturale de care se bucura castelul de la Hunedoara. În orice caz, în ciuda argumetelor unor istorici care contestă investițiile făcute de Ioan de Hunedoara și, mai târziu, de fiul său, Matia Corvin, cert este că la Cetatea Șoimoș a existat un palat în adevăratul sens al cuvântului, care putea concura cu Castelul Huniazilor, Cetatea Șiriei sau a Devei. Spre deosebire însă de acestea, Cetatea Șoimoș se distingea prin podul de piloni de zidărie care asigura intrarea și prin escarpele și contraescarpele din zidărie unice, se pare, în zona noastră. Ca reședință a principelui minor, Ioan Sigismund și a mamei sale, regina Isabela (Jagiello Zapolya), regină a Ungariei, Cetatea Șoimoș a dovedit că nu a fost doar o construcție militară, cu funcție de pază și apărare, ci și un edificiu de prestigiu, simbol al puterii care reprezenta autoritatea militară, economică și socială.

Din elegantul volum, de o excelentă calitate grafică, scris și ilustrat de Radu Oltean cu multă aplecare spre detaliu, am aflat însă și alte amănunte interesante, pe lângă îmbogățirea vocabularului cu anumiți termeni de arhitectură militară și nu numai, precum umblători (privată), mașiculiuri (eronat numite la noi “guri de păcură” deoarece la noi nu a fost niciodată documentată folosirea în asedii a țițeiului sau a grăsimilor încinse), barbacane (mici curți ce precedau intrarea, în care inamicul, odată intrat era supus unui tir încrucișat de pe coama zidurilor, fără putință de apărare), zwinger (curți suplimentare adosate zidului, folosite uneori pentru protecția vitelor) sau curtină (zid de apărare al castelelor, cetăților sau orașelor, având de obicei turnuri sau bastioane la anumite intervale), cum ar fi de exemplu faptul că administratorul unei cetăți din Transilvania, castelanul, reprezentantul autorității regale, nobiliare sau episcopale și, de cele mai multe ori, nobil, era obligatoriu – de religie catolică. Pe de altă parte, în țările medievale românesti, ridicarea cetăților era un apanaj strict al puterii domnești și doar cu câteva excepții, boierii moldoveni sau munteni au avut voie să își ridice cetăți sau castele particulare.

Funcția de castelan a fost interzisă pâgănilor, musulmanilor și ortodocșilor, începând cu secolul al XIII-lea. Doar românii catolici puteau accede la funcția de castelan. Pe lângă această condiție, castelanii trebuiau să fie și militari profesioniști, participând la expedițiile militare și la minsiunile diplomatice. Îndatoririle castelanului, pe lângă cele de ordin militar, includeau strângearea diverselor impozite feudale, a taxelor vamale dacă era cazul, protejarea și repararea drumurilor și podurilor, îngrijirea bunei circulații a mărfurilor și organizarea târgurilor, judecarea pricinilor de rând, reținerea prizonierilor în temnițele cetății și, nu în ultimul rând, sprijinirea bisericii catolice și a bunurilor ei. Garnizoana cetății era formată din soldați care, în funcție de epoca și statul cetății, erau recrutați dintre localnicii care aveau îndatoriri față de rege, iobagi care în schimbul acestui serviciu erau scutiți de orice altă îndatorire feudală, servirori și/sau mercenari.

Cetatea trebuia să asigure spațiu și pentru animale, nu doar pentru oameni, iar în caz de atac și/sau asediu și pentru locuitorii din domeniu, teritoriul castelaniei, care susținea economic cetatea. În privința teritoriul castelaniei, Cetatea Șoimoș se distinge, din nou, având unul dintre cele mai mari domenii din teritoriul comitatelor de vest. La sfârșitul secolului al XV-lea număra peste 100 de sate, răspândite pe suprafața comitatelor Arad și Timiș. Datorită poziționării sale, Cetatea Șoimoș avea o bună vizibilitate asupra văii Mureșului, sporită de îndepărtarea atentă a vegetației din jur, pe o distanță suficient de mare. Drumurile de acces, strâmte și ele, chiar incomode, nu permiteau aducerea unor eventuale mașini de asediu sau piese de artilerie cu ușurintă. De altfel, datorită acestui fapt și în ciuda distrugerilor provocate de răsculatii lui Gheorghe Doja și de otomani, datorăm existența în prezent a Cetății Șoimoș, atâta câtă mai este.

Reconstituirea castelului de la Șoimoș, județul Arad – Radu Oltean, pagina 68

Din păcate, nici un sfert din cetățile medievale ale Transilvaniei (dar nici ale celorlalte provincii istorice) n-au supraviețuit până astăzi, deoarece majoritatea au fost distruse și ruinate înainte de veacul al XX-lea. Vremurile vitrege, mult mai tulburi decât în vestul Europei, “moda” și pretențiile sau posibilitățile proprietarilor, mobilitatea acestora (în decurs de un secol o cetate putea trece prin mai multe mâini), demolările intenționate ca urmare a unor tratate de pace și transformarea ulterioară a ruinelor în cariere de piatră pentru localnici au fost doar câteva dintre motivele ce au dus la dispariția cetăților. (p. 44-45)

Volumul lui Radu Oltean poate reprezenta o lectură plăcută pentru întreaga familie. Ilustrațiile îi vor încânta pe cei mici, explicațiile sunt simple și neîngreunate de date greu de reținut, termenii specifici sunt exemplificați grafic fiind astfel mai ușor de asimilat și înțeles. Mai mult, e un excelent ghid turistic care cu siguranță vă va alimenta dorul de ducă. Eu, recunosc, mi-am făcut deja o listă cu locurile în care vreau musai să ajung. Abordarea este cronologică și pe regiuni, însă volumul, deși nu abundă în detalii greoaie sau într-un limbaj greu accesibil celor fără o pregătire în domeniul istoriei, oferă suficiente detalii pentru a înțelege mai ușor diferențele de dezvoltare dintre diversele regiuni istorice, fără patimă și fără naționalisme inutile. Veți afla că la fel cum Sibiul, de exemplu, a fost unul dintre cele mai dezvoltate și prospere orașe ale Europei Centrale până în secolul al XVI-lea, protejat fiind de o curtină dublă pe două laturi, paruzeci și patru de turnuri, trei rondele și cinci bastioane și înconjurat de o multitudine de lacuri late și adânci, care au împiedicat apropierea oricărei armate sau instalarea prea aproape a vreunei arme de asediu, făcându-l astfel un oraș de necucerit prin luptă directă, la fel și Cetățile Neamțului și Sucevei, de exemplu, au fost aproape inexpunabile. În plus, veți afla că podul de piloni de la Neamț este, și astăzi, cel mai lung de acest gen de pe teritoriul României, curbat în așa fel încât atacatorii să fie expuși în permanență tirului din cetate.

Sigur că puteți trăi în continuare fără grija cetăților din România, însă marile națiuni din vestul Europei pe care deseori le admirăm sau în care nu de puține ori dorim să emigrăm nu ar fi existat dacă nu ar fi acordat o mare atenție fortificațiilor. Căci englezul “town” derivă din “zaun”, ceea ce înseamnă “gard” sau “împrejumuire”, germanul “burg” are un sens dublu de oraș și cetate iar maghiarul “vár” care înseamnă “cetate, castel” și este în strânsă legătură cu “város” care înseamnă “oraș”.

Englalandul visat de Alfred cel Mare a devenit posibil datorită fortificării principalelor așezări de pe fostele rute (drumuri) romane. Sibiul a prosperat și datorită negoțului cu mai puțin fortificata Muntenie, iar Cetatea Albă din Țara Moldovei a fost un centru comercial atât de puternic încât și-a bătut propria monedă.

Eu aștept cu nerăbdare volumul al doilea al autorului și nu pot decât să vă recomand să investiți în această serie. Prețul volumului, deși poate părea piperat,  acoperă cu greu calitatea grafică și aplecarea spre detaliu și documentare a autorului.

Cetăți, castele și alte fortificații din România – de la începuturi până spre anul 1540, de Radu Oltean, Editura Art Historia, București, 2016, 103 pagini
Volum încă disponibil pe Cărturești.ro

Ecaterina Bălănescu – Cetatea Șoimoș, impresie artistică la câteva luni după ce am vizitat împreună cetatea. (Lucrare în colecție particulară)

*Fotografii din iunie 2018.

 

, , , , , ,

4 Responses to Ce am învățat despre comerțul cu sare și Cetatea Șoimoș din volumul “Cetăți, castele și alte fortificații din România – de la începuturi până spre anul 1540” de Radu Oltean

  1. Foarte frumos articol. M-ai făcut curioasă în legătură cu cartea.

Lasa un gand:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: